Homo Interneticus Divaisus Agresivus ?


Am găsit aici un material interesant, care se potrivește cu ceva la care m-am gândit de curând. Nimic nou, știm toti că așa e dar nu prea mai e nimic de făcut.

Personal, mă bucur că de curând am reusit ca timp de 7 zile consecutiv să nu am de-a face cu netul absolut deloc. Am mai avut și alte grupări de zile fără virtual, dar cele șapte au fost apogeul. Eram într-un hotel unde știam că urma să existe wi-fi numai în hol la Receptie, așa că nici nu mi-am mai luat de acasă vreun dispozitiv care să mă tenteze pe acolo…. era o ocazie de care trebuia să profit ! Destul că mi-am lăsat mobilul deschis (doar ca telefon, cum îi e menirea), a fost suficientă această legatură cu „civilizația” . In rest, detașare de tot și toate lăsate în urmă – păi ori e vacanță, ori nu mai e ? Şi nu numai că n-am pățit nimic rău, dar chiar m-am simțit mai liniștită și am avut un sentiment de întoarcere în timp 🙂 .

Asta însa am gândit eu, că în rest lumea, destul de multă (prea multă), era de altă părere : oameni tineri sau nu neapărat, încercând sa găsească (uneori cu chin) zona cu semnalul cel mai puternic, pentru a se conecta la net.

Homo Interneticus Divaisus Agresivus, așa i-aș da eu numele noii specii, dar se mai poate denumi și în alte feluri, după inspirația fiecăruia. Am observat demult fenomenul ; și de fapt noi toți suntem afectați, mai mult sau mai puțin, de această ”boală”. Mergând pe stradă, în mijloacele de transport, oricare ar fi ele, pe bancă în parc (sau în bancă la școală din ce mai aud și eu), la coadă la muzeu (sau în orice alt moment /loc unde ai de așteptat ceva), la muncă – în pauză și nu numai -, în sala de cinema până să înceapă filmul și în general cam peste tot, ”omul nou” e cu ochii fixați în micuțele ecrane negre și/sau are fire care îi ies din urechi. Total dependent de iluzia virtuală, fără de care uneori intră într-un fel de sevraj, ca narcomanii.

Eram la Roma astă primăvară și imaginea era funny rău : pe patru scaune din metrou, în fața noastră, patru persoane priveau ecrane de smartphone sau tabletă, în stânga mea la fel și în dreapta persoanei cu care eram, la fel. Ne înconjuraseră, ca să zic așa 🙂 . Și mă duc și-i spun la ureche, să observe, la care ea îmi replică ”păi și tu ai fi la fel dacă n-ai avea bateria pe ducă, iar eu așișderea, dacă aveam telefonul ăla acum la mine.” Corect, avea dreptate. În restul vagonului, atât cât puteam vedea, cam jumătate dintre călători erau și ei cu ochii pironiți, sau cu urechile conectate, în dispozitive diverse. Acum in Bulgaria, la fel – degeaba erau diminețile insorite, degeaba dădeau pescărusii raite deasupra plajei invitandu-te să-i admiri și, în general, inutil era peisajul marin pentru o parte dintre turiști – ei, la ora aia perfectă pentru plajă preferau să stea în hol, căutând și bucurându-se cănd prindeau semnal suficient cât să se conecteze. Nu numai atunci, dar în momentul acela al zilei mi se părea cea mai nepotrivită idee de pierdut timpul. Adica și atunci, și acolo tot bucuria aia o ai, ca în restul anului ?!

Cam autistă imaginea, fără să exagerez. Cam neinspirată idee de vacanță, zic.

Mă consolez cu ideea că măcar eu nu stau pe rețele (pe care le consider, atăt căt le știu, deosebit de inutile prin falsitatea lor și chiar periculoase prin manipularea pe care o practică), ci îmi caut informații neapărat necesare în clipa aia sau citesc e-mailuri urgente – și cam atât. Și uneori ascult muzică la căști, pe stradă, dar asta nu mă izolează de lume de fapt. Iar de pe bloguri, pe care le frecventez atat cât vreau, oricum aflu de cele mai multe ori de ceea ce oamenii fac cu adevarat în real, de aceea blogosfera mi se pare de un cu totul alt nivel decât rețelele sociale.

Dar prea mulți dintre noi se resemnează într-o „realitate” plină de iluzii. Și îți vine să le spui ” respiră adânc, mai privește un pic pe strada pe care mergi și pe unde calci ; în general, încearcă să ridici privirea mai des, măcar la nivelul ochilor… că altfel ți se va îngusta orizontul real în favoarea celui virtual și nu e tocmai în regulă. Adică e păcat să pierzi imagini, sunete, oameni în mediul lor, că n-o fi totul din jur atât de urât încat să vrei să pui bariera asta imaginară între tine și lume, nu ? ” .

Mie mi se pare că lumea virtuală a devenit cea reală, cel puțin ca proporție a timpului petrecut acolo – și viceversa. Şi e păcat , mai ales cand ești în vacanță, care și-așa e insuficientă, cred, pentru noi toți. Chiar daca pare că în virtual totul e mai frumos, imaginația îți zburdă în voie, ce vezi și auzi e minunat și n-ai de ce să fii dezamăgit, așa cum aparent pățesti în real uneori. Virtual, dar ireal, se pare că e mai bine de la un timp… cică.

Da, dar daca ai o urgență nu va veni nimeni din Wonderland să te ajute, corect ? Tot cu oamenii reali ieși din impas, chiar dacă în virtual ai zeci sau sute de prieteni care te admiră sincer. Sincer, dar numai de după ecran, adunați în pixeli si dependenți de un cablu sau o baterie. Curat anormal.

images (2)

10 gânduri despre “Homo Interneticus Divaisus Agresivus ?

  1. Denumirea de Homo idiotus s-ar potrivi mai bine acestui gen de bipezi. Pot sa iti mai enumar si alte manifestari: Nimeni din acestia nu mai aude, nimeni nu mai vede. Daca intamplator apari in fata lor sar speriati. Toti sunt in transa. Mintea lor este legata prin doua fire care le intra in urechi deocamdata.
    Daca ii trezesti din starea asta i-ai terminat. Raman suspendati fara sa mai stie incotro sa mearga. Tare buna gluma asta cu telefoanele inteligente.
    http://succesulpe.wordpress.com/2012/02/23/telefoanele-inteligente-un-succes/

    • Mie mi-e mila de ei. Cei batrani macar si-au trait viata, candva, se pot izola de la un punct, dar ei ? Copilaria in tv, adolescenta si tineretea in retele inutile, iar viata trece pe langa. Si cred ca primele generatii de genul lor sunt exact astea cu esec major la Bac si nu numai. Culeg(em) ce au(am) semanat. Si asta e doar inceputul.

  2. Mirela, împartăşesc aceeaşi părere în legătură cu subiectul articolului tău. De fapt, cred că era uşor de dedus prin însuşi faptul că scriu cu î din i, ceea ce demonstrază că nu mai am demult vîrsta lor, a celor cu ochii veşnic în ecranul telefonului „cu android” 😉 Poate că vremea formării mele ca adult a avut alte coordonate şi-atunci implicit era de aşteptat că într-o zi nu voi mai întelege tehnologia şi obiceiurile celor care vin din urmă. La rîndul lor, părinţii noştri au avut aceleaşi mirări în faţa „apucăturilor” noastre. Ajung la ceea ce vreau să zic: aşa cum timpurile nu s-au întors cînd părintii nostri au considerat că tehnologia de care ne uzam noi e un moft sau o modă, tot aşa „trendul” ăsta al dependenţei pînă la urmă de lumea virtuală va continua, transformîndu-ne ca indivizi şi societate. Că ne place sau nu, că e benefic sau nu, e discutabil.

    • Nici n-am bagat de seama ca scrii cu î din i, ceea ce inseamna ca nu conteaza asta si esti perceputa (de mine cel putin) pentru alte calitati. Eu scriu cum se cere pentru ca asa trebuie, avand de-a face zilnic cu acte de redactat. Altfel, cine stie cum faceam ?
      Asa e, toate se regleaza din mers si fiecare generatie isi gaseste singura drum si solutii, ca nu are de ales de la un punct incolo. Iar ei la randul lor, cine stie de ce se vor scandaliza, legat de copiii lor ? Probabil or sa-i vada pe aia mici jucandu-se cu prieteni-holograme in loc sa stea cu ei numai pe retele 😀 Mai bine ca nu o sa mai fim, sa vedem grozaviile :)))

  3. Cand merg cu tramvaiul/busul tot timpul am castile-n urechi. Mai bine s-ascult muzica care ma linisteste decat s-aud galagia de oras. Nu stau la tara, ca sa zic ca-i liniste si ma bucur de natura, de oras. Nici nu se compara. Acum parca si stresul se aude pe strada..
    Si nu-s addicted to internet or stuffs.

    • In mijloace de transport si eu imi tin urechile ocupate mai ales din cauza ca nu vreau sa aud ce vorbesc cei din jur, ei intre ei sau cu altii la telefon…. adica sa nu aud toate prostiile debitate de unii (multi) cat mai tare posibil, ca sa se auda. Dar sa fii la mare, sa nu ploua si totusi sa stai in holul hotelului cautand cu infrigurare netul, ca sa vezi ce mai e nou pe feisbuc, mi se pare complet absurd. Altfel, mai mult sau mai putin toti suntem amorezati de fire conectate la aparatele de la purtator.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s