Gura Portitei


De fapt n-am fost in vacanta acolo, ci doar intr-o vizita de cateva ore. Obiectivul a fost Delta, dar pentru ea imi trebuie timp si nu e cazul acum, cand am venit doar ca sa plec. In vacanta mare. Dar intre aceste doua drumuri vreau sa postez, concis sper, ceva ce mi se pare de mentionat si care poate fi de folos interesatilor de zona. Eu despre Gura Portitei auzisem ca e asa cum e, adica izolata si accesibila doar pe ape (acolo nu exista masini ! wow… ) dar aveam impresia de mai multa pustietate si asta nu s-a confirmat. Sau poate ca se anima cu fiecare an care trece si de-aia nu mai corespunde zvonurilor. Oricum, e un loc destul de ingust si practic nu va fi loc de enorm de multe persoane, vreodata, spre binele ei as zice. Altfel, isi va pierde farmecul.

Ne spunea ghidul nostru ca marea nu iubeste golfurile, ele „o incurca” si de aceea tot incearca sa le inchida cu bariere de nisip, adunate cu rabdare in timp. Asa s-a nascut si fasia de nisip pe care se afla mica statiune, fost sat pescaresc acum 25-30 de ani. Cum spuneam, ai acces acolo doar pe apa, iar pe uscat poti ajunge numai pana la Jurilovca, de unde te descurci usor cu traversarea. Si ca sa scutesc niste mii de cuvinte (vorba… vorbei 🙂 ) , mai bine pun pozele de rigoare, la care comentez putin cand e cazul de explicatii. Un loc frumos, nimic de spus, dar mai mult mi-a placut prin Delta, despre care am de relatat pe larg, cu drag, atunci cand o sa am timp. Delta a fost… intr-un mare fel si am si petrecut mai mult timp acolo, ca ea era vedeta 🙂 .

Delta 493

Prin „Receptie” presupun ca treci doar ca sa primesti liber la cazare dupa traversare, ca de gasit aici locuri, ma indoiesc. Din ce stiu, rezervarile se fac dinainte, cu mult timp chiar.

Delta 495

Pentru grupuri mai mari, cum am fost noi, preturile pentru traversare sunt un pic mai mici, si anume 50 lei dus-intors (cam 25-30 min. pe sens, atat cat dureaza traversarea lacului Golovita). Sau poate si mai putin, daca negociezi cu cine trebuie. Iti trebuie un proprietar de salupa sau hidrobuz, cu o barca mica nu cred ca e indicat…

Delta 495bis

Delta 497Delta 498

Delta 502

Spuneam ca e dificil cu barca normala, daca nu chiar imposibil, pentru ca acest lac nu e deloc, dar deloc prietenos 😀 … de fapt el are corespondenta cu Razelm la nord, iar de acolo practic vin curentii de apa puternici, dar si un vant suficient de rau incat sa iti dea oarece emotii. Adica dupa tot calmul Deltei, unde pe orice canal ai fi umblat nu te ingrijora nimic, aici am avut momente de usoara spaima, pentru ca barca, desi maricica, se legana si se balansa din toate balamalele… iar noi, spre deosebire de Delta, nu aveam nici veste 🙄 . Dar poate exagerez eu.

Delta 504

Delta 503

In fine, se vede deja coasta Portitei , treci printr-un mic canal cu stufaris si ajungi in micul port, linistit si primitor.

Delta 506

Delta 509

Delta 508

Mai studiem o data salupa noastra, sa stim ce sa urmarim la amiaza, la plecare, si apoi plecam in explorare prin zona

Delta 507

Delta 510

Despre animalute cred ca ar trebui sa fac o postare speciala, la cat de multe erau (de domestice zic) si la ce stil de viata aveau 🙂 . Oricum, o sa tot pomenesc de ele pe aici, in viitor. Aici, o matza langa un smochin, ocazie cu care am aflat ca exista smochini in Romania… pe alocuri. 
Delta 512Delta 513Delta 514

Plaja e si ea proportionala cu tot locul, dar suficienta. Pacat ca erau valuri si n-a fost sansa de inotat, dar de balacit tot s-a gasit loc… si timp.

Delta 515Delta 516Delta 517Delta 518Delta 519Delta 520

In afara de casutele gen camping de mai sus, Gura Portitei mai are si o zona de vilisoare, toate grupate pe o insula si avand fiecare iesire la apa, daca ai barca proprie (sau una inchiriata).

Delta 521

Delta 522Delta 523Delta 524Delta 525

In dreptul gardului de stuf e un mic ponton pentru iesirea la apa, fiecare „Ceamurlie” cu al ei. Cu maxima intimitate, dupa cum se vede.

Delta 526

Si cam asta e tot, putin si frumos. Mai exista un restaurant care era atat de aglomerat incat am uitat sa-i fac si poza… si mai sunt niste margini pustii unde n-am ajuns dar i-am auzit pe altii. Vreo 300 m latime pe 500 m lungime de pamant, asta e Gura Portitei, noua Vama Veche dupa unii, o mini-statiune care nu seamana cu nimic, dupa altii. Oricum, de vazut si vizitat, zic eu.

La plecare am avut in spate o ambarcatiune hotarata 🙂 care s-a lasat pozata un timp, dupa care ne-a depasit elegant.

Delta 527Delta 528Delta 530

Pana la urma in spate abia se mai vede fasia din departare, iar drumul de intoarcere la Jurilovca e cu mult mai bun decat la ducere, fara valuri, fara emotii 🙂 Adica se poate si asa, dupa noroc.

Delta 531

Delta 533

Microbuzul nostru drag, care ne-a purtat prin multe locuri, ne asteapta cu aerul conditionat pornit, ca stia de unde venim… si plecam in traseele noastre, ca mai aveam inca.

Delta 534

La final las o poza cu un cer blajin, desi nu e din ziua aia. Dar am tot prins poze cu cerul frumos cum nu-l vad in Bucuresti niciodata, si nu puteam sa ratez asemenea imagine, pai nu ? 🙂

Delta 571

Despre Delta, de care m-am indragostit la prima vedere, cu proxima ocazie. Adica „to be continued”, cum ar veni 😉

4 gânduri despre “Gura Portitei

    • Pana la Delta o sa am de spus despre o… metropola, Delta o aman pana mai la toamna ca sa nu uit impresiile englezesti…. cat de curand 🙂 . Cele bune si voua, cu drag 🙂

  1. Pingback: de asta-vara. Delta. | prin preajmă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s