Mi-am prins în păr o eşarfă, n-am găsit batic. Nu ştiu de ce nu am considerat niciodată necesar să am în dulap bucăţica aia de pânză atât de dragă amintirilor mele. Poate pentru că o văd pe bunica de câte ori aud numele ăsta. Şi… dar nu. De ce să mă ascund? De cine mă ascund? Nu mă aude nimeni. Sunt eu. Eu cu mine. Ah, da. Asta poate fi o problemă. Uneori e cumplit să fiu nevoită să fiu sinceră cu mine. Dar de data asta uite că nu e cazul. Singurul motiv e ăla că nu am ştiut niciodată la ce mi-ar folosi un batic. Că nu mă pricep să îl leg în aşa fel încât să pară „mişto”. Şi aşa, simplu, îmi pare un accesoriu purtat doar de bunicuţe. Mda, nu am putut fi sinceră, folosesc eufemisme ca şi cum nu aş auzi zgomotul jargonului din gândurile…
Vezi articolul original 1.054 de cuvinte mai mult
prin preajmă 
Mii de mulţumiri! Sunt copleşită!
Eu iti multumesc, sper sa citeasca si altii, sa le faca si lor bine 🙂
M-aş bucura să le facă bine!
Poate „uneori” este cumplită sinceritatea faţă de tine…dar este absolut obligatorie pentru a mai face un pas în spre… tine…
Eu una sunt mereu sinceră cu mine și pot să confirm că viața mi-ar fi, și ar fi, mult mai ușoară dacă m-aș minți. Dar pentru că nu pot, e dificil în general 🙂 Însă e clar că omul trebuie să se mintă singur în cea mai mare parte a timpului, ca să fie fericit, părerea mea.
Este parerea ta…
Parerea mea este ca omul nu este fericit din cauza ca prefera minciuna…adevaului. Nici o fericire nu se poate constri pe miciuna, este doar o iluzie…Problema este ca fara constientizare, fara renuntarea la prejudecati, la conditionari…este IMPOSIBIL sa descoperi REALITATEA, Aceasta o data descoperita…lumea va fi ce a fost dintotdeauna…un mirobolant miracol, frumoasa …PERFECTA.
Ei, se mai poate si sa nu minta singur, dar sa spuna si sa faca numai „ce se cuvine”, ce e dezirabil lumii, ca nu cumva sa fie el altfel. Si asta e tot un fel de auto-amagire, cand te aliniezi in loc sa faci cum simti. Dar nu-i o asa mare problema, mai bine aliniat decat curajos. De libertate uneori nici nu se mai pune problema, asta e deja un lux pentru aproape toti atata timp cat nu facem ce ne dorim, ci ceea ce putem, cu ce avem. Viata e grea. Si sa filozofezi n-are sens, cu cat te gandesti mai mult cu atat te cuprinde tristetea… asa ca mai bine viata mai pe negandite 🙂
Stii care este nenorocirea Mirela…ca oamenii nu stiu ce-si doresc, ca dorintele lor…nu sunt ale lor, sunt conditionari ale educatiei familiale, scolare si sociale. A nu face ce se cuvine, nu inseamna a face „invers”…A fi autentic, spontan presupune eliberarea de trecut, de trecut ca memorie, de cunostintele capatate. Oamenii sunt o „facatura”, un puzzle de piese pierdute, care incearca sa recostruiasca o fiinta fragmentata…
Viata NU este grea, este greu de trait …anormalitatea. Filosofiile, sistemele sociale sau religioase…trebuie aruncate la gunoi.Viata pe negandite este CALEA in spre eliberare, dar ce te faci cu gandurile, cum scapi de ele ?! Am scris pe blog peste 250 de articole care se ocupa de acest subiect.