banal, deja ?


N-a fost sa fie, nici nu cred ca mi-am dorit cu adevarat, nici n-au fost indeplinite conditiile, atunci cand trebuia… asa ca eu nu am copii. Nu m-a preocupat prea tare problema asta vreodata, m-am simtit mereu bine in pielea mea si am fost (si sunt) independenta atat cat sa imi fie greu sa ma mai vad altfel ; cine stie…  De aceea, de la un timp si tot mai des, mi se pare o mare usurare postura mea de om fara urmasi. Ma uit in jur, aud, vad, ma minunez sau ma oripilez si ajung mereu la aceeasi concluzie : cred ca i-am facut un mare bine copilului meu ne-adus pe lume ca l-am lasat acolo, in sferele inalte in care asteapta (poate alta ocazie) si nu l-am intrupat pe planeta asta. Sau mai exact in tara asta, ca am avut candva o perioada cand m-am gandit ca as face un copil doar daca as gasi un tata cetatean strain, sa fiu astfel sigura ca ar avea o sansa, departe de aici. Apoi mi-a trecut si gandul ala, ceea ce e si mai bine… Sunt cat se poate de sincera si respir usurata ca n-am fost si nu cred ca voi fi in postura asta. Mi-e greu sa ma imaginez in diversele ipostaze de parinte, desi cred ca mi-as fi indeplinit rolul cu succes. Dar vazand, mai nou,  intamplarea cu profesoara (sau invatatoarea) Blandu, m-au trecut fiorii. Nu am avut timp sa disec cazul, am auzit in ultimul timp trecand pe la urechi zvon de scandal si tensiuni dar n-am dat atentie. Azi, week-end fiind, am avut ragaz sa scormonesc un pic dupa informatii si m-am edificat, atat cat se poate asta in mediul online adeseori manipulator. Am citit, auzisem la tv niste franturi de inregistrari, am auzit si comentarii trecatoare in offline si in seara asta am vazut si cum arata persoana infierata, adica am o imagine de ansamblu. Inainte de a mai comenta si eu, hop tzop, vreau sa postez aici un fragment din hulitul discurs inregistrat cu mobilul, care m-a derutat pe mine mai mult decat alte pasaje. Iata-l :

„Părinte: Dar ce importanţă are pentru dumneavoastră cu ce scriu eu?

Învăţătoare: Înţeleg că vorbesc cu nişte oameni, îmi axez conversaţia în funcţie de interlocutor: Dacă mă duc la un om care ştie ce înseamnă pixul Montblanc, îl scot pe ăla. Dacă nu, scot pixul Bic. Că este minim de respect să mă raportez corect la omul ăla. Şi dacă doriţi să va tratez ca pe … da, îmi adaptez limbajul faţă de nivelul vostru. Dar nu e normal să văd până unde este mintea voastră, să mă ridic sau să mă cobor să fiţi confortabili?”

Eu la faza asta am ramas masca, am zis ca nu are cum sa fie real. Si apoi m-a apucat furia, disparandu-mi orice urma de intelegere sau de ingaduinta fata de tanti asta…. adica mi se pare mult prea deranjanta situatia ca sa mai vreau sa aud/ vad si altceva. Sau ca sa mai vreau sa-i gasesc ei scuze. Pentru ca doamna asta vorbeste inclusiv de respect in fragmentul citat de mine, desi tot ce contine el e atat de departe de notiunea asta !!!

Doamna, care e cadru didactic, cu mari pretentii chiar, face niste judecati de valoare oribile. Faptul ca in mintea ei de snoaba, sau de ipocrita (sau chiar de snoaba ipocrita) ii clasifica pe parintii elevilor (sau probabil pe toti cei cu care are de-a face zilnic) dupa pixul cu care acestia scriu, mi se pare de o badaranie fara seaman si de o lipsa de metoda, ca dascal, de neiertat. Asta in conditiile in care dama in discutie arata destul de jalnic si nu pare ca s-ar asorta prea mult cu obiectele de lux, in general… Sigur ca pixul mentionat e doar un exemplu, o modalitate de a explica felu-i „elevat” in care stie ea sa se raporteze la ceilalti… dar e total deplasat si nociv. Pentru ca daca ea gandeste in felul asta, sigur asa se si exprima si transmite mai departe idei si crezuri. Si atunci ce pretentii sa mai ai de la copii, cum sa le mai explici, cand sunt mici si ca un aluat de modelat, care sunt lucrurile importante in viata, care sunt calitatile pe care trebuie sa le dobandeasca un om si dupa ce criterii sa stie si ei, la randul lor, sa-si evalueze semenii ?

De ce te-ar mai asculta un copil cand tu, ca parinte, ii spui ca „nu haina il face pe om”, sau „onoarea nu o putem cumpăra pe bani” sau „darul nu după mărime, ci după dragoste se preţuieşte”… adica vorbe din intelepciunea populara care nu mai valoreaza nici doi bani in prezent ? Ca si cum lumea e in involutie ? Cum sa nu se simta un copil umilit de o situatie materiala mai precara, cand profesorul insusi e cel care da tonul la superficialitati si induce ideea ca ambalajul conteaza si nimic altceva ?

Cred ca-s extrem de multi oameni de calitate superioara, din generatii mai vechi sau mai noi, cu multa cultura si cu educatie aleasa dar care, din motive diverse, nu au o situatie materiala care sa le permita sa scrie, ostentativ eventual, cu un pix Mont Blanc si care utilizeaza un Bic, sau ceva si mai ieftin. Acuma drept sa spun nici nu stiu daca e vreo diferenta notabila in modul cum curge pasta din cele doua ustensile aflate la o distanta atat de mare unul de altul, ca faima ma refer. Sigur ca sunt frumoase si iti poti dori un asemenea obiect ; dar pe cuvantul meu daca m-as uita cu dispret la un om de mare calitate numai pentru ca foloseste un pix, sau un autoturism, telefon, bricheta, laptop, etc, si care sa nu fie de marca faimoasa ! Asa dupa cum nu-mi va inspira nimic bun un interlop nenorocit sau orice alta creatura parvenita, de care e plin mediul inconjurator, daca si-ar etala bogatia sub orice forma, cu scopul evident de a intimida, sau macar de a imprersiona spiritele mai slabe. Deci cum poti, ca profesor formator de caractere, sa spui asemenea ineptie ? Cand mai corect ar fi sa-i explici copilului ca exista oameni care merita si altii care nu merita sa fie bogati in tara asta, si sa le explici de ce. Si reciproca, sa le arati de ce unii saraci ai lumii isi merita soarta, iar altii aflati in starea asta ar trebui sa aiba cu totul alt destin. Chestii de substanta, daca tot esti profesor, dar ai intentia de a judeca dupa ambalaj, nu ?

Trec peste restul speech-ului femeii, mi se pare dincolo de puterea de intelegere, asa dupa cum e evident ca tupeul damei a crescut treptat in timp, fiind incet hranit si incurajat de parinti si copii laolalta. Sau poate de societate, in ansamblu. Cam la asta se reduce totul, e o cangrena greu de vindecat si de fapt nici nu cred ca se va schimba ceva prea curand, neavand cum sa se intample asta.

Asa ca, ma bucur nespus ca nu am de dus misiunea dificila a scolii, in calitate de parinte, ca sa fiu nevoita sa ma duc la sedinte, unde sa ascult profesori sau parinti infricosatori prin mentalitatea sau comportamentul lor.

Si, la final, ca sa fie completa ideea, nu ratez ocazia de a sublinia tentatia pe care, de ceva vreme, o au indivizii in a spiona, inregistra video sau audio (sau ambele), in general de a incerca sa caute cai ocolite si nu prea ortodoxe de a-si submina adversarii, sau dusmanii.  A devenit un fel de sport national asta cu inregistratul, ii place mult romanului sa joace murdar ! Asta se cheama, dupa opinia unora, basismo-securism de 2 bani, in stare pura : adunam fix ce au semanat altii, de la cel mai inalt nivel ; pentru ca de 10 ani incoace cam asta e boala de care sufera romanul, pana in fibra lui cea mai intima. Sigur ca pare ca exagerez, dar nu e deloc asa. Natia asta s-a transformat intr-o populatie plina de lipsuri dar cu mult tupeu, suspicioasa, inraita si incoltita, alimentata non-stop cu dezinformari, rastalmaciri, trimiteri in derizoriu a unor fapte serioase, in timp ce li se servesc drept importante toate prostiile turnate cu palnia in urechi.  Indivizi gata oricand de scandal, indemnati (prin exemplul de la cel mai inalt nivel) sa triseze, sa profite, sa minta si sa fure in diverse moduri, cat mai des, dupa care sa vina si sa arate cu degetul spre altii, ca si cum ei usturoi n-au mancat…

Asa ca aveti grija ce, cum si cu cine vorbiti, ca in absolut orice clipa cineva poate sa va „captureze” vorbele pe un suport oarecare : fie cu un pix (eventual Mont Blanc😆 ) , fie cu un nasture, o agrafa, un plasture si cine stie cate alte dispozitive de inregistrare s-or mai fi perfectionat. Ca telefonul e vizibil, dar altele… nope. Si apoi degeaba o dati cotita, ca oricum se pot folosi dupa bunul plac al cui trebuie si are interes… avantaj ei, cum s-ar spune. Nu ca ar avea mare importanta intotdeauna, dar cine stie cui ii suna rau ce spuneti… nu ? Ca lumea e „curata ca lacrima” si adora mereu sa gaseasca pe altcineva de blamat. Human nature, si de data asta.

2 gânduri despre “banal, deja ?

  1. Oricare tip de inregistrare teoretic nu este admisa ca proba la proces decat in situatia cand o fac organele competente. In realitate poate influenta decizia judecatorilor care pot judeca si subiectiv.
    In rest o zugravire corecta a realitatii din acest capat de Europa aflata inca in perioada de „asezare”.
    Cu timpul ne vom obisnui si noi sa respectam pamantul, animalele, rezultatul muncii celorlalti, semenii …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s