de la + la – cu tendință spre zero


Atunci când îți pierzi încrederea în cineva, e un moment greu. Pentru că odată cu asta e foarte posibil să îți dispară și respectul pentru acea persoană. De la un punct ești uimit de ce constați: superficialitate, deși inițial văzusei profunzime; un anume soi de prostie acolo unde de fapt știi sigur că e multă inteligență ; răutate și lipsă de loialitate, când crezusei că ai de-a face cu fair-play; și o minte haotică, deși ți se păruse că acolo era ordine si luciditate. E șocant și e frustrant, dar nu ai ce să faci și trebuie sa depășești cumva momentul pentru care nu te pregătisei, că nimic nu-l prevedea de fapt.

Numai că după scurt timp te dezmeticești și îți revii. De cele mai multe ori poate să fie o reacție ușor exagerată, provocată ”la cald” și care să nu reflecte întocmai realitatea. Oricum, e foarte probabil ca și buna impresie inițială să fi fost un pic ”umflată” , pentru că te bucurasei să vezi ceva ce îți dorisei să vezi, adică ai găsit acolo niște calități atribuite prea repede dar care, cel puțin după prima impresie, păreau să existe în mod real. Si așa cum inițial ai exagerat calitățile persoanei, mai mult ca sigur acum îl vezi din nou nerealist, dar în sens invers. Atunci erai pe plus, adică te bucurai sincer și îți făceai iluzii că starea ta de bine o să dureze mult. Apoi, timpul te-a pus în fața unor situații diverse, când ai început să te indoiesti și apoi să te temi de acea persoana, sau mai exact de instabilitatea ei. Si ajungi în cealaltă extremă, de la extaz la agonie, oscilezi între trăiri.

Totuși, după ce îl învinovățești bine-bine, poate trebuie să stai un pic și să te gândești dacă nu cumva ai și tu partea ta de vină pentru prezent, e imposibil să nu-ți fi adus contribuția la actuala stare de fapt. Fie nu ai luat în seamă niște semne, fie ai observat derapajele dar ai preferat să le treci cu vederea, crezând că nu contează și că-s mici ambiții ce trebuie ignorate. Sau ai greșit în alt fel, dar oricum nu pare că vei afla vreodată cum, pentru că nu ți se spune nimic clar. Nu-ți amintești să fi încălcat vreo regulă și totuși ți se servesc atitudini dure care de fapt și ele alternează cu altele bune, ca într-o continuă joacă de-a șoarecele și pisica. Si atunci cel mai înțelept lucru e să te detașezi complet, să te eliberezi de toate gândurile, tristețile, deruta care te-au stăpânit un timp. Facând așa vine destul de repede ziua în care de la + si – ajungi la nivel zero, după ce ai oscilat între trăiri de foarte bine și apoi te-ai cufundat, fără sens, în dezamăgiri neasteptate. Oamenii sunt toți cumva, și buni și răi, și amabili și respingatori, au unele zile cu soare și altele cand li se pare că se surpă cerul. Semănăm toti, putem să ne adaptăm unii altora atunci când există dorința reală pentru asta. Dacă nu, atunci comunicarea începe să scârțâie, nu mai e vorba de doi într-o idee, ci de doi fiecare în alt sens, e dificil de gestionat dar nu ai altă variantă. Dar asta nu înseamnă că ce văzusei tu bun si frumos la început nu mai există ; pentru că acele calităti sunt tot acolo, negreșit, așa auto-sabotate cum sunt ele. Si oricum la final, când zbuciumul se stinge, vei ramâne pentru totdeauna numai cu ce a fost frumos, asta e o regulă deja bine cunoscută. Răbdare, deci.

Si mai e ceva la care m-am gândit tarziu : e posibil ca un om care a fost întâi ok, ba chiar foarte atrăgător în mai multe privințe, să îți arate din senin o altă latură a sa ca și cum ar cere ajutor. Poate că răutatea gratuită, inconsecvența trăirilor, dorința asiduă de a se arăta deodată fățarnic și meschin sunt de fapt strigăte de ajutor, pornite dintr-un suflet profund rănit sau zbuciumat. Așa o fi, sau n-o fi așa, pentru că puntea aruncată de tine, iar și iar, spre reconciliere, s-a lovit de același zid – un zid construit din cărămizi de gheață, ca să fie imaginea total apocaliptică 🙂

(Iar exagerez, cu siguranță, ceea ce înseamnă ca iar am coborât sub zero… mare eroare.)

Există oameni pe care nu te poți baza când ți-e greu, pur și simplu nu vor nici să te asculte. Si e de înteles pe undeva, le avem fiecare pe ale noastre și, sincer, nici eu nu-s tocmai fericită să aud de problemele altora, ma încarcă și mă intunecă, deși nu ezit să-i ajut dacă pot. Deci pe asta o mai accept, e explicabilă în iureșul vieților noastre agitate. Dar ce e ciudat e că acei oameni nu-ți sunt aproape nici când ți-e bine, iar asta nu mai pot s-o înțeleg. Practic ei nu vor să existe decât ca niste năluci, când, cât și cum vor ei – în rest, nu cumva să le pretinzi un minimum de implicare și nici prin minte să nu-ți treacă să iei de bun ce spun azi, pentru că mâine nu mai e valabil. Si nu, nu e vorba de adolescenți sau tineri necopti, ci de oameni maturi. Sau cel puțin așa reiese din cartea lor de identitate.

Uneori, să ajungi la zero e cel mai sănătos lucru care ți se poate întâmpla, pentru că înseamnă echilibru, e ceva de bine în cazul dat. Si stai acolo măcar un timp, precaut.

1

10 gânduri despre “de la + la – cu tendință spre zero

  1. Mai bine de-atât nu cred c-aș fi putut scrie despre aspectul ăsta…
    Mă regăsesc cumva în tendința de hiperbolizare a personajului dacă stau să mă gândesc bine. Mi-amintesc cum odată demult m-am revoltat și-am zis Îl vreau înapoi pe Omul acela care m-a impresionat!

    • Toate si toti facem la fel, precis. Acuma nu stiu ce structura trebuie sa ai ca sa poti , de mai multe ori in viata, sa treci prin asa ceva. Si mi se par fericiti cei care ajung la plus, apoi eventual se domolesc si devin realisti dar totusi fara sa treaca prin minus. Ei se echilibreaza si raman asa, altii si-o iau de mai multe ori in viata… si nu stiu cat de salubru e sa faci asta, sa oscilezi.fara sa vrei de fapt. Si cred ca nu e prea bine, de aceea ajungi sa nu te mai implici. Trist, intr-un fel, dar important e sa faci ce simti mereu, ca sa nu iti reprosezi apoi ca n-ai incercat.

      • Oh, da! Am experimentat într-un final cum e cu am încercat tot ceea ce se putea face! Dă o stare de împăcare cu tine însuți! știi că nu ai ce-ți reproșa măcar. 🙂

  2. Aș zice că cel mai sănătos lucru ar fi să pornim întotdeauna de la zero. Nici un plus sau un minus, influență inconștientă a aspectului fizic și/sau a unor complimente. Încrederea și aprecierea trebuie câștigate nu obținute din oficiu. În felul acesta putem evita multe dezamăgiri.

    • Pleci de la zero dar inevitabil urci, si nu pe baza exteriorului sau vorbelor, eu ma refeream la lucruri mai avansate si mai serioase aici. Dar asa e, încrederea se câștigă, nu se acordă numai pe bănuieli, iar vârsta coaptă a omului nu e neapărat garanția comportamentului matur.

    • E dificil și trist, dar e mai bine să le limpezești decât să rămână în coadă de pește mult timp, când anticipezi că oricum finalul tot ăla va fi, după cum se arată mersul. Eu una nici măcar nu rămân cu sechele, sau cu vreo ură, în schimb îmi dau seama că mi-am irosit resurse sufletești importante fără să fi fost cazul…. și apoi e posibil să fiu precaută exact cu cine nu merită. Dar asta e 🙂

  3. Ar fi perfect să avem cu toții curajul să o luăm, la un moment dat, de la zero… Măcar în căutarea a ceva mai bun și mai frumos pentru noi 🙂

    • De fapt nu stii daca o sa fie ceva mai bun, sau daca o sa mai fie in vreun fel…. dar cum e in clipa aia clar nu iti place si nici nu meriti asa ceva. Viata e tare trista uneori 🙂 si trebuie sa faca fiecare dupa cum il tin puterile, evident. Ce e bun pentru unul poate fi rau pentru altul.

      • Așa e. Câteodată nu e suficient să dăm pagina, e necesar să o rupem. Și, oricât de mult ne doare, trebuie să îmbrățișăm realitatea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s