exercitiu: 3 x nu = da


Am fost de curand la oficiul de cadastru, avand ceva de rezolvat acolo. Strabatusem orasul prin oarece caldura, aglomeratie si praf ; ora inchiderii era 16.00 si am ajuns acolo la 15.55, cu toata marja de siguranta luata, dar aproape invinsa de traficul orei. De la distanta am vazut oameni pe treptele de la intrare, lucru ciudat si ingrijorator, ca n-aveau de ce sa fie afara, in principiu. Ajung la body-guardul care sta de straja si el imi cere senin „bonul de ordine”. De unde bon? … ca pana saptamana trecuta nu era cazul. Mi-a aratat o cladire invecinata, recent renovata si deschisa publicului cu o zi inainte, pe post de sala de asteptare, si a adaugat „…dar va duceti degeaba, oricum nu cred ca va mai da bon la ora asta, ca se inchide” . Fara sa stau sa analizez, ca un robotel disperat, ma indrept si intru in cladirea mica, aflata la 100 m distanta, iar acolo o functionara imi arata aparatele nou-noute care emit bonuri, asemanatoare cu cele de la banca, adaugand si ea „luati bon, dar e degeaba, nu va mai primeste nimeni la ora asta „. N-am stat sa mai spun ca ce aveam eu de facut era sa iau o hartie, sa semnez de primirea ei si sa dispar de acolo in maxim 2 minute. Ok… iau bonul, ma intorc tot teleghidata la primul „cerber” , el imi arata camera 6 (desi ii spusesem ca sunt delegat de persoana juridica), ora era aproximativ 16 fara un minut probabil…. la 16 fix calculatoarele se inchid automat, dar eu nu aveam treaba cu inregistrarea unei cereri, bafta mea ! Intru in camera 6 si un domn nervos, nou-venit prin zona, ma invita frumos afara spunand ca nu se mai poate, indiferent ce am de facut, pentru ca e ora 16 si el pleaca, e obosit si cu asta basta. Ma uit la el decisa sa nu ma misc, ii spun ca am ceva extrem de simplu si ca maine nu am cum sa vin din nou, ca de-aia am alergat acum prin tot orasul, ca sa scap AZI de grija. Degeaba, el nu se lasa, eu nu ma las, decisa sa nu plec fara sa-mi rezolv problema.

Apoi ma simt batuta pe umar, o amica ma atentiona ca aici ma aflu la persoane fizice si ca de la ghiseul de vis-a-vis ma striga cineva de zor…. ma intorc si o vad pe doamna Adriana, desigur ! … ea e cea care de ani de zile elibereaza acte pentru persoane juridice, cum de nu m-am gandit ? Pai, in deruta noilor modificari, cu birouri si ghisee rearanjate, reimpartite si repopulate cu noi salariati, uite ca mi-a scapat din minte, mai ales ca cerberul trebuia sa auda ca vreau la juridice si acolo sa ma indrume… de fapt auzise, dar n-a stiut nici el exact unde si cum – era o harmalaie generala. Doamna ma cheama repede, vrea si ea sa plece, e deja 16.05 si, pentru ca ma stie cine sunt si de unde vin, cauta intr-un dosar, scoate de acolo ceea ce-mi trebuia mie, imi da sa semnez, iar dupa ce-i multumesc si ii urez de toate cele bune, inchide usa in urma mea, zambind de entuziasmul meu, pe care niciodata nu incerc sa-l domolesc atunci cand mi se manifesta (destul de rar, ce-i drept🙂 ). Plec fericita ca nu am alergat degeaba, dar si ca am scutit pe cineva de un drum si de agitatia de a doua zi…. ca nu era treaba mea sa fac asta, dar imi era comod in drumul spre casa si am fost de acord sa raspund rugamintii unei persoane dragute, de care imi place (si asta mi se intampla rar, de la un timp🙂 ).

Apoi am stat si m-am gandit asa: in decurs de 15 minute trei persoane mi-au spus s-o las balta, ca vreau ceva aproape imposibil, iar eu am ignorat total descurajarile si, avand parca ochelari de cal si urechile acoperite, mi-am valorificat sansa si am reusit ! … in lupta cu functionarul si cu limita lui de timp. Daca ma luam dupa primul body-guard, sau renuntam dupa a doua descurajare de la bonul de ordine, sau plecam in secunda doi dupa ce la camera 7 mi s-a spus ca e inchis, nu era pacat ? Nu ratam ziua, cand de fapt m-am aflat la locul potrivit, atat cat sa fiu vazuta exact de cine putea sa ma ajute, in minutul de aur ? :))

Pare un fleac, dar despre institutia asta numita Oficiul de Cadastru se pot scrie articole intregi, eheee…. numai cine n-a avut treaba pe acolo nu stie cum se desfasoara o zi in incinta respectiva, indiferent ca esti persoana fizica sau juridica – e o lupta pentru reusita si cine n-are nervii tari ar putea sa cedeze repede in fata obstacolelor care se ivesc la tot pasul🙂 – poate o sa scriu candva mai pe larg despre asta, cand o sa vreau sa abordez umorul negru din cotidian😀 .

De fapt, dincolo de pilda asta, ma mai gandesc oare de cate ori in viata n-am renuntat, eu personal sau altcineva, la primul NU exprimat de cineva ? Cat de repede am abandonat o idee sau un tel, numai pentru ca si-a exprimat cineva scepticismul si m-a influentat in felul asta, cand de fapt tot ce aveam de facut era sa incerc, si astfel sa constat eventual cat de usor era ?  Sau poate ca pentru a trece peste un „nu” sau mai multi consecutiv, trebuie sa iti doresti cu adevarat sa obtii ceva, indiferent ce ar fi ? Adica daca ti-e mare dorinta izbutesti sa treci peste toate piedicile si atat, sau mai trebuie si un pic de noroc, ori un pic de lupta ? Raspunsul cred ca e „da”🙂

Mi-a adus aminte de citatul asta, pe care il tot aud de la un timp in genericul unei anume emisiuni de la History Channel… si care mi-a gadilat urechea, un fel de „totul depinde de tine, tu decizi si ce poti si ce nu” :

henry-fordquote

Si daca tot mi-a iesit de data asta (si nu numai, doar ca acum a fost evident) cred ca o sa-mi fac un obicei din a-mi seta mintea spre „pot” ; si o sa exersez mai mult de acum incolo, transformandu-l pe „nu se poate” in „hai ca am reusit, si nici n-a fost chiar atat de greu” …😉

Thumb up emoticon

11 gânduri despre “exercitiu: 3 x nu = da

    • Candva, pana prin 2011, se auto-finantau, adica banii incasati de ei le ramaneau lor. Apoi ceva s-a intamplat si banii plecau la bugetul central, de unde la ei nu mai veneau nici de salarii uneori. Atunci s-au ofticat si asa au ramas pana in ziua de azi, ca sa ma exprim ca-n povesti🙂 . Au si ei dreptate, dar noi ce vina avem ? In fine…. cu timpul se mai aseaza toate, cred.

  1. Este o experienta care merita sa o mai repeti din cand in cand. Stiu pe cineva care isi facea o pasiune in a se baga in toate treburile pentru a-si verifica „capacitatatea” de a reusi😆

    • Eu am legatura aproape zilnic cu institutia, ca lucrez in bransa, de aceea m-am oferit (si pentru ca-mi era in drum). Oricum, intre timp s-a imbunatatit situatia, de cand cu bonurile de ordine s-a fluidizat vizibil.

      Nu pot sa ma mai implic chiar in orice provocare, am si eu o varsta si deja incep sa simt ca ma lasa puterile… trebuie sa ma menajez.😀

      • Nici nu poti sa ii imagineze ce exercitiu fain reprezinta asta😆
        Bonurile de ordine elimina intotdeauna fraudele legate de smecherii care intra in fata si mai mult iti permite sa iti planifici mai bine timpul, fara a mai sta nas in nas, cu cei de la coada.

        • Exact asa e, ca se bagau in fata mereu, eventual si cu cererile altora, multe…. ca asa e la juridice. Frustrant la maxim adica. Acum urmaresti o tabela electronica, adica poti sa stai afara la aer cat vrei, si au mai angajat si registratori , vreo 5 in plus (ca erau 2 ! …. la patru judete ale Bucurestiului…) S-a rezolvat incredibil de bine, nu stiu de ce atat de tarziu, dar tot e ceva. Măcar sa-i tina asa !😀

  2. Pingback: Frases de motivación de Henry Ford - Blog de la mente

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s