«forța» denim :)


Un reprezentant al tinerei generații (adică din categoria 20+ ani) se întreba azi cu glas tare, oare cum era lumea înainte de apariția blugilor ? Care era materialul pe care l-a înlocuit denimul, radical și definitiv ? Așa că ne-am lăsat cu toții antrenați, la muncă fiind, și am început să facem research, față de o așa dilemă… ca să lămurim tânărul.

Și am aflat astfel că nu cow-boy -ii au fost primii „îmbrăcați” cu blue-jeans, așa cum greșit aveam unii dintre noi  impresia…. nu. Domnul Levi Strauss, împreuna cu familia, aparținând poporului evreu și deci mereu pe fază când e vorba de făcut bani mulți și repede (că mereu au fler și ochi setat pe oportunități și pe profit, adevărul ăsta e) ,  au pornit afacerea cu textila respectiva venind în ajutorul căutătorilor de aur californieni, care în efortul lor zilnic aveau nevoie de echipament rezistent la uzura accelerată. Și deși se pare ca istoria stofei numita denim este mult mai veche, totuși momentul potrivit pentru ca afacerea sa ia avânt a fost cel din perioada Gold Rush. 

Dacă inițial ideea originala a fraților Strauss a fost reprezentata de întăriturile metalice aplicate în zona buzunarelor la hainele deja existente,  ulterior denimul avea sa fie utilizat ca o necesitate, fibra de bumbac tras în fire, țesut și prelucrat într-un mod nou urmând să reprezinte alternativa durabilă la orice alte materiale destinate muncitorilor. Și, neapărat, de culoare albastră, într-o nuanță (indigo) care și ea ii conferea  originalitatea. O altă particularitate au reprezentat-o cusăturile caracteristice, precum și culoarea aței folosite ; iar capsele și nasturii metalici, inscripționați, la fel ca și etichetele din piele, cu marca și emblema producătorului, aveau să completeze imaginea finală a produsului.

Apoi faima lui de material rezistent și comod l-a transformat într-o afacere de succes, apărând noi fabricanți (Lee Cooper şi Wrangler, de exemplu) care se adresau tuturor categoriilor de muncitori, pentru care se confecționau salopetele, ca haine de lucru.

Asa a început totul, pentru ca în prezent sa existe probabil mii de firme producătoare în toată lumea, pentru toate preferințele si toate bugetele. Cu blue-jeanși care nu mai sunt doar blue, ci și de alte culori, de la verde la negru și de la alb la oranj.

Cred că azi nu există om pe planetă care să nu fi avut măcar o dată în viață un articol de îmbrăcăminte/ încălțăminte fabricat din denim : pantaloni, cămașă, fustă, rochie, sarafan, vestă, espadrile, pantofi (de sport sau nu) ; sau chiar obiecte gen sac, geantă, portofel , etui pentru ochelari, brățară, cărucior pentru copiii… sau, mai nou, o prietenă de-a mea s-a dotat cu un fotoliu-scoică extrem de frumos, din același material. Și am văzut și o canapea în același stil, nu mai știu exact unde (producător de mobilă faimos, oricum) . De toate pentru toți, de la bebeluși până la bunicii lor. De succes, sau cum ? Și iubire mare, dacă ne uitam în jurul nostru și vedem la tot pasul blugii, de parca au devenit un fel de uniformă adoptată de bună voie.

––––––-

Prima mea pereche de blugi străini era marca Trapper, îmi amintesc bine de ei pentru că i-am iubit cu patimă ; era undeva în anul 1984, când începeam clasa a IX-a. Iar trapper însemna vânător care prinde animalele punând curse, diferit de hunter-ul care urmărește și împușca vânatul ; că am avut grijă să traduc numele mărcii, ca să știu. Erau de un albastru foarte frumos, cu totul diferit de bleumarinul închis obișnuit al blugilor românești, cu care avusesem de-a face până atunci. Și de ei îmi amintesc bine, spre deosebire de celelalte perechi avute de-a lungul timpului, care n-au mai avut același impact asupra mea . 

Deci, cum era lumea înainte ca frații Strauss să vină cu ideea fericită ? Nu știu, probabil erau utilizate tot niște fibre naturale , dar mai puțin potrivite scopului pentru care țesătura albastră a fost inventată. Sau era folosită pielea naturală, care e rezistentă dar nu și comodă, când e utilizată pentru haine.

Sau, ca să zic așa, înainte de apariția blugilor lumea era mai tristă… și nici nu știa ce pierde 🙂

denim-kitten

denim dog

levis_1

Anunțuri

9 gânduri despre “«forța» denim :)

    • Presupun ca au rol de aerisire, pe timp de vara :D. Purtati iarna insa, nu stiu zau…. chiar ieri am vazut o fatuca avand blugii nu gauriti, ci taiati in exces, cu bucati lipsa deja de transati ce fusesera. Era dimineata si frigut rau afara, dar ea nu parea afectata, Desi era usor albastruie la fata dar deh, ce nu face baba pentru frumusete ? Ca aia cred ca e frumusete… nu ? 🙄

  1. Ma bucur ca mai sunt unii care se intreaba, ca sunt unii care mai cerceteaza, si ca mai sunt si unii care mai si scriu. Pacat ca sunt putini care unii care se intreaba, care mai cerceteaza, si care mai si scriu 🙂
    Da asa este. Blugii sunt echivalentul salopetelor si au fost fabricati pentru prima data de Levi 🙂

    • Mai vorbim si noi, mai „sapam”, ne mai rupem de cotidian. Iar in articolele gasite si link-uite de mine mai sus cel mai mult mi-a placut sa-mi reamintesc de propaganda comunista care, intr-adevar, prezenta blugii ca fiind unul din simbolurile „decadentei capitalismului”, ei alaturi de whiskey, tigarile Kent si ciocolata Toblerone. Adica exact produsele care erau dorite de toata lumea si aduse in tara pe sub mana, la negru…. asta aratand cat efect aveau lozincile asupra oamenilor. Adica efect invers :D. Acum toate sunt banale iar astia mici nimic nu stiu, cand le povestesti au tendinta sa nu creada tot ce aud, din vremurile alea.

  2. Am auzit ca acolo oamenii nu au locuinte. Cum sa crezi asa ceva?? Ca dorm in cutii de carton pe strazi. Cum poate fi posibil asta. Ca stau la coada pentru un loc de munca. Ce minciuni … Acum avem si blugi si tigari si toblerone si pe toate ce le aveau aceia. 🙂

    • Nu toti oamenii, ci doar unii. Iar in socialism am fi avut si noi somaj destul daca nu se creau locuri de munca inutile, muncind unii ca sa ii intretina si pe altii din echipa. In cutii de carton acum la noi nu dorm decat cei care vor asta, ori in cutii, ori in canale, nesuportand sa stea in camine speciale – adica boschetarii si aurolacii. Si cred ca la noi acum inca sunt multi care chiar ar merita sa stea in cutii si nu stau, ca-s intretinuti din nou de ceilalti, protejati social fiind. Sunt dintr-o anume etnie, nu mai spun care, si asta e situatia.
      Acuma m-ai facut sa iau apararea capitalismului si nu-s tocmai incantata de asta. Dar pana acum, dintre toate oranduirile, se pare ca el e totusi cel mai putin rau. Jungla, oricum.

  3. Iar eu vin acum, la spartul targului, si adaug ca denimul minunat (se va intelege ca-i cu ghilimele in cazul de fata) a ajuns sa fie haina de mers la opera, sub forma de fusta scurta. Evident, doar pentru unii, altii mai au inca un cod si alte valori 🙂

    • Hei, you…. ce faceti ? 🙂
      Pai da, dar aia tine de educatie. Ca desi exista denimul cel practic, totusi stofele clasice n-au disparut, nici croielile potrivite operei sau teatrului. Dar au disparut eleganta si atentia la detalii, de bun-simt nu mai spun… sau se fac confuzii din nestiinta, ca nu vine nimeni sa faca emisiuni de educare a lumii, la tv.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s