nostalgie, da sau nu ?


Categoric, eu spun nu. Sau pot avea un gand bun numai pentru ca atunci mi-am trait copilaria si adolescenta, dar nu au legatura unele cu altele, aceste amintiri cu regretele pentru anii de atunci.

E bine stiut ca de multa vreme, ba chiar inca imediat dupa momentul 1989, au fost si sunt persoane care au diverse nostalgii legat de regimul comunist. Mai nou, printre ei se numara multi tineri sau foarte tineri, care evident nu erau nascuti atunci si totusi isi exprima regretul ca nu au trait perioada in care, citez ce spun ei, „toti oamenii aveau un loc de munca, toata lumea primea casa de la stat, orice familie isi permitea un concediu la mare sau la munte, nimeni nu murea de fapt de foame pe vremea lui Ceausescu…” . Ceea ce spun ei e foarte adevarat, n-ai cum sa-i contrazici, ce au auzit de la parinti si bunici e real si astfel nostalgia e cat se poate de justificata. Dar…. exista mereu un „dar” si de aceea ori de cate ori am ocazia sa vorbesc cu cei din categoria de varsta de care am spus, ii sfatuiesc sa-si imagineze lumea de atunci, asa cum pot sa deduca din filme, fotografii, povesti ale rudelor, dar adaugand niste amanunte, la fel de adevarate, ca sa fie totul mai corect.

Astfel, ii invit sa se gandeasca la acele locuri de munca, toate in sectorul de stat si foarte multe in fabrici si uzine, unde se fabricau/ produceau/ prelucrau marfuri de toate felurile, asta insemnand de la alimente si confectii, pana la utilaje imense si ingrasaminte chimice. De toate se faceau atunci in Romania, pentru ca functionau alte aliante economice pe continent, dupa alte reguli si cu alte piete de desfacere. Dar asa fiind viata atunci, ma intreb cati dintre nostalgicii fragezi de azi s-ar vedea muncind in productie, in Romania anilor ’80 ? Cati ar fi incantati sa stea imbracati in salopete pline de praf, de ulei sau de span de la strung ? Ca nu toti deveneau medici, profesori, juristi, ingineri; in domeniile astea locurile erau limitate, dictate dupa necesitatile economiei strict planificate si nicidecum de piata muncii ; si acolo chiar se ajungea pe bune, facand facultatea exclusiv la stat si invatand mai intai pentru admitere si apoi pe coate, in toti anii de studentie. Ar putea ei oare sa faca asta acum ? Sa invete sau sa munceasca „la saiba” cum se spunea, cand nici macar nu-si imagineaza ce e aia fisa de pontaj pe care se vede dimineata daca ai ajuns la uzina la timp sau ai intarziat ? De televiziuni, jurnalism, top-modeling sau alte teluri asemanatoare de cariera, caracteristice multora dintre tineri azi, nici nu se punea problema. Pot ei sa-si imagineze lumea astfel, se vad in postura de slujbas avand adesea un sef care sa-i fie inferior intelectual, dar pe care sa nu-l poata contrazice ? Ar putea orgoliosii si pretentiosii tineri ai anilor 2000 sa accepte compromisurile acelea, cand nu iti dadeai demisia dupa chef si nici nu puteai sa comentezi nimic, niciodata ?

Da, casa primeai de la locul de munca de obicei, era suficient sa faci o cerere si intrai pe o lista de asteptare, dupa care deveneai chiriasul unei garsoniere, pentru inceput. Pentru ca da,  atunci se construiau non-stop cartiere de locuinte,  adica blocuri. Ca sa obtii insa un apartament, era musai sa-ti intemeiezi o familie si neaparat sa apara si un copil cat mai repede, ca asa era politica de stat si trebuia sa te supui. Se vad oare nostalgicii tineri in situatia de a fi oarecum obligati sa se casatoreasca undeva pe la 20-si-un-pic-de-ani si sa aiba copii inainte de 30 ? In plus, apartamentul primit era cam tot ce puteai avea, nu se imagina sa devii vreodata proprietar de teren sau casa, sa-ti construiesti vila sau sa ai piscina in curte, pentru ca asa ceva era de neinchipuit. Pot ei sa accepte asta, atunci cand au nostalgii legat de perioada ceausista ?

E edevarat si ca aveai concediul asigurat (celebrele serii de 12 zile la mare sau la munte, sau in statiunile balneo), dar asta era tot. Nici vorba de iesit din tara, cel mult faceai o excursie la bulgari sau la sarbi, si uneori puteai sa ajungi pana la Moscova chiar, dar asta era rezervata numai merituosilor membri de partid, care aveau si finantele necesare ca sa faca deplasarea, cu tot cu shoppingul de acolo.

In plus, trebuie facut un exercitiu de imaginatie simplu, ca o calatorie in timp, ocazie cu care viata in Romania ar arata cam asa :

– fara Coca-cola, avand noroc sa gasesti Pepsi la Aprozar (asta insemna „aprovizionare cu zarzavat”, de acolo initialele🙂 ), rareori si in cantitati limitate, asa incat sa fii norocos daca te nimereai prin zona la acel moment ; fara zeci de marci de bere, bauturi energizante sau racoritoare ; fara tigari straine ; fara cluburi care sa aiba program de noapte, existau discoteci in care insa tinuta trebuia sa fie decenta si manifestarile asisderea ;

– fara Mc Donalds, fara supermarketuri si mall-uri, pentru ca in socialism astea erau simboluri ale decadentei capitaliste si erau simple concepte de neatins; auzeai de ele, stiai ca exista si te intorceai la Alimentara ta din colt, de unde luai ce gaseai, mai cu seama in ultimul deceniu (anii `80 in intregime, cei crunti din toate punctele de vedere) ;

– ca o consecinta la cele de mai inainte, trebuie sa ne imaginam lumea noastra fara prea multe posibilitati de a gasi haine sau incaltaminte de calitate ; in general te imbracai in plastic, incepand cu uniforma scolara si terminand cu tinuta de ocazie ; nici vorba de magazinele sau en-gros-urile pline de marfa, din care sa iti alegi, dupa posibilitati sau dorinta, ceea ce vrei ; si tot la zona asta, fara tinute sumare pe strada, ca te oprea Militia si te intreba cu ce te ocupi si ce scop ai tu pe strada la anumite ore ale zilei, in loc sa fii la scoala sau la serviciu ; cum suna asta acum ?

– fara luminite de sarbatoare pe strazi, fara brad de Craciun si de fapt fara Craciun cu totul, pentru ca singura sarbatoare de iarna era venirea lui Mos Gerila si asta se intampla pe 30 sau 31 decembrie, ca sa fie evitata alaturarea cu sarbatoarea religioasa respectiva…. dar pe care toti o tineam pe ascuns ; in plus, pana si Mosului Gerila incepusera copiii sa-i spuna poezii despre PCR si conducatorul iubit… se poate accepta si intelege asa ceva acum ?

– fara filme in cinematografe, sau oricum fara cele prezentate la noi aproape imediat dupa lansarea lor oficiala in tara de origine ;

– fara zeci de posturi tv (cu muzici, cu documentare sau de divertisment (romanesti sau straine) ), de care acum suntem satui, dar pe care imediat dupa 1990 le-am urmarit cu sufletul la gura, dupa zeci de ani de limitare la Tvr 1 si Tvr 2, la care pe final de regim ajunsesem sa nu mai avem absolut nimic de urmarit ; si de asemenea fara zecile de posturi de radio, pentru toate gusturile ;

– fara concerte ale trupelor straine ! … e oare de inteles ca nici nu se putea visa macar ca artistii din tarile vestice sa vina in turnee in Romania ? Acum asta se intampla in mod firesc, dar atunci era curata naivitate sa gandesti la asa ceva si de fapt nici nu isi imagina nimeni una ca asta ;

– fara masini straine pe care sa le poti achizitiona la liber, dupa cum iti permite buzunarul. Cam 90 % din masinile de pa strazi erau Dacii (1100 sau 1300), iar restul erau de fabricatie ruseasca, est-germana sau franceza, mai rar. De benzina care ajunsese si ea sa fie rationalizata in anii `80 nu mai spun, acum pare un fleac dar as vrea sa-i vad pe micii nostalgici privind uimiti la o coada facuta la statia Peco (adica „petrol si combustibil”, unica benzinarie de pe vremuri) din cartier, care s-ar intinde pe cateva strazi si la care ai fi nevoit sa stai uneori o noapte intreaga, cu termosul de cafea la tine, ca sa poti apoi sa pleci la mare cu masina, in acel concediu pe care ti-l permiteai, da… ;

– fara posibilitatea sa primesti bursa Erasmus sau altele la fel, si de fapt fara nicio sansa sa iei contact cu cetateni straini din tarile vestice, pentru ca era inadmisibil una ca asta. Internetul nu exista pe atunci, dar chiar daca ar fi fost, Romania ar fi avut precis interdictie la el, pentru ca intreaga politica de stat comunist se baza pe criticarea si denigrarea capitalismului si pe controlul strict al oamenilor, care nu trebuiau lasati sa fie informati, infuentati, starniti de idei care sa contravina regimului totalitar de atunci.

Cam asa era lumea pe care uneori avem toti tendinta sa o regretam acum, si desigur si cu alte caracteristici care mi-au scapat mie acum precis.

Sigur ca in acea epoca era o oarecare liniste, o stabilitate si o predictibilitate a vietii pe termen lung, nimeni nu neaga asta. Insa niciodata nu poti sa le ai pe toate, orice oranduire are plusurile si lipsurile sale, dar de asta poti sa fii edificat numai daca le-ai trait pe toate, ca sa faci comparatia corect. Si nu poti avea, in acelasi timp, avantajele socialismului si pe cele ale capitalismului, pentru ca se resping intre ele astea toate. Nu poti avea locuri de munca artificial create (numai ca sa dai tuturor de lucru) in paralel cu economia de piata care merge pe alte criterii si care iti da altfel de marfuri, pe care ti le doresti acum, obtinute prin metode capitaliste. Asta stie orice tanar nostalgic, pentru ca ei acum invata la scoala economia europeana ; dar inteleg si eu mecanismele, desi am avut atunci ca materie „Economia politica” si totusi nimic nu m-ar mai convinge sa plang dupa epoca de aur care s-a incheiat acum 25 de ani.

Si la final un film pe care l-am vazut eu aseara la TVR 1 si care mi se pare ca descrie fidel atmosfera, mai cu seama in partea a doua, cu perioadele pe care le-am trait si eu si pe care le am vii in minte. Cu precizarea ca termenul „autobiografie ” mi se pare nepotrivit, corect era „Biografia…”, pentru ca Ceausescu n-ar fi fost niciodata capabil sa-si scrie autobiografia, nivelul lui intelectual fiind mult sub o asemenea pretentie. Si oricum nu cred ca s-a gandit la asta pentru ca omul se simtea, si el, vesnic pe pamant. Astea fiind zise (si eventual vizionate), fiecare sa se gandeasca bine daca are sau nu sens sa fie nostalgic dupa trecut sau alege sa priveasca inainte, mai ales de la momentul zero de azi, cand incepe mandatul unui nou presedinte al Romaniei, care sper sincer sa fie incununat de succes si, in sfarsit, Romania sa-si afle caile de urmat spre normalizare si bunastare.

13 gânduri despre “nostalgie, da sau nu ?

  1. Nu exista si nu va exita un sistem socio-politic, economic si religios…finctional in lume, care sa genereeze armonie, echitate, normalitate. Asta din cauza modului cum mintea a fost programata sa gandeasca egotic. Pana cand nu va prevala intre oameni iubirea, compasiunea colaborarea bazata pe acestea, NU va fi liniste, pace, armonie si echitate. Suna sententios, dar asta este realitatea.

    • Atata timp cat exista indivizi care nu cauta decat sa dezbine sau sa profite, nu se poate ajunge la o armonie generala. Adica nu se poate ajunge niciodata, ca traim pe pamant, nu in Rai.

      • „Raiul” exista in sufletul fiecaruia. Faptul ca nu-l vom putea impartasi cu totii intr-o armone deplina, este cu siguranta un adevar. Raiul acesta al constientizarii lui, este o chestiune individuala. Important este sa transcezi inconstienta , confuzia, educatia, deprinderile unei lumi cu repere, cu valori, cu obiective false. Iisus spune sa ne nastem a doua oara De fapt ASTA este adevarata INVIERE a mesajului Hristic, nu accentul pe care-l pun oamenii pe invierea lui Iisus…omul.

  2. Dupa o discutie de cateva ore s-ar putea ajunge si la o concluzie acceptabila pentru o majoritate. Intotdeauna va ramane si o minoritate nemultumita. Subiectul ar trebui inchis pentru totdeauna.
    Nu face bine nimanui privitul spre trecut. Trebuie sa vedem cum sa supravietuim prezentului🙂

  3. Ma uit la fotografii sau imagini de film dinainte de ’89 si ma surprinde cat de cenusiu era totul. Parca toti evitam sa ne im bracam in haine mai colorate, ne uniformizam si ne camuflam in peisajul gri din jur. Nu poti sa fi nostalgic dupa vremurile alea daca iti amintesti numai cate femei au murit fiindca n-au vrt sa fie „mame-eroine” cu 5 copii, daca iti amintesti ce frig era in case, cum se oprea curentul, cum ne-am crescut copiii cu lampa sau lumanarea ca in Evul Mediu, cum stateam ca niste animale incolonate in fata unui magazin asteptand sa deschida si sa luam o plasa de cartofi(eventual cu copilul in brate, sa-si ia si el portia)… Dar daca regret ceva de atunci, regret solidaritatea pe care am pierdut-o. Aveam putin spre mai nimic dar imparteam totul, acum avem mult spre mai de toate dar nu impartim nimic…
    Si mai e ceva care m-a marcat: am vazut si ingrijit prea multi copii abandonati si fara viitor!

    • Ce meserie frumoasa ai… si cu satisfactii totusi.
      Cum era atunci unii nu au idee, ca teoria difera de realitate dar ei omit asta. Altii au uitat, sau se prefac numai, doar ca sa se afle in treaba. Si da, atunci solidaritatea era deplina, dar imediat dupa aceea s-a si divizat societatea si de atunci tot asa a ramas. Mai grav e ca ceea ce o tine in tabere care se dusmanesc e adesea interesul catorva smecheri, cei mai multi alegandu-se doar cu…. gaura de la covrig , de fapt.

  4. Ascultând îndoctrinarea din anii ’50-’60 am crescut cu ideea că înainte „fericirea” adusă de „fraţii” sovietici nu se putea trăi în România. Totuşi văzând diverse filme şi documentare dinainte de 1944, am înţeles ce-i aceea propagandă, că şi atunci trăiau oameni în România, ba chiar bine. Erau chiar filmele propagandiste, cu muncitorii comunişti, care aveau case ca lumea, nu le prea lipsea nimic. Încet, încet, m-am prins cum era cu jmecheria asta în care tot ce era dinainte de ’44 trebuia diabolizat. Nu mi-a luat prea mult timp.
    Citindu-ţi postarea de azi, pe care ai umplut-o cu toate alea, văz multe neadevăruri, asemeni propagandei comuniste despre care vorbeam. Scuză-mă, nu cred că tu ai scris asta, cred că ai preluat-o de undeva. Nu e locul şi nimi momentul să iau punct cu punct ce e aici, e suficient unul:

    ca o consecinta la cele de mai inainte, trebuie sa ne imaginam lumea noastra fara prea multe posibilitati de a gasi haine sau incaltaminte de calitate ; in general te imbracai in plastic, incepand cu uniforma scolara si terminand cu tinuta de ocazie ; nici vorba de magazinele sau en-gros-urile pline de marfa, din care sa iti alegi, dupa posibilitati sau dorinta, ceea ce vrei ; si tot la zona asta, fara tinute sumare pe strada, ca te oprea Militia si te intreba cu ce te ocupi si ce scop ai tu pe strada la anumite ore ale zilei, in loc sa fii la scoala sau la serviciu ; cum suna asta acum ?

    Păi îmbrăcămintea şi încălţămintea din anii dinainte de 89, erau de calitate infinit mai bună. Pantofii erau exclusiv din piele, te-mbrăcai în sintetic doar dacă voiai o cămaşă la 50 de lei, că la 300 aveai una de mătase, care acum nici nu există, iar la 100 lei aveai una decentă de calitate excepţională. Stofele româneşti, lână 100%, se vindeau mai scump la Londra decât la Bucureşti. Pentru femei, aşijderea, situaţia e mult mai catastrofală azi. Toate magazinele cu „imprimeuri”, ţesături etc. au dispărut. Acum te poţi îmbrăca numai la „de gata”, de regulă la calităţi infecte, uneori chiar de la firme „de prestigiu”. Angrourile de azi, cu chinezării de 2 lei şi turcisme aşijderea, e drept, nu existau. Că nu erau ţinute sumare pe stradă mi se pare un semn de bun simţ, că cu destrăbălarea de acum, chiar mi-ar plăcea să văd un poliţist că opreşte o dom’şoară, care apostrofează pe un bărbat matur, cu un „dă-te-n p..a mea de boşorog!” Păi asta ar suna SF acum! Păcat!
    Am trăit 40 de ani până ne-a „izbăvit” revoluţia şi m-a oprit miliţia o singură dată, în parcul „Libertăţii” pe atunci, la ora 23.00, m-a legitimat şi asta a fost totul. Exagerările nu fac bine niciunei cauze.
    Acu’, oricum ar fi, eu îţi doresc un Crăciun fericit, maximă sănătate şi s-auzim de bine!

    • E scris de mine 100%, asta gandesc si imi amintesc si bag de seama ca poate n-am trait in aceeasi tara in ultimii 5 ani inainte de Revolutie… ca ce spui tu nu se mai verifica demult. Nu am spus ca nu se fabricau marfuri de calitate, ci ca ele nu se mai gaseau decat pe sub mana, sau poate prin magazine din Londra, adica luau toate calea exportului. Si nu belsugul si calitatea caracterizau anii aceia de final, ci dezastrul, saracia, resemnarea si lipsa de orizont a tuturor.
      Altfel, inseamna ca au fost toti niste dementi de au iesit in strada in toata tara si au mai si riscat sa fie impuscati si omorati atatia, de bine ce le era…. nu ?

      Eu nu fac propaganda nimanui, imi dau cu parerea la mine pe blog, ca si tine la tine pe blog, iar postarea avea ca scop o paralela pentru cei care regreta ceva fara sa stie si partea intunecata a Lunii…. intelegi ? Un fel de „ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se si intample”. Daca esti si tu nostalgic dupa vremea aia, eu nu am o problema cu asta.
      Si n-am exagerat deloc, ba chiar as mai fi avut de spus multe, asta e doar varful aisbergului.

      Craciun linistit si la tine sa fie, si fii fericit ca nu mai exista Militia, zic…. ca Politia are totusi o legatura cu realitatea si cu o societate normala si sanatoasa la cap🙂 . Lasa asa.

  5. He, he! N-am nostalgii, dar nu din asemenea cauze, crede-mă că aici am trăit şi-mi doream şi eu să se termine, doar că, altele erau motivele. Dacă ţi-am dat şi preţuri înseamnă că le ştiu şi că le plăteam, că nu umblam în şpilhozen pe stradă. Am zis că exagerările nu aduc nimic bun şi rămân la părerea asta. Acum sigur, cei ce nu ştiu ce-a fost nu ştiu, nu ei au nostalgii. Nostalgia presupune amintiri, ori ei n-au aşa ceva. Şi să ştii că n-a ieşit în stradă toată ţara, asta a fost doar o impresie, nereală. Da’ nu mai contează acum, n-am înţeles câţi ani ai trăit înainte de 89, dar eu am avut familie, copil, casă proprietate, cam tot ce am şi azi, dar mi-aş dori azi să mai văd patrule de miliţie, poliţie sau cum vrei să-i spui, interesându-se de ce se petrece pe stradă, m-aş simţi mai în siguranţă. Experienţe am şi eu şi le-aş putea povesti, da’ n-ar fi relevant. Încerc să privesc în jurul meu cu obiectivitate. Poate nu reuşesc totdeauna, dar la vârsta mea îţi spun clar că chestiile pe care le-am scris aici sunt absolut reale, ca şi preţurile despre care am vorbit. Lipsa angrourilor n-o resimt nici azi, deşi n-am intrat în niciunul. La fel Hipermarketurile, pot să dispară mâine. în fine, ce să mai vorbesc, să ai sănătate maximă!

    • Ai fost proprietar de casa inainte de ’89 ?! Tare, tata… esti din cei 1% in situatia asta, deja ma pui pe ganduri.
      Cum am spus, si eu imi amintesc perfect si e real tot ce am scris, iar eu azi ma bucur de ce am si nu aveam atunci si n-as vrea sa dispara nimic, mie imi folosesc toate, intru in ele, gasesc de obcei tot ce vreau…. adica mi-e bine acum si imi era rau si greu atunci, iar asta e chiar relevant.

  6. Da, apartamentul pe care-l am azi l-am cumpărat în 1981, am terminat să-l plătesc în 1990. Cartierul în care stau e cam tot în situaţia asta, nu cred că eram numai 1%, da-n fine. Nu am spus că mi-e rău acum, doar că am trăit şi atunci!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s