Punct. Și de la capăt.


2014

Știu că mai e o lună până la final, dar de obicei în Decembrie am atâtea de făcut, încheiat, finisat, încât nici nu știu când zboară cele 31 de zile. De-aia am decalat ”bilanțul” .

În plus, pentru mine 2013 se termină azi, ca așa am decis ! Atât de mult vreau să plece, încât ultima lui lună eu o consider ca fiind prima din 2014, ca un fel de avanpremieră  (și un antrenament) pentru un nou început. Iar noul an cu siguranță nu va semăna cu cel care se încheie azi (😀 ) din mai multe puncte de vedere, asupra cărora am eu putere de decizie.

Nu pot să mă plâng, 2013 nu a fost un an rău. Mi se pare bun în primul rând pentru că am fost sănătoasă eu și toți cei de care îmi pasă, sau cu care mă văd des. Asta e perfect – nimic n-ar mai avea valoare dacă această condiție esențială n-ar fi îndeplinită. Știu ca asta sună a clișeu, dar nu e deloc așa. E purul adevărat doar.

N-a fost rău, ci doar straniu. Și frustrant uneori, într-un mod extrem. Apoi, pot spune orice despre 2013, numai că m-am plictisit nu – a fost un an foarte intens pentru mine… numai că mie nu-mi plac intensitățile fără rost, nocive și inutile, eu neavând genă rusă în ADN (chiar cred despre Anna Karenina că putea să aibă alte opțiuni în viață, dacă nu exagera cu frământările ei răvășitoare și nerealiste – asta ca o paranteză). Dar să revin la mine și la trăirile mele, deopotrivă bune și rele, cu lumini și cu umbre. Din fericire, cele două stări de fapt au alternat tot timpul, așa încât nu mi s-au suprapus niciodată două episoade dificile în același timp ; mai degrabă au mers în paralel perioadele plăcute, unele din ele complet neașteptate la început de an. Și după prima jumătate, destul de derutantă și în care am scăpat oarecum controlul din cauza neînțelegerii unor situații, treptat, din vară, tensiunea s-a redus.

În partea a doua a anului lucrurile s-au mai așezat, toate și-au găsit locul și ceața s-a risipit. Pe principiul „cunoaște adevărul și el te va elibera”, chiar așa s-a întâmplat. Pentru că nu am fost niciodată și nu sunt genul care să vreau să fiu mințită, să mă mint singură sau să-i mint pe alții, nevoia mea de adevăr e atât de mare încât, odată deslușite sensuri care pe moment îmi scapă, mă simt brusc eliberată, ușoară, fericită că am înțeles cum este. Chiar dacă nu-mi place întotdeauna. Dar vrea să știu adevărul, aflarea lui fiind poate apăsătoare, însă de preferat liniștii aparente aduse de necunoașterea lui. Așa gândesc eu.

Pe scurt, a fost cam așa :

– am avut parte de muncă multă, ca de obicei adică, și cu rezultate pe măsură. Nu m-am îmbogățit nici anul ăsta, dar nici n-am fost expusă riscurilor materiale.  Și dacă poți , din punctul ăsta de vedere, să rămâi stabil în vremurile pe care le traversăm, cred că asta e deja o realizare. Iar munca mi-a fost uneori și medicament, ceea ce nu știu dacă e tocmai bine. 

– am luat decizii (bune sau proaste), m-am revoltat sau m-am extaziat, am plâns și am râs în funcție de desfășurarea zilelor. Cum am mai spus, n-a fost deloc plictisitor. Am și fumat o perioada din anul ăsta… scurtă, din fericire🙂 .

– am tratat în glumă situații serioase și am luat în serios unele glume, toate astea în defavoarea mea. Am nedreptățit niște oameni, fără intenție, dar asta nu-i o scuză. Am făcut câteva greșeli majore pe care le regret, dar de care n-am fost conștientă decât după înfăptuirea gafelor. Sigur că îmi găsesc (și mi-am găsit și atunci) scuze și explicații, dar numai faptul că am îndoieli legat de ele e semn că trebuia să acționez altfel în momentele cu pricina. Tot ce mai pot face e să trec peste și în alte ocazii similare viitoare să am grijă ce și cum… adică să nu uit lecția învățată pe propria piele.

– mai trebuie să spun că în 2013 am dezvoltat un fel de egoism de care mă bucur sincer și pe care îl savurez cu adevărat : eu sunt cea mai importanta persoană, mie trebuie să-mi fie bine ; iar dacă mie nu mi-ar păsa de asta, altcuiva cu atât mai puțin, poate și pentru că oamenii nu înțeleg mereu dacă și cât suferi și nu te pot ajuta prea mult. Sau unii nu înțeleg cât te pot face ei să suferi, așa că nu ai cum să aștepți înțelegere întotdeauna. Și nici nu trebuie să-i încarci pe ei, de fapt, că fiecare avem porția personală de probleme.  Oricum, de ceva timp mă interesează confortul meu și al câtorva, puțini, și cam atât.  Sigur că îmi pasă și o să mă implic mereu pentru oameni dragi și apropiați, dar lista lor e scurtă  și așa va rămâne. Am renunțat să mă mai las impresionată de aparența unor situații „grele”  care se dovedesc ulterior false sau cu dedesubturi diverse, nu mă mai deranjez să salvez lumea într-un fel sau altul pentru că… nu mai vreau. Simplu.

– legat de ce am spus mai sus am realizat, târziu în 2013, că o anume faptă bună făcută de mine cu un an în urmă s-a întors împotriva mea într-un mod la care nu m-aș fi gândit atunci. E adevărat că asta a fost posibil și pentru că a găsit teren prielnic, independent de mine, dar cu ocazia asta am concluzionat că multe se întâmplă în viață fără niciun rost. Sau cel puțin nu am eu nimic de învățat, după fapta mea bună care n-a rămas nepedepsită… ori poate tocmai asta o fi fost lecția ? Cam nedrept.

– de aceea a fost din păcate și anul în care mi-a fost profund șubrezită credinta, fiindu-mi tot mai greu sa înțeleg de ce se întâmplă sau persistă răul în jur, fără ca forța divină să intervină. Și am constatat aceeași schimbare și la alți oameni, buni, obosiți să tot aștepte ” triumful binelui ” în general, sau măcar în viețile lor, ale fiecăruia.  Știu că e absurd să-i pun eu condiții lui Dumnezeu și nici n-o să fac asta – nu așa funcționează relația🙂, nu cu El  ; dar cred că scepticismul meu va persista atâta vreme cât și nedreptățile diverse vor exista. Iar dacă de fapt vinovați suntem tot noi, cumva, ca suntem orbi și surzi, atunci înseamnă că nici n-o să mai înțeleg vreodată mersul lucrurilor pe planul ăsta. Sau nu mi se explică bine, eventual. Îmi pare rău. 

– adesea, în anul pe care îl închei azi, m-am simțit precum un cal împiedicat. Știți cum arată asta, nu ? I se leagă calului picioarele din față unul de altul cu o funie, lăsată largă doar atât cât să-i lase animalului posibilitatea să se miște putin, dar să nu poată alerga. Așa am fost și eu dar, culmea, în mare parte mi se pare ca mi-am pus singura legătura respectiva, iar de asta nu-mi dădeam seama dacă nu mi-ar fi spus, persoane diferite în momente diferite, că am un talent rar de a-mi propti singură obstacole în cale. Iar eu, după ce i-am contrazis vehement, m-am gândit ca nu e exclus, ceea ce m-a făcut să mă introspecționez până am obosit… și încă n-am terminat cu auto-analiza.

– în partea a doua a anului a fost și vacanta de anul asta, deosebită și neplanificata la început de 2013. Locuri noi, frumoase și civilizate, oameni interesanți studiați „în mediul lor” și amintiri stocate pentru mai târziu. Și chiar și cele mai putin simpatice au valoarea lor, cu siguranță.😀  Experiențe diverse, trăite la moment.

– la final, ca să nu sune complet melodramatic tot textul, mai amintesc și de o altă greșeală făcută în anul care se încheie azi : m-am tuns neobișnuit de scurt, ceea ce nu mai făcusem de mult timp. Din fericire părul a început să crească, așa încât până la vară o să fie suficient de lung ca să-mi mai pot face o codiță pony tail, de care mi-e cam dor. Păi nu ?🙂

Și pentru că orice sfârșit e de fapt mereu începutul a ceva nou, pentru 2014 o să-mi doresc, așa cum fac de mult timp, numai sănătate pentru mine și cei apropiați. Alte dorințe nu-mi mai pun, cu ochii pe cer după stele căzătoare (ca-n reclamă)… sau poate fac și asta, un pic🙂 . Dar ceea ce trebuie să se întâmple își va urma cursul, sigur. Iar eu cred ca pot cel mult să intervin uneori, restul fiind strâns legat de destin și de răsturnările lui uneori spectaculoase. O să încerc însă să fiu mai atentă la ocazii și sa nu le mai irosesc, în 2014.

Am câteva linii schițate, o să merg spre realizarea lor și sper să-mi reușească măcar unele. Aș vrea ca în noul an sa învăț o limbă străină, și anume italiana, pentru plăcerea mea ; o sa încerc sa fac unele mici achiziții și mai am de gând să călătoresc în locuri noi – adică am planuri care țin strict de mine și de ce pot eu decide. Orice altceva se va mai întâmpla, care nu e sub controlul meu, va fi bine-primit atâta timp cât îmi va produce stări de bine – altfel nu. În rest, che sera, sera… și în jur aș vrea să-mi fie aceiași oameni dragi, care mă suportă de când mă știu🙂 – de mai mult sau de mai puțin timp, asta nu contează. Și care, unii dintre ei, mă și iubesc – lăudându-mă, criticându-mă sau doar privind într-un fel anume atunci când fac sau spun lucruri – și eu știu ce înseamnă privirea lor.

Iar în 2014, atât cât o să pot, o să urmez sfaturile postate în poza de mai jos, dar pentru unele din ele va fi nevoie măcar uneori de parteneri colaboratori. Sper că o să-i am. Și peste un an o sa revin din nou aici sa spun, pe scurt sau mai detaliat, cât și cum mi-a mers în 2014. Asta dacă mai respir atunci…😀

Dar garantat, 2013 trebuie să ia cu el ceea ce a și adus, știe el la ce anume mă refer ; să le ia și să le ducă departe, că mie nu-mi folosesc și nici până acum nu le-am vrut: îndoiala, nesiguranța, superficialitatea (a mea și a altora), răutatea (a altora…. și a mea🙂  ) . Să-mi lase ce a fost frumos și chiar să le înmulțească, iar aici nu mai enumăr pentru că-s cu caracter personal unele. Și e mai indicat să rămână știute doar de mine😉

Așa că… bye-bye 2013 și …  la mulți ani, 2014 !…😆  , eu întâmpin cu drag azi noul an ! Revelionul va fi oricum doar o formalitate, la vremea lui. Am zis🙂. Și respir adânc, la fel ca după un urcuș greu…

1069171_487604247988340_187760115_n

18 gânduri despre “Punct. Și de la capăt.

  1. Și eu am fost sănătos, să știi! Și nu m-ai văzut des. Adică, deloc. Dar îți pasă, nu?🙂
    Îți doresc un an, care începe mâine, absolut minunat! Și să profiți maxim de minunile lui, nu le mai lăsa să treacă pe lângă tine. Fiindcă doar atunci e viața aiurea: când, în loc să fim atenți la minuni, ne concentrăm pe probleme.🙂 Iar dacă tu nu crezi în miracole zi de zi, probabil ai uitat că ești unul dintre ele.🙂 „De vrei să trăiești o viață fericită, leag-o de un scop, nu de oameni sau obiecte!” Era deștept Einstein, nu?🙂

    • Da, trebuia sa mentionez ca imi pasa si de cei pe care ii vad in mediul virtual, numai ca pe ei n-am cum sa-i ajut, la o adica. Aici suntem mai degraba iluzii unii pentru altii, pana la un moment dat cel putin🙂 .
      Multumesc de urari, asa sa-ti fie si tie de maine…. ba nu, de azi🙂. Si nu ne mai concentram pe probleme, dar nici pe neputintele personale, ci mai bine facem sa fie posibil cat mai multe, ne mobilizam adica. Sper ca o sa pot,de azi.
      Einstein ? …. destept foc, se mai pune problema ?🙂

      • Nu, nu spera că o să. „O să” nu are niciodată finalitate.🙂 „De azi, sunt din ce în ce mai bine din toate punctele de vedere.” E o frază cu care Emile Coue vindeca inclusiv bolnavi de cancer. Sunt cuvinte cu care eu îmi încep fiecare zi în parte. Iar bucuriile sunt 75%. Din celelalte învăț.🙂

  2. Un an intr-adevar frustrant si pentru mine, si cu bune, si cu rele, parca insa cu multe care puteau merge mai bine mai usor. E bine sa le lasi pe toate in urma si, cel mai important, e bine ca din tot ce a fost ai ramas cu anumite lucruri ori lectii. Ceea ce numesti tu egoism e de fapt grija de sine si multi uitam sa ne gandim la noi, asa ca eu ma bucur ca ai grija de tine. Cat despre restul, cum zice o urare neaosa: Cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele. Asta iti doresc din suflet pentru 2014, alaturi de sanatate pentru tine si cei dragi tie si de implinirea acelor dorinte despre care spuneai, chiar daca nu mentionate, dar sigur existente si iti mai doresc sa ai parte si de multe-multe surprize frumoase si oameni frumosi pe care sa ii cunosti si cu care sa te inconjori. Si sa ai parte de cat mai putine dezamagiri.

    Cat despre italiana… minunata idee! Si uite un loc de unde poti incepe😉 – eu ma gandesc sa reiau germana, sa mi-o (re)aduc aminte (chiar daca eu sunt inca si adepta scrisului pe hartie pentru memorare) http://www.duolingo.com/

    • Ca-s bune si rele aia e una, dar ca ti le mai faci tu singur pe alea rele, deja e aiurea. Chiar daca asta inseamna uneori ca, de fapt, nu faci nimic din ce ai vrea si ai putea. Asta fuse, ne dezmeticim si continuam.

    • Care hotarare, cea cu noul an de azi ? Ba asta ma tine🙂 . Despre celelalte, mai degraba as opta pentru varianta doi, aia cu „nu am fost cum m-am crezut”, in sensul ca mi-am bagat in cap idei false de una singura. Dar le elimin incet, am inceput deja de ceva timp. Totul e in mintea ta, stii cum se spune.

  3. Așadar: La Mulți Ani și un An Nou Fericit! Cred că e ceva să începi anul nou cu Luna Cadourilor și sper că îți place să primești cadouri și la „început de an”!🙂
    Oricum, La Mulți Ani și de ziua României!

    • Pai da, am zis sa profit de elanul lui decembrie pentru noul start, pe langa ca am vrut sa scap de anul vechi urgent. Mi-a iesit, asa simt🙂 . Va astept si pe voi „dincoace”, oricand doriti.🙂

  4. cred ca incepand cu 6 decembrie trec si eu in 2014…ciudat moment…nici la inceput de luna nici la jumatate, dar atunci simt eu ca se incheie anul pentru mine si ai mei…asa ca La multi ani Mirela si sa ai un an nou pe sfuletul tau..

    ne vedem/auzim dupa 6 decembrie

    pupici

    Nina

    ps. si mie mi se intoarce binele cu rau mai mereu, chiar am intaknit persoane care spun ca lor binele li se intoarce tot cu bine…poate ca stiu eu care e treaba, poate ar trebui sa ignor toate rele care mi se intampla …dar e greu, uneori impactul nu te lasa sa „nu-ti pese”…

    • Hei, ce faci ?🙂 Dar nu mereu, ci numai dinspre o fake/ phony person, care nici nu mai e in peisaj oricum. Tu insa n-ai voie, pe meridianul tau :P… ia sa-mi dai detalii in alta parte despre cum ne vedem noi dupa 6, ok ? Urari de bine tuturor la voi, in rest, pup. Dai semn unde stii, astept.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s