evoluție… sau nu :)

O știre despre o decizie, după ce până nu de mult era doar o ipotetică variantă. Mai întâi s-a dezbătut problema în SUA, acum vreo doi ani, iar acum ideea e pusa în practică în Finlanda, cu curaj : elevii vor fi învățați să scrie direct pe taste, scrisul de mână urmând a fi treptat (sau brusc ? ) eliminat din obiceiul copiilor, fiind considerat depășit și deja inutil ; știrea, aici. Apoi, mai mult ca sigur ideea va fi îmbrățișată cu căldură de multe alte țări, după o analiză atentă și din dorința de a progresa, firește.

Mă gândesc și eu, așa ca omul obișnuit care contemplă mersul lumii, cu tot ce presupune el. Și aș zice la fel ca alții, că prea multă digitalizare nu duce neapărat la o evoluție a ființei umane, ci din contră. Eu cred că e un îndemn la lene, așa se vede de la mine  🙂

Adică de ce ar fi rău, sau pierdere de timp, faptul că un copil învață să scrie mai întâi cu stiloul pe hârtie și cu ce l-ar ajuta să sară peste etapa asta ? Oare atunci când micul elev se străduiește să unească pe hârtie bastonașele, buclele și liniuțele deja învățate scriind tot în stilul clasic, formând cuvinte și apoi propoziții, nu îl ajută să-și dezvolte circumvoluțiunile din creierul care la acea vârstă e avid de a învăța orice și de a dobândi abilități ? Și dacă abia apoi trece la tastele computerului nu e benefic ? Adică la ce i-ar folosi să scrie direct pe tastatură, când oricum învață literele de tipar simultan cu cele scrise de mână, care de fapt sunt și mai dulci ca aspect ? Chiar nu înțeleg în ce constă saltul calitativ, atâta timp cât creierul de fapt va fi mai puțin solicitat, ceea ce e evident.

Apoi mi-am amintit de un documentar recent văzut despre Japonia, în care se explica, printre altele, despre cele aproximativ 3000 de caractere pe care le conține alfabetul japonez și care reprezintă de fapt niște semne ale cuvintelor pe care ele le denumesc … adică nu sunt litere propriu-zis, ci mai degrabă desene stilizate sau simboluri prelucrate ori simplificate. Dar multe ! Și tot acolo am aflat că japonezii nu numai că nu renunță la scrisul de mână, dar nici măcar nu vor să treacă la alfabetul latin, așa cum ar dori occidentalii cu care au atât de mult de-a face, în relațiile lor economice. Pentru că, explicau ei, faptul că din fragedă pruncie scriu și citesc cu caracterele japoneze, fiind nevoiți să și memoreze în același timp, îi ajută să își dezvolte niște deprinderi deosebite, putând mai târziu să aibă acuratețe și precizie în orice vor face, pe fondul unui creieraș bine antrenat încă de timpuriu.

Deci, cam la asta folosește scrisul de mână, oriunde în lume : îl face pe copil mai creativ, îi dezvoltă atenția, concentrarea, coordonarea mâinii, ba chiar și ambiția. Și atunci renunțarea la caligrafie nu o să aibă efectul invers, ducând la o și mai mare atrofiere a creierului, în condițiile în care oricum omul modern e din ce în ce mai puțin solicitat mental, fiind încurajat să lâncezeacă, să nu mai fie iscoditor, să nu mai caute să afle, ci să primească de-a gata până și modul cum să gândească, dacă se poate ?

Personal, cred că japonezii au dreptate și o să prefer mereu ceea ce e original japonez, inteligent și temeinic făcut, uneori chiar unic : un bonsai, ceva electronice impecabile, care dau mereu tonul în domeniu, un origami pentru destindere, ba chiar și un cățel sau doi… ca să nu mai spun de mașinile de top care sunt model de comparație pentru orice altceva din aceeași categorie. Oare tot succesul lor nu are la bază și ceva din meticulozitatea, din grația și complexitatea scrisului de mână care le modelează mințile de mici și la care nu vor să renunțe, conștienți fiind de importanța lui, la vremea lui ?

Și-mi mai place și muntele Fuji, ca un japonez înțelept, bătrân și cărunt care a văzut multe și știe multe…  🙂 și care astfel a aflat că toate au un rost și e o legătură între toate.

În schimb finlandezii și alții ca ei vor fi foarte rapizi pe rețelele de socializare, clar  🙂  … ce, nu-i bine ? 😀  Asta reiese tot din știrea cu pricina, nu am dedus-o eu.

De aceea sper ca asiaticii în cauză, măcar ei, să rămână mereu ”învechiți” și să își îndemne copiii să scrie și de mână… că altfel riscăm ca nici măcar din direcția lor să nu ne mai așteptăm la calitate, într-o viitoare lume digitalizată în exces și încolonată spre uniformizare. Și cred că mai riscăm să avem din ce în ce mai puțini artiști, de orice fel ar fi ei.

Habar n-am cât stau niponii pe rețele de socializare, dar e clar că nu au acolo viteza pe care o vor avea europenii când vine vorba de tastat… în schimb ei rămân la scrisul de mână, culmea, atât cu caractere japoneze cât și cu latine, din moment ce engleza e pentru ei principala limbă străină de studiu în școală !

Și mai înseamnă că finlandezii, sau alți scriitori-rapizi-la taste nu vor fi niciodată capabili sa facă mașini, sau orice altă industrie, așa cum fac japonezii . Despre înțelepciune nu mai vorbesc, asta e deja pe cale de dispariție pretutindeni…  A cui o fi pierderea ?   😉