Italia, la pas. Din nou .


”Ce să căutăm noi în acest Ravello, când nici măcar nu e în program ? Tu ai auzit vreodată de orășelul ăsta ? Nu avem destule de văzut și așa, e musai să mergem până acolo ? ” Așa mă plângeam eu cuiva cu o seară înainte, cu un soi de disperare în glas. Nu pentru că n-aș vrea să colind în lung și-n lat, oricând și oriunde m-aș duce în vacanță, și mai ales dacă e vorba de Italia – frumoasa, iubita, minunata Italie; dar drumul până acolo însemna o prelungire a traseului zilei care urma, cu tot cu kilometrii de mărșăluit aferenți, adăugați la ceea ce știam că oricum ne aștepta. Și cum odată ajuns undeva unde n-ai mai fost (sau ai mai fost ) , e imposibil să nu planifici și un tur cât mai amplu al zonei, iată de unde venea panica mea din acea seară.

Ghidul era un om decis, convingător cu cei asemenea lui, adică cei dispuși să se miște cât mai mult. Grupul celor amatori de Coasta Amalfitană a fost compus numai din șapte persoane, restul fuseseră sau urmau să se ducă, separat, într-o altă zi, libertate și maximă democrație în seria noastră de turiști din vara asta. Agenția care a oferit pachetul este Karpaten Turism, o apreciez și o recomand, cu ocazia asta, pentru că totul a fost bine.

Din Sorrento, spre Positano si cu oprire în Amalfi (pentru schimbarea mașinii), traseul nu a fost de vis, ci cumva cu 100 de nivele peste; nu pot să spun în cuvinte cum arată Amalfitana, pentru că aș fi săracă în exprimare și nu ar fi corect. Pot doar să spun că îți taie respirația, la propriu, încă de la primul cot al șoselei care șerpuiește cam la 50 m deasupra mării, tăiată prin munți și străbătând zone sălbatice sau mici localități, în afara celor amintite de mine mai devreme. Marea e tot timpul în dreapta ta, soarele dimineții se reflectă în apă în milioane de scânteieri, de sus din albastrul intens al cerului. Vegetația e de același verde intens ca peste tot în țara asta binecuvântată de Dumnezeu, iar culorile florilor sau al altor plante sunt la fel ca verdele, vii și curate. Ca un leac pentru suflet, așa e Italia indiferent cum și unde o găsești, sau regăsești :)

La Ravello am ajuns pe la prânz, descoperind orașul la fel ca pe toate celelalte prin care trecusem, pe coasta de sud-vest : clădit în întregime pe pante muntoase, parțial pe versanții care coboară spre mare.  Ghidul nostru cel energic și bine intenționat, cum am spus, avea un principiu sănătos: dacă tot ai ajuns undeva unde nu știi sigur că mai vii a doua oară, atunci hai măcar să bifezi tot ce poți, ca să nu regreți mai târziu. De fapt, fără ghid nici nu am fi știut de existența celor două vile (sau Ville) sau și mai probabil nici nu am fi prelungit traseul până acolo, oprindu-ne pesemne la Amalfi, conform planificării oficiale. Dar ce bine că nu am făcut așa ! ….🙂

Despre Vila Rufolo există informație în surse serioase pe net, de exemplu aici si aici. Nouă ne-a povestit omul ăla mai mult decât puteam asimila, cum de fapt a făcut pe parcursul tuturor zilelor când am mers împreună pe la obiective – un ghid atât de pasionat și dedicat nici n-am mai văzut, până acum.  Deci nu fac eu referire la locație ca obiectiv al postării, ci mă întorc la trăirile și emoțiile mele😉

De fapt cam de o lună încoace am tot avut în cap o bucată muzicală auzită în timp ce ne plimbam pe aleile din parcul vilei – pentru că nu era doar imagine, ci și sunet care să-ți țină companie pe durata vizitei. Și dacă ești în Italia, ce altceva dacă nu o arie dintr-o operă sau vreo canțonetă celebră ? Nimic altceva nu s-ar potrivi locului, adică oricât mi-ar plăcea mie Ramazzotti, nu i-aș vedea rostul acolo, el e mai potrivit prin Napoli, pe arterele comerciale, sau prin Sorrento, pe faleza spre plajă😉

Așadar, atmosfera era mai mult decât agreabilă, se înnorase puțin și bătea o briză prietenoasă dinspre mare. Iar de acum încolo adaug poze, ca să spună ele în locul meu și eu să intervin doar puțin în frumusețea rememorării.

Curând au început să apară semne că ne apropiem de destinație, iar odată ajunși acolo a fost evident că efortul nostru nu fusese zadarnic…

 

dscn7287dscn7288dscn7290dscn7291dscn7292

Cum spuneam, ne plimbam pe alei, ascultând explicațiile ghidului și în același timp de peste tot ne învaluia muzica, fără să vedem exact sursa care o difuza; muzică clasică perfect asortată momentului, decorului și dispoziției sufletești pe care o ai într-un astfel de loc.

dscn7294dscn7297

Pe la jumătatea lui august urma să se desfășoare un festival acolo, pentru care scena și locurile fuseseră deja montate. Temporar, dar bine amplasate, cât să ne facă să ne întrebăm oare cum o fi o seară de muzică având în lateral coasta și marea ?

dscn7300

Scena și pasarela spre ea fiind gândite, desigur, fără a se distruge decorul natural obișnuit, care trebuie să existe acolo și după aceea…

dscn7310dscn7305dscn7301

Vecinii situați o terasă mai jos, ca să zic așa, tot cu lămâi: nu doar prin grădini sau la margine de șosele, unde lamâii au crengile aplecate de rod, dar și ca ornament pe mesele din curte, să-ți fie bine dimineața când ieși să-ți bei cafeaua la soare🙂dscn7307dscn7302dscn7311dscn7313dscn7315

Un palmier cu un fel de pui crescuți pe tulpină. Poate că așa se și înmulțește, nu știu.

dscn7318dscn7321

Și iată și sursa muzicii: un difuzor cu aspect de rocă și camuflat de un tufiș

dscn7322

După circa o oră de terapie prin muzică, natură și istorie, plecând spre Vila Cimbrino, scurte opriri în alte locuri colorate. Fabrica de limoncello nu apare aici, dar a existat și ea în zonă și ne-a fost de folos, desigur😉

DSCN7323.JPGdscn7324

Mai are o caracterisrică Amalfitana și e menționat și în prezentările Wikipedia: în secolele trecute mulți compozitori, scriitori și artiști se duceau să locuiască și să lucreze acolo, dintre toți găsind în drumul nostru și o placă informativă de agest gen

dscn7327

Și o biserică de rit franciscan, despre Sfântul Francisc de Assisi găsind destul de des referiri prin toate orașele italiene mari sau mici pe care le-am văzut. Inclusiv la Assisi, aflat în provincia Lazio, aproape de Roma.

dscn7328dscn7332

Villa Cimbrone ar merita și ea o prezentare mai amănunțită, dar din cele câteva poze puse aici sper să se vadă și particularitățile ei, ca obiectiv de avut în vedere vreodată

dscn7334dscn7337dscn7338dscn7345dscn7348

Și o poză cu mine, făcută pe terasa cu statui, cu coasta pe care am văzut-o apoi în multe poze și clipuri de pe net. Mă bucur că am fost pe acolo și, conform titlului cântecului, m-aș întoarce oricând, la Ravello, pe Costiera sau oriunde în Italia. Fără să șovăi o clipă🙂

ravello-1

Și la final bucata muzicală pe care am identificat-o acum două zile și care mi-a stârnit dorința de a face postarea de față; sunt mulți care au interpretat-o de-a lungul timpului, celebri sau nu, dar aici am ales o versiune cu imagini din zona elogiată de mine aici. Iar dacă tot am început, cred că mai am câteva ode de închinat Italiei, pentru că țara asta e absolut fascinantă și probabil una dintre cele mai frumoase din lume. După criteriile mele, desigur.

 

2 gânduri despre “Italia, la pas. Din nou .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s