Asta din poza e Craciunita mea, in varsta de aproape 3 ani. Cand am cumparat-o arata asa cum se vinde ea la florarie, adica avand frunze late si o floare mare, rosie, corespunzatoare. Apoi s-a trecut, i-au cazut toate frunzele si totusi n-am aruncat-o, ca am zis ca poate din betisoarele ramase mai rasare ceva – asa cum spusese si vanzatoarea. Si asa a fost, doar ca in sezonul urmator a facut frunze mai mici si floare ioc… asta pana prin februarie 2012 (adica dupa Craciun mult), cand a produs o floare asemanatoare cu cea initiala, dar mai mica. Apoi iar pauza, ca acum s-o descopar ca, de vreo saptamana, se straduieste iar sa arate asa cum se cuvine la Craciun, dupa cum ii e numele adica. Numai ca, bag seama, s-a solidarizat cu mine si a luat pozitie mai devreme, adica m-o fi auzit pe mine ca-mi fac sarbatori in stil personal si a zis sa ma ajute, cu atmosfera. 🙂 Adica asta apropo de postarea mea precedenta, care e cat se poate de serioasa. Asa incat, cum sa nu am eu grija acum de ea, sa-i pun fertilizator in apa si s-o alint, cand ea a fost asa atenta la gandurile mele ? 🙂 Suntem doua, cum s-ar spune.
prin preajmă 
Să-ți bucure cât mai multe zile cu frumusețea ei!
Asa sa fie, Mugur. Apoi, din ianuarie, incep sa ma gandesc la ghiocei, ajunge atata iarna 🙂 .
Iarna-și trăiește ultima suflare atunci când sufletul începe să radieze a soare și lumină!
Aha, inseamna ca putem s-o expediem tot asa, mai devreme decat ne spune calendarul ? Ca tare as vrea… desi, culmea, nici n-a inceput inca, e toamna pana pe 21 :((
Ciudată această împărțire a anotimpurilor, între echinocții și solstiții, căci aceste momente reprezintă, în fapt, mijlocul lor!
Dar, putem reconsidera acest fapt, prin determinarea anotimpului prin cel simțit în suflet! La mine-n suflet este primăvară! Înmuguresc!
Tie ti se trage de la nume, fericitule 🙂
Mie mi se trage de la gânduri! Restul este joc de cuvinte involuntar, creat de nume. Chiar nu pot vorbi despre înmugurire, fără referire la numele meu. Ce să fac? Să-mi schimb numele?
De ce sa-l schimbi ? Nici vorba, asta daca nu cumva vrei tu sa-ti gasesti un nick nou pentru mediul de aici…. altfel nu, e un nume optimist, ca sa zic asa. 😉
Nu am apelat la un alias, căci în postările mele sunt eu însumi, cu bune și cu rele! Iar numele meu îmi place, chiar dacă mă gândesc cum va suna, peste doi sau trei ani, să fiu strigat „moș mugur”!
Îți mulțumesc pentru optimismul pe care-l întrevezi ascuns sub numele meu!
Niciodata nu trebuie sa te apeleze cineva cu „mos” , indiferent cati ani o sa ai. Ii rogi sa-ti spuna pe nume si gata… treaba lor cum spun la ei acasa, dar oficial trebuie sa fii Mugur. 🙂
Vezi că, prin zona noastră, apelativul „moș” este unul de respect pentru vârsta persoanei! Nu văd nimic incorect în împărțirea obștei în tineri, maturi și bătrâni! Și nici nu-mi plac artificiile prin care aș părea mai tânăr decât sunt! Îmi port cu mândrie cei 58 de ani! Și îi și arăt, oricui are ochi să vadă.
Multi inainte, sa fii sanatos. Care e zona de care zici, ca nu stiu ?
Sunt muntean, din Pucioasa, Dâmbovița. Colț de rai, uitat de guvernanți și de politicieni. Poate că-și va reveni la ce a fost și merită să fie.
Aș reveni cu completări. O mătușă de-a mea, i-a spus tatei toată viața, nene, pentru că era mai mare decât ea. La fel și unui alt frate, care era mai mare doar cu un an față de ea. Termenii țață și lele erau, de asemenea utilizați fără sensul peiorativ căpătat mai târziu. Eu sunt adeptul tradiționalului, așa că accept acești termeni ca fiind normali. Și consider că tradiția creează o comunitate mai unită, mai compactă, cu mai mare forță!
inseamna ca in seara asta votezi pentru traditie la A 3 ! 🙂
Mă depășește comentariul tău. Este ceva pe la antene? Eu ascult o „voce”. Dan Puric. Și între timp, mai răspund la câte un comentariu.
Uite, vezi cum te pregătește ea de sărbători frumoase? 🙂
Zici ? 🙂
Frumoasă și binefăcătoare e relația ta cu Crăciunița. Un bun exemplu pentru cum ar trebui să ne comportăm cu natura întreagă. 🙂