o zi ca oricare alta (2)


Apartamentul era orientat spre nord, așa încât soarele nu îl scălda în razele-i binefăcătoare aproape deloc. Numai puțin dimineața, când bătea pe lateralul blocului în formă de cutie de chibrituri, unde se găsea balconul unui dormitor. Apoi astrul învăluia clădirea, luminând generos fațada sudica pe tot parcursul zilei, iar la apus mai trimitea câteva raze dinspre vest, care atingeau pentru scurt timp și tangențial năpăstuita latură nordică și pe  locuitorii ei. În plus, situându-se la parter, imobilul cu pricina mai beneficia și de ”protecția” pomilor și copăceilor din imediata apropiere. Vara era bine, răcoarea era un avantaj; iarna însă frigul era greu de combătut, mai cu seamă în anii de la final, undeva prin 85-88.

Și totuși…. casa copilăriei mele e singura pe care o visez și azi, chiar dacă de atunci m-am mai mutat de două ori, în alte zone și alte condiții – teoretic mai bune, dar cu amintiri neplăcute atașate. Poate de aceea când mă visez acasă tot acolo sunt, explicit sau mai neclar, dar eu știu în vis că sunt acolo. Și sunt vise frumoase și calde astea 🙂

Am ajuns din nou acolo,  cam pe fugă și numai pentru un scop umanitar ca să zic așa. Tanti B. avea o situație și am decis să dau eu o fugă până la ea, combinând mai multe drumuri pe care oricum le aveam de făcut ieri. Am luat-o și pe mama în dreapta, cu scop dublu: să o scot la plimbare un pic dar și ca să-și revadă fosta casă, în care a (și am) trăit 18 ani din viață. Și astfel, parcă din mașina timpului, iată-ne descinzând 🙂 în bulevardul Brâncoveanu nr. 105, după destul de mulți ani în care n-am mai trecut pe acolo decât fie în viteză, spre alte destinații, fie altă dată cândva, pentru o ocazie solemnă, care nu îmi permitea reverii sau discuții despre trecut.

Tanti B. e o fostă vecină și prietenă cu mama, cu care am păstrat legătura și care mult timp ne-a mai vizitat, după mutarea noastră de acolo. Acum însă, octogenară suferindă fiind, nu se mai pune problema și a rămas numai comunicarea telefonică între noi. Am anunțat-o că am ajuns și am rugat-o să coboare puțin în spatele blocului, nedorind să urc ca să nu deranjez în vreun fel. Așa că, așteptând-o pe ea, iată-mă studiind de aproape, cu inima cât un purice, locuri și colțișoare atât de familiare cândva. Casa mea de demult e tot umbrită, dar parcă mai mult decât îmi aminteam; pomii sunt mai înalți, deși constat că unii au dispărut – mai exact corcodușii roșii și un piersic din fața geamului de la bucătărie. Merg agale pe aleea care duce dinspre parcarea betonată (și care a distrus o mare parte din spațiul verde de atunci) către bloc și, nostalgică cum mă aflu, parcă am niște flash-uri cu imagini de demult, ca în secvențele de film în care personajului i se luminează privirea la amintirea bruscă a cum era – și se întoarce toată acțiunea în timp, ca să revină la final în prezentul crud 🙂 . Așa și eu: mă uit la modificarea suferită de geamul fostei mele camere, care a fost jumătate zidit, și mă văd parcă din nou acolo mai demult, cu ochii după copiii ieșiți la joacă și care mă strigau și pe mine, sau căutându-l cu privirea pe motanul meu bej Vivi, care pleca și venea după cum dorea, ăsta fiind un avantaj al parterului. Sau, mai târziu, cu ochii în sus, după bilețelele pe care mi le lansa Claudia, de la etajul 7, legate cu o sfoară și cu o greutate, ca la undițe; desigur că am fi putut să vorbim la telefon, ceea ce și făceam, dar așa era mai interesant, erau bilețele valoroase care conțineau informații importante :)) . Acum nu pot să mă duc pe sub geamul meu pentru că e închis accesul cu un gărduleț metalic, în schimb pe cealaltă latură e liber și pornesc spre ocolirea blocului, constatând și aici vegetația mult modificată, plus niște aleiuțe pietruite care scurtează drumul spre trotuarul de la stradă. E liniște deplină la ora 11.15 la care îmi retrăiesc eu oarece amintiri, și între timp tanti B. apare și mă întorc cu ea la maică-mea, să rezolvăm scopul pentru care venisem. Mai stăm de vorbă, se mai lamentează ele între ele de diverse și apoi mă ofer să o conduc până la lift, pe post de baston eu 🙂 În holul blocului nu mai recunosc decât mozaicul de pe jos, pe care jucam ”uliul și porumbeii” acum o mie de ani ; în rest e modificat cam prea mult, așa că iar am un flash din memoria mea de elefant, inclusiv atunci când văd ușa casei mele care e acum metalică și care nu mai are nimic în comun cu ușa din lemn vișiniu de atunci. Mă năpădesc amintiri și știu că majoritatea celor de demult s-au mutat de acolo de-a lungul anilor, din diverse motive. Atunci erau alți oameni, cu legături strânse de prietenie între ei, copii sau adulți; acum aud că nu prea se mai cunosc, cu aceeași atitudine retrasă ca a noastră a tuturor. Atunci iarba era mai verde, cu fir lung în care te tăiai uneori, acum e un gazon fragil. Și în general atunci era mai frumos, fremătător, animat, luminos și vesel în droaia de copii ai anilor 70, cu modul de viață al celor de atunci ; acum e așa cum știm totul, mai distant și însingurat.

Nu prea îmi place, vreau să plecăm 😦 .  Mama e și ea derutată parțial, dar ea oricum nu recunoscuse blocul până când nu am oprit și i-am spus că am ajuns :)) ; ce-i drept venisem pe străduțe un pic ocolite, că nu ai acces dinspre stradă decât la câteva blocuri distanță din cauza jardinierei (cred că așa se cheamă) de pe mijlocul bulevardului, care separă sensurile și care nu e de mult timp acolo, din ce înțeleg. Deci, mai aruncăm o privire, ba chiar mă opresc din loc în loc în puncte-cheie, pentru detalii , ca să bem paharul nostalgiei până la fund 🙂

Și apoi pornim spre fosta mea școală (numărul 98 pe atunci, plus ”Avram Iancu” acum) ca să o revedem și pe ea, dacă tot am ajuns pe aici, nu ? Acolo ceva mai omenoasă situația, școala e mult asemănătoare cu ce știam și mă gândesc că e bine așa, având în vedere zecile de ani care au trecut peste ea. Ne mai sucim pe alei, dăm tot în str. Covasna care parcă e peste tot de sinuoasă ce e… și până la urmă ies tot în Brâncoveanu , pe la benzinăria PECO de demult, Petrom de azi, undeva pe lângă Școala 108 unde am făcut practică în timpul liceului – aflat și el undeva prin apropiere.

Mai târziu în aceeași zi mă gândesc dacă prietenii mei din copilărie mai trec oare pe acolo din când în când ? Și dacă da, tot așa de rar ca mine, ca să vadă schimbarea dramatică ? Și oare își mai amintesc și ei, la fel ca mine, de … anii de aur, păstrați în minte în toată splendoarea lor ? Eu cred că da, și deja mă gândesc la ce voi face eu: oare o să mă duc din nou acolo tot peste un car de ani, sau nu mai trec niciodată ? Sau poate că o să mă duc mai des decât până acum, din diverse motive ? Asta e un fel de to be continued personal și nu-mi propun nimic, o să las lucrurile să vină așa cum le e menit. Și viața o să mă ceară ea acolo dacă va vrea, eu nu mai fac absolut nimic, decât ce mi se cere explicit 🙂

Și la final mai pun și niște poze aranjate cândva când am vrut să fac un colaj, din care am selectat acum. Acolo e exact destinația mea de ieri dar cu vreo 40 de ani în urmă, adică un capăt al cartierului Berceni pe care acum nu ai cum să-l localizezi în niciun fel. În schimb se vede verdeața care era și, în prima poză din stânga sus, bulevardul pe care nu era urmă de blocuri, cu excepția V-urilor în care stăteam noi și a încă câtorva blocuri de 4 etaje mai în dreapta – de aceea spun că e imposibil să mai recunoști ceva acum, dacă nu ai fost acolo atunci, înainte de defrișări și ridicări de construcții grămadă. Autobuzul ciudat 🙂 care se vede în plan secund era numărul 41, singurul care circula pe acolo și care a devenit 141 mai târziu, după care a apărut și linia 116, dar la câțiva ani buni distanță. Iar în poza a treia de jos din stânga, aleea pe care am pășit eu ieri cu emoție și unde cândva mă jucam cu Cătălin cu niște figurine geometrice, iar mai în dreapta tot cu el și cu Dana, o altă fetiță din bloc, în dreptul balconului meu care era în soare atunci și care ieri era într-o umbră deplină și de nepătruns. Și alte poze, cu mine la fel de înaltă cât bălăriile și Regina-Nopții de care era plină grădina; și cu alții, că poate ajunge pe aici cineva care se recunoaște și îmi dă de veste, ceea ce m-ar bucura enorm ! 🙂

Created by Readiris, Copyright IRIS 2009

Created by Readiris, Copyright IRIS 2009

17 gânduri despre “o zi ca oricare alta (2)

  1. Nici nu-ti inchipui ce tare m-ai emotionat si ce calatorie in timp induiosatoare am facut alaturi de tine… La final, nu m-as fi mirat sa ma vad in poze. Cumva chiar m-am cautat… 🙂

    • Mă bucur, o să mai postez detalii legat de zonă că ieri mi-am mai amintit diverse. Stau pitite toate în cotloane de creier, crezi că le-ai uitat și când colo dau năvală la cel mai mic stimulent, indiferent cât de mult timp trece. 🙂 Pentru mine Berceni e același loc înverzit și liniștit care a fost mereu, dar oamenii nu mai sunt și dacă pot să îi ”readuc la viață” aici, așa o să fac. Poate mă găsește cineva din GRĂMADA de copii care eram și mă trage de mânecă, cine știe ? Ar fi ceva.

      • Mirela, chiar m-as bucura sa-ti gasesti prietenii din copilarie datorita pozelor. N-am stat in Berceni, dar… ciudat, mie cei doi copii din prima poza (partea stanga), baiatul si fetita, mi se par cunoscuti. Le mai stii numele? 🙂

    • Mai am poze alb-negru pe care vreau să le expun cumva, undeva, până nu se strică și se pierd. Așa că o să mai scot ”episoade”, că mai am de-astea ”de pe vremuri”. Cu patină pe ele și cu praf de un deget, dar ce contează ? 🙂

  2. Dupa mii de ani am fost si eu sa revad cateva locuri pe unde mi-am petrecut copilaria. Amintirile revin intotdeauna insa locurile sunt altfel. Altele nu mai gasesti pentru ca nu mai sunt deloc. De ce oare ne intoarcem uneori cu fata spre trecut?

    • Uneori ne ducem cu intenție, alteori din întâmplare, dar cu nerăbdare mereu. Poate că atunci nu era atâta agresivitate și superficialitate și de-aia ne e dor. Sau doar ne e dor de tinerețe și de tot ce are legătură cu ea (nu că acum n-am fi tineri, doar că ne-am mai… copt 🙂 ) .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s