portret


E tânără, undeva pe la 32 de ani. E și ambițioasă, într-un fel extrem aș zice, pentru că vrea să realizeze cât mai multe, în cât mai scurt timp. Muncește de dimineața până noaptea târziu, judecând după e-mailurile (uneori cu atașamente stufoase) pe care le trimite unor colaboratori, adesea undeva pe la miezul nopții. Nu contează că alții nu stau să-și verifice căsuța poștală (sau oricum nu pe cea de la muncă) la ora aia, ea vrea să bifeze tot ce are în agendă și nu amână nimic, deși ar putea. Oricum doarme puțin, manâncă pe apucate, se plânge uneori de oboseală cronică și de faptul că a slăbit cam mult în ultimul timp – pentru ca imediat după aceea să își reia graficul și  agitația, ca și cum a și uitat ce tocmai a spus. E mereu pe fugă și cu sufletul la gură – asta și poate pentru că s-a implicat în diverse ”proiecte”, fără legătură unele cu altele, adică din domenii diferite. Asta nu e ceva rău, dar poate deveni copleșitor daca te obliga sa fii în mișcare de cand te trezesti și pana cazi lat(a) noaptea târziu. (Paranteză: îmi place mult expresia ”proiecte”, sună corporatist și foarte pompos, chiar dacă e vorba de o activitate simplă sau banală pe care o ai de făcut ; dar dacă-i spui ”proiect” deja se uită altfel oamenii la tine, pari mai important decât ești… Tot așa după cum dacă spui ”ciornă” în loc de ”draft”, sau ”termen-limită” în loc de ”dead-line”, riști să fii privit brusc cu un oarecare dispreț, ca și cum termenii din limba română trebuie neapărat înlocuiți cu cuvinte fițoase și oarecum impuse de vremuri. Eu personal mă amuz să folosesc echivalentul românesc mai ales dacă interacționez cu reprezentanții de la multinaționale, ăia mi se par cei mai sclifosiți și plini de impresii dintre toți – pentru că adeseori lumea în care trăim e destul de caraghioasă și, foarte des, falsă :D . Închid paranteza). Cum spuneam, persoana descrisă aici e agitată, are multe de demonstrat ei insăși dar și altora, are scopuri personale mărețe a căror realizare ar vrea să o decaleze cât mai mult posibil, în sensul rezolvării lor în avans – un fel de cincinalul în trei ani jumate, pentru cine știe și a prins vremurile acelea. Până aici, nimic rău de fapt. E frumos să muncești și să acumulezi cât timp ești tânăr și ai forță, mai ales dacă ti se oferă posibilităti diverse ; dar trebuie să retii că asta e optiunea ta, nu și a altora. Ei. și de aici încolo începe dificultatea, că workaholica în cauză începe ușor să exagereze, începe să se impună și să dispună de alții și de timpul lor extra-job. Cum face ea asta ? Simplu, încearcă să-i angreneze în mecanismul ei ușor infernal pe toți din juru-i, inclusiv pe cei care au depășit demult mentalitatea că trebuie să muncești ”tot ce prinzi” și care nu mai vor așa ceva ; că dacă ar vrea, ar da semne. Dar ei nu dau deloc de înțeles că ar mai dori să mute munții din loc, ei au devenit mai întelepți și îi lasă pe alții.  Și atunci pot sa sesizeze curând deruta femeii de cariera care nu pricepe : cum, nu vreți și voi să muncim zi-lumina, în week-enduri și chiar și în zilele de sărbătoare ? Să câstigam bani multi, acum sau mai târziu un pic (in funcție de „proiect” ) și să facem, și să dregem ? Ba vrem și noi asta, dar între niste limite dictate de timpul și efortul pe care suntem dispuși să-l consumăm.  Ca între a fi leneș și a aștepta să-ți dea alții sau, din contra, a fi exagerat de implicat în muncă, mai există și calea de mijloc, aceea care e mereu cea mai bună ; să muncești 8 ore pe zi, după care să faci ce-ți place. Adică trebuie să mai și trăiești, mai trepidant sau mai lent, după cum ți-e firea…. dar oricum detașat de viața profesională.

De aceea se supară cand nu-i (mai) raspunzi la telefon (care e personal, nu office) după orele de program, că avea ceva important să-ti comunice pentru a doua zi. Si nici mailul nu ți-l verifici la ora 12 noaptea, ce infamie… Firește că în ziua următoare nu se întâmplă nimic rău, adică nu moare nimeni si nici gaură în albastrul cer nu se face, ba chiar treburile merg strună ; da, dar de ce să nu te fi agitat cu o seară înainte, dacă așa simțea ea că e mai heirupist ?

Si mai face ceva extrem de deranjant tânăra în discuție : se preface că „a uitat” să-și programeze întâlnirile uneori, te trezesti cu ea pe cap atunci cand nu te aștepți (și când ai si tu multe de rezolvat) ; sau îi trimite pe altii cu solicitări diverse, fără să întrebe înainte dacă mai e sau nu loc pentru asa ceva în ziua aceea ; adica te pune în fața faptului împlinit – nu-i simpatică ?😀  Si nu e ăsta momentul-limită când , oricât de indulgent ai fi, trebuie să-ti eliberezi sistemul de tensiuni si să-i spui (deloc elegant) că, vorba englezului, enough is enough ? Ba da, trebuia sa vină si ziua asta, peste care apoi trecem prietenește, dar fiecare din noi cu ceva nou învătat : ea, că trebuie sa fie un pic atentă la limite, iar tu, că trebuie să fii precaut și să ai prezentă de spirit (si fermitate) atunci când munca intruchipată se dezlantuie către tine😆 …. curat conflict între mentalităti !

E bine să poti să temperezi oamenii cu porniri auto-distructive dictate de munca în exces, numai că trebuie să și poti să faci asta – adică sa n-ai decât o colaborare limitată cu ei după care să-ți iei la revedere. Cel mai trist e că acest gen de persoane au asistenți, ca să nu-i numesc sclavi, care sunt nevoiți să suporte multe… foarte multe uneori – oameni prinși în situatii dificile, care îndură, atât timp cât rezistă, tot felul de manifestari extreme ale dependentului de muncă și care îi e șef, saracu’ om…. Noroc de câte o sarbatoare precum a fost Crăciunul, că măcar acum s-au mai calmat spiritele ; nu că n-ar fi gasit și acum ceva pentru „rupere de oase” la birou, ci pentru că, slavă Domnului, au plecat ceilalti, privați sau de stat, în vacanță. Ura !… dar lasă, că vine el 6 Ianuarie si să vezi atunci baterii încărcate, scoțând scântei pe la poli… și de atunci încolo scapă cine poate din calea „uraganului” muncitor😀 . De aceea, uneori îți vine să te exprimi la fel si pentru câtă lene vezi pe alocuri, dar și ferindu-te din calea workaholicului înnăscut … și anume spunând… Doamne ferește !  :D

P.S. Cu lozinca din poză eu nu-s de acord, e larg răspândită și e preluată din acelasi limbaj plin de înțelepciune (si de clisee) al spălatului pe creier, gata de a-și găsi mereu scuze și noi imbolduri – și am postat-o aici doar ca să spun că „așa nuuu” …🙂

aiurea

4 gânduri despre “portret

  1. Si vine acel moment al vietii cand privind in urma te intrebi ce ai facut cu viata ta.
    Desigur ca ai contribuit la beneficiul celui care te-a platit. Intreaba-te daca a meritat sa-ti vinzi tineretea, sanatatea si viata pentru banii aia…

    • Am vrut sa fac un update, ca persoana descrisa ne-a sunat sa ne intrebe daca nu cumva lucram pe 27 decembrie sau macar pe 3 ianuarie, ca avea ceva de facut. I-am spus ca nu si n-a fost o problema, normal, s-au rezolvat toate putin mai tarziu.

      Chestia e ca unii oameni sunt fericiti asa, doar ca automat ii chinuie si pe altii, de cele mai multe ori. Iar cand e vorba de o femeie tanara, mi se pare fortata rau situatia. Si cam trista.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s