Roma, alta decât în pliante


Eu când plec în vacanță am obiceiul să bat în lung și-n lat, cat e ziua de lungă, orașul în care ajung. Adică merg pe jos mult, foarte mult, cu pauze doar pentru „alimentare” (la propriu) și pentru alte situații de neocolit, ca să zic așa. Drept pentru care anul ăsta am primit un cadou micuț si foarte util : un dispozitiv de 1,5 X 3 cm, de atașat la curea, și care numără pasii parcurși intr-un timp dat – adică într-o zi, în cazul meu. Ca măcar să știm ce distanțe parcurgem, de curiozitate. Si e cât se poate de fidel, pentru că l-am verificat din timp în timp, să mă asigur că numără fără să „tragă la cântar”, dar și fără să adauge el ceva… și s-a dovedit corect. Asa că la început de zi arăta așa : Imagine,

, după ce mă mișcasem prin casă un timp. Pe la jumătatea zilei arăta astfel :

Imagine

, iar la finalul unei zile mi-a comunicat că în ziua aceea făcusem…

Imagine de pași😀

Si dacă tot am făcut atâta mișcare, măcar sa pun aici și motivul pentru care am colindat, adică dovada😀 . Tot felul de colțisoare din Roma, pe care le prind pentru că-mi place sa fotografiez și am și avut spațiu de stocare mai mult decât de obicei. Desigur, am făcut și acum o selecție, pentru ca din sutele de poze să surprind ce e specific locului, ce mi-a placut mie mai mult sau ce are legătură cu anumite întâmplări de pe parcursul zilelor. Fără multe comentarii, doar cu precizări acolo unde am ceva de spus sau de subliniat. Stiu că-s din nou cam multe poze, dar mai bine mai multe decât insuficiente🙂 .

Așadar, ziua de 1 Mai în parcul Vilei Torlonia, cu italieni la iarbă verde. Puțin in româna despre locație, aici.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Portocalii, am aflat și eu acum, pot avea în același timp și fructe, și flori, fiind roditori tot anul

Imagine

Iar mirosul florilor de portocal, în mediu natural și nu în ghiveci, e o combinație de iasomie, caprifoi și salcâm, la o intensitate maximă. Imi pare rău ca pozele nu pot reproduce și mirosuri, că mi s-ar fi parfumat blogul ca în Paradis🙂

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Un măslin mic izolat… în rest doar palmieri peste tot.

Imagine

Imagine

Imagine

Spre Vila Borghese apoi, cu intenția de a o vizita… captând mai întâi micii lămâi din curte, plini de rod si ei

Imagine

Imagine

Imagine

Vizita galeriilor faimoase din interior s-a anulat, pentru că joi, 1, puteai să te înscrii pentru vineri… 9 Mai. La revedere😀 .

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Apoi am găsit Muzeul de Artă Modernă

Imagine

și vis-a-vis de el, Academia di Romania.

Imagine

Apoi la pas, prin oraș

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Pană la Paizza del Popolo, cu poarta creată de arhitectul Bernini și dincolo de care începe Roma turistică și „comercială„, de prezentat altă dată .

Imagine

Si iar pe străzi lăturalnice, liniștite…

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

ImagineImagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Un motan care s-a lăsat iubit un pic, cald și cu motoraș în gât cum se găsea…  :)

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Si pentru că metroul a fost foarte utilizat, îl arăt și pe el, în treacăt

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Si din nou la suprafață, agale…

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Un popas la un obiectiv care nu era pe listă, dar binevenit. Atmosfera din basilicile și bisericile catolice italiene e una aparte, de pace și liniște. Dar depinde probabil de persoană și de atitudinea cu care le percepi. Deși cred că e greu să nu-ti placă, oricât de ateu sau de închinător la Big Bang ai fi…. cred.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

O mașină electrică pusă la încărcat, nu-i dragută ?🙂

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Cu oamenii ăstia nu ne-am lămurit cum stă treaba, avem o bănuială :D dar doar atât

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Urmele lui Circo Massimo, sau Circus Maximus la vremea lui

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Bocca della Verita e in pliante😉 , dar am lasat-o aici pentru ca are o continuitate insiruirea de poze.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Niste informatii utile…

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Peste Tibru din nou, spre Isola Tiberina  

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Final de zi de sus, din capătul Treptelor Spaniole, pe care le arăt cu altă ocazie.

Imagine

Imagine

Si toate astea explică numărul de pași de care ziceam la început…. păi nu ?  :) Si mai am !

12 gânduri despre “Roma, alta decât în pliante

    • Multumesc pentru pont, eram sigura ca asta trebuie sa fie faza, si anume mana aia nu e mana lui sau, chiar daca e, pe langa ea se strecoara o tija din otel care sa sustina mascat tot esafodajul. Acum e limpede🙂 .
      Pe de alta parte, mai am niste poze cu Roma aia turistica, dar mai deosebite…. o sa te trag de maneca atunci cand le postez, adica in curand, sper ca in week-end. Unele din ele sunt chiar deosebite, mi-a spus lumea care le-a vazut deja. Or sa-ti placa, garantat. Si iti mai alina dorul (sau dimpotriva ? )🙂

      • Dacă nu anul acesta, anul viitor sigur mă vor găsi iar mii de paşi prin Roma…anul trecut am vizitat, a fost o încercare de a străbate cât mai mult obiective turistice. Data viitoare voi alege să mă bucur mai mult, să stau mai mult şi să privesc în jur, nefiind presat de timp.

        Aştept cu interes să fiu tras de mânecă. Şi mai cu interes aştept să văd poze cu ceea ce tu scoţi din „Roma aia turistică”😀

        • Vei vedea, vei vedea….😉 . Iti dau doar un indiciu : de obicei Roma e pozata vara, cu cer albastru in fundal. Ei, sa vezi cum arata la inceput de mai ploios, cu nori de diverse culori valatuciti pe deasupra-i. De senzatie.🙂

            • Prima oara am vazut-o in 2009, a doua oara abia acum😦 .Anotimpul actual e bun pentru temperatura macar, ca de aglomerat, parca a fost mai rau acum decat in august, cu 5 ani in urma. Ca inteleg ca acolo nu sunt perioade fara turisti, nu exista asa ceva. Si cand te duci, vezi sa ai minim 4-5 zile, ca altfel nu apuci sa-i simti spiritul, iar el e totul. La orice oras faimos, nu doar la Roma. Esenta🙂

              • Nu mai ştiu cât am stat anul trecut, 5 sau 6 zile. Parcă 5, totuşi. A fost suficient pentru a vedea în mare ceea ce era de văzut, dar a fost o totală alergătură de la un obiectiv turistic la altul.

                Am fost în iulie, la început. Nu a fost chiar haos, a fost chiar acceptabil, aş putea spune.

                • Alergatura a fost si la mine acum, cu dureri de toate felurile, in zona picioarelor😀 Abia treceau unele, ca apareau altele, nu ai ce sa faci. Deh, pasiunea cere sacrificii, aia sa fie supararea🙂

                  • Ce-au mai bălăcărit prietenii cu care am fost converşii pe care şi-i cumpăraseră graţie falsei idei că vor fi excelenţi pentru mersul pe jos…au fost primii care au plâns, desigur.

  1. Pingback: Roma faimoasă | prin preajmă

    • Pentru ca la ei n-a vrut nimeni sa demoleze nimic. Coloseumul e asa avariat partial pentru ca s-a furat travertinul din el in niste epoci cand era imperiul in deriva, ca altfel ar fi aratat si mai bine, dupa 2000 de ani. In rest, le-au conservat pe toate poate pentru ca au avut spatiu destul unde sa-si faca locuinte, habar n-am. Iar acum le protejeaza toata Europa, prin fonduri de la UE.
      Pe de alta parte eu iti raspund aici desi nu-ti vad comentariul la postare, nu inteleg ce face WordPress ca eu n-am setat nimic. Si comm-ul apare ok, adica n-am cum sa dau aprobare sau ceva, in setari. N-am idee ce-o fi. Hm.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s