Home, sweet home. Povestire despre o casa.


N-am vrut „Povestea unei case”, pentru ca e o diferenta intre notiuni : povestea e bazata pe imaginar, pe fantezie, in timp ce povestirea iti da detalii despre ceva ce exista sau s-a desfasurat in realitate. Povestile nu-mi mai plac de ceva vreme, pentru ele e un timp care la un moment dat trebuie sa sa incheie si sa treci la real life. La povestiri adica 🙂 .

Nu este casa mea, dar ma bucur ca a aparut si inainte de asta am asteptat si eu cu nerabdare si uneori cu exasperare, mult timp, alaturi de prietenii mei, pana cand a fost posibila ridicarea ei.

Asadar, nu e vorba de una denumita generic „casa”, asa cum poate fi un apartament de exemplu, ci chiar de o constructie „pe pamant”, cum i se spune, cu temelie serioasa si cu tot ce-i trebuie.  Am urmarit-o inaltandu-se treptat, pentru ca proprietarii ei m-au invitat, cu fotografii sau live, prin vizitarea santierului din cand in cand, sa-i vad evolutia. Mi-a placut mult… in general imi place actiunea asta, de a cladi. La propriu, nu la figurat ; adica ma refer la imaginea caramizilor devenind pereti, a betonului turnat in cofraje sau sub forma de plafoane, a finisarilor de la final, cu tot cu culorile care desavarsesc exteriorul si interiorul casei (poate am fost constructor-om intr-o viata anterioara, mai stii ? Sau castor, sau termita ? … 😀 ) . Imi place sa vad aparand mai intai parterul, dupa care vine „lebada” sau „elefantul” (are mai multe nume), adica utilajul care urca si toarna betonul la etaje, Apoi toate incep sa prinda contur, peste etaj se construieste podul (care e atat de spatios, locuibil cel putin vara si oricum un loc vast de care te folosesti in fel si chip, dupa dorinta), Iar dupa montarea acoperisului deja nu-ti mai pasa daca se strica vremea si incep ploile. Ceea ce in cazul de fata n-a fost o problema, din iulie si pana aproape de final au fost prietenoase inclusiv conditiile meteo. Toate au mers struna, din clipa in care s-a dat startul, ca sa zic asa. Ca si cand asta era momentul in care ea trebuia sa „se nasca” si de aceea tentativele din anii trecuti n-au avut sorti de izbanda.

Asta e partea frumoasa, pana la ea insa trebuie sa negociezi cu tot felul de entitati. Cu persoane fizice sau juridice, ca sa zic asa, pana cand poti, in sfarsit, sa pornesti proiectul mult-dorit.  Unii sunt cooperanti, altii nu ; uneori ai nesansa sa astepti ani la rand, sunt etape de care treci cu greu in lupta ta cu „morile de vant” , de care depinzi pana cand o faci si apoi si dupa, pana cand reusesti sa scapi de toate grijile. Dar important e rezultatul final, mereu, indiferent de dorinta. Iar in cazul asta rezultatul e cel asteptat.

Cum spuneam, acum e gata si ieri am fost si eu sa o vad, regasind-o mandra, frumoasa, incadrata de curtea care acum e nivelata si bine delimitata, cu vecinatati clare. Iar in interior,  cu totul altfel decat la ultima vizita, de acum aproximativ o luna – adica acum e luminata, colorata, cu aranjamente de tot felul, dotata si echipata… ba mi-au placut chiar si ambalajele din care au fost scoase, total sau partial, cele necesare vietuirii in noua locuinta. Forfota si totul nou, fresh, in curs de aranjare. Un nou inceput pentru cineva si un sentiment de satisfactie si pentru mine, mai ales ca am fost dintre foarte putinii care au stiut inca de la inceput de ridicarea ei. Si din iulie pana acum doua zile m-am bucurat de fiecare etapa incheiata, a fost o imprejurare cu care nu stiu cand ma voi mai intalni, sau daca, Mi-a creat o stare de bine si acum, la final, le doresc celor doi adulti :), copilului si cainelui familiei (adica al doilea copil de fapt, sau mai bine zis copila) sa fie sanatosi si fericiti in noua locuinta . Ca prea a fost indelung dorita, mult-asteptata si repede, trainic si frumos cladita. Totul e bine cand se termina cu bine, mai simplu spus 🙂

casa

4 gânduri despre “Home, sweet home. Povestire despre o casa.

    • Da, curajosi si rabdatori. numai eu stiu cat ma stresam cand aflam, de-a lungul timpului, ca nu li se aproba creditul si ziceam mereu cu totii „numai sa porneasca odata, ca apoi cale de intoarcere nu mai e”. Si asa a fost, atunci cand a venit vremea ei. IAr acum, pe principiul „decat sa platesc chirie cuiva mai bine imi platesc propria casa”, lucrurile sunt pe fagasul sanatos.
      De pisici, ce sa zic :D…. eu le spun, numai ca e posibil sa afli ca le-a pus Maxie 😆 piele-n batz din prima zi si n-as vrea…. patrupeda are ceva gena de vanator in ea si e profund alergica la matze 😀 . Dar ii intreb, totusi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s