defecţiune


De mult timp concursul Eurovisionului nu mai are nicio noimă, e un fel de festival anacronic, asemănător cu cele care aveau succes prin anii ’70 şi care acum, logic, nu se mai asortează cu gândirea şi gustul omului secolului 21. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie. In plus, această manifestare artistică îţi dă, de ani de zile, o profundă senzaţie că acolo se reglează nişte conturi, că se votează ele între ele ţări vecine sau care au interese comune, neavând nicio legatură cu calitatea muzicii sau cu evoluţia interpreţilor ; e un fel de mare afacere pe continent, cu sfori care se trag prin culise şi cu calcule atente legat de cine şi unde trebuie să organizeze următoarea ediţie – adică fiind vorba de nişte bani care se vehiculează cu ocazia asta şi, deloc de neglijat, de reclama gratuită implicită care se face ţării respective.

Până aici e înca ok, la urma urmei n-ai decât să nu mai urmăreşti desfăşurarea de forţe, ceea ce din fericire eu fac de vreo 10 ani deja. Din întâmplare pot să nimeresc pe postul tv cu pricina, sau să aud comentarii înainte de finală (că e vorba şi de semifinale, vreo două cred, ocazie cu care se fac aceleaşi valuri în mass-media), dar apoi mă grăbesc să mut de acolo cât mai repede, în caz că am comis imprudenţa. Că nu mă mai ţine nervul chiar pentru orice.

Aseară însa, sau mai exact târziu în noapte, am ajuns pe TVR1, post respectabil de altfel, exact în momentul în care 37 de ţări votaseră şi se anunţa câştigătorul. Neştiind exact cine era favoritul, am aşteptat un pic să văd ce haloimăs performanţă 😀 a făcut România, de curiozitate. Si am rezistat cu stoicism la tot procesul numărării, dorindu-mi ca ţara mea să nu fie în cele zece din coadă, totuşi, dacă tot nu putea fi în primele zece. Nu că n-aş fi dormit din cauza asta, dar aşa, ca orgoliu măcar.

La un moment dat observ, cu mirare dar şi cu dezgust nedisimulat, că reprezentanta (sau reprezentantul) Austriei primeşte de la cineva 12 puncte, adică nota maxima ; creatura care cântase era în fibrilaţii, de fericire adică. Mai trece un pic şi din nou, nota maximă pentru ea/ el… după care, de la un punct încolo, Austria a primit, ca într-un delir colectiv, numai 12 puncte de la majoritatea ţărilor votante, o încununare a efortului unor artişti de excepţie, probabil…. Acuma eu tot nu eram lămurită de sexul pe care îl posedă guristul/ gurista din Austria : după trupul fără forme şi după barba neagră de pe faţa-i, aş fi zis că era un bărbat travestit, adică îmbrăcat în rochie lungă şi sclipitoare şi fardat abundent. După voce şi trăsături, aşişderea. Totuşi, nu puteam să nu observ, cu maxim amuzament, că de fiecare dată când îşi auzea nota maximă, creatura dădea ochii peste cap (la propriu !) , cădea iar şi iar pe o canapea, flutura din gene de emoţia imensă, iar un tip (aflat lângă) se grăbea să-i pupe mâna şi să-i dea cu săruri pe la nas, săşi revină din colaps. Deci e femeie , totuşi ? Nu am înţeles azi-noapte şi nici n-am stat să mă documentez . Azi însă, am gasit prin presă lămurirea, şi anume aici. Drept să spun aşa mă gândisem şi eu, ca un om de bun simţ ce ma aflu, cred. Apropo, o cheamă Conchita Wurst, adică e cu sânge spaniol in „ea”, dar posedă şi un wurst (cârnat) în dotare 🙂 …. nu e minunat/ă ? Mie mi se pare că face mişto de noi toţi, ceea ce bine ne face, până la urmă.

Acuma, că e treaba cu diversitatea care trebuie acceptată, încă mai merge. Deşi, cică dacă nu-i accepti pe aceşti oameni, ai fi tu ăla bolnav, mai nou….. adică oamenii hetero, sătui de deviaţi (care se tot bagă în faţă spunând cât sunt ei de minunaţi) vor fi ei declaraţi bolnavi (pesemne într-un viitor nu foarte indepărtat) dacă nu se vor extazia în faţa acestor erori ale naturii – că asta sunt, săracii, oricât nu le-ar conveni ştampila. Dar până în ziua aia mai e ceva timp şi ceea ce mă miră pe mine e de ce hoarde întregi de oameni normali, dintr-o grămadă de ţări zdravene la cap (sau cel puţin aşa le credeam eu) s-au repezit să voteze Austria şi pe „reprezentanta” ei ?  Cam cât de scurt-circuitată e omenirea, şi cât de uşor de manipulat, dacă s-a ajuns la o asemenea… emulaţie în folosul unei ciudaţenii a naturii ? 😦

La final, am rezistat să ascult inclusiv cântecul laureatei, ca să găsesc măcar în felul ăsta o explicaţie a succesului… dar mare dezamăgire. E o piesă anostă, cam propagandistică şi de care peste nici un an n-o săşi mai aducă nimeni aminte, de insipidă şi banală ce e. Rămâne doar nedumerirea, a mea cel puţin, că europenii s-au prostit în aşa mare măsură, încât cu greu îşi mai pot reveni. Iar eu îmi puneam speranţe în ei, sincer.

Azi-noapte am nădăjduit până în ultima clipă că Olanda (clasată pe locul 2) va câştiga totuşi concursul…. dar n-a fost să fie. Ba chiar s-a aflat destul de departe de „primadona” fruntaşă, aflată pe cai mari într-o lume tot mai ciudată. Probabil sunt eu o încuiată care nu acceptă „evoluţia” , dar dacă e aşa, atunci prefer sa rămân cum sunt şi să-mi pastrez luciditatea într-un mediu în care toate s-au răsturnat cu fundu-n sus şi, din poziţia aia, ne arată care e calea de urmat. Până la urmă e mai mult de râs, încă…. sau de râsu`-plânsu`.

Anunțuri

10 gânduri despre “defecţiune

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s