și cu sufletul cum ramâne, domnu’ doctor ?


De curând am încercat din nou să urmăresc cap-coadă filmul ”Analiză finală”, cu Richard Gere în rol de psihiatru… nu am reușit nici de data asta, mă plictisește de la un punct încolo, dar am apucat să aud o remarcă a unui alt medic psihiatru (adică persoană avizată) care îi reproșa personajului lui Gere că e nepotrivit pentru el să se simtă îndrăgostit, și apoi i-a spus textual ”… doar știi că iubirea romantică nu există, e doar o proiecție de-a ta … ”.

Și m-am scandalizat pe loc. Și mi-a venit brusc chef să scriu despre eternul subiect al iubirii care nu e decât un impuls stârnit de instinctual  sexual si atat. Cum dracu ?!…. că m-am enervat acum…

Mă bântuie de ceva vreme o grămadă de gânduri care mă revoltă de când mă știu. N-aș fi vrut să mai trec prin starea asta vreodată, să filozofez degeaba, că nu ma mai tine cordul la vârsta mea ( 😀 ) și aș prefera să nu mă mai gândesc inutil la ceva ce nu pot oricum influenta. Dar asta e viata si cu ea defilăm.  Așa că să scriem, că scrisul cică ajută…

Părerea mea, care poate coincide și cu a altora, este că da, iubirea de început, cea năvalnică, generatoare de insomnii, fluturi în stomac și accelerarea pulsului la vederea persoanei iubite, nu durează o veșnicie ; poate durează trei ani, poate mai puțin sau mai mult, în funcție de persoană, dar e clar ca ea nu e veșnică. TOTUȘI,  atâta timp cât acest sentiment de început s-a manifestat și a fost reciproc, eu nici nu pot să cred vreo clipă că el dispare total, ca și cum n-ar fi existat vreodată – mai degrabă se transformă,  evoluează în atașament, dependență, legătură strânsă între două ființe care chiar au ceva în comun. Si asta nu mai dureaza doar trei ani… Mai ales că NU NE ÎNDRAGOSTIM TOT TIMPUL, toți de toate și viceversa, ci e vorba de un proces delicat,  care necesită îndeplinirea anumitor condiții, și în plus să existe o anume chimie între cei implicați – chimie de-a dreptul, că deja e demonstrat științific faptul că dragostea ca sentiment înseamna inclusiv ( și nu exclusiv ! ) substanțe secretate de creier, generatoare de stări de bine și fericire… e practic un drog, cu tot cu dependența aferentă.

Și, de fapt, cine ar avea nevoie toată viața de emoții, iar și iar, care să te țină veșnic în stările de transă/ îndoială/ euforie/ tristețe/neastâmpăr , caracteristice începutului ? Nu ar însemna asta să fii mereu predispus la depresie, infarct sau ulcer ? Și nu glumesc, chiar cred că prea multă incertitudine provenită din iubirea ”necunoscută” (sau instabilă) te poate afecta fizic. Dar să revin la idee.

Deși poate nu m-ar aproba psihiatrul din film, cred că e absolut obligatoriu ca pentru a ajunge la stabilitate să treci mai întâi prin  nebunia începutului. Adică nu iau în calcul o relație de fațadă, în care partenerii se găsesc și stau împreună pentru orice alt motiv (material, de conveniență, etc) , mai puțin iubirea. E treaba lor dacă se complac într-o asemenea tristețe și e de preferat singurătatea în locul unei astfel de relații – dar eu nu de ei vorbesc, ci de oamenii normali.

Numai că spuneam mai sus că pe lângă chimie, sau pentru a ajunge la ea de fapt, e nevoie ca cei doi să reprezinte unul pentru celalalt ceva anume, să se suprapună peste așteptările pe care le are fiecare de la  partenerul căutat, ideal, potrivit lui. Nu e oricine, oricum si oricând ! Nici măcar pentru sex, cu atât mai putin pentru sentimente .  Si chiar daca e vorba de love at first sight, tot intervine și acolo o selectie, inconștientă si instantanee.

Adică proiectăm, ok, dar nu oricum, domnu’ doctor… 🙂

Dar eu cred că etapa următoare e mult mai importantă, atunci când sentimentele se domolesc și lucrurile se așează ; poți să-i spui rutină, dar asta sună un pic prea trist și nu trebuie să fie așa. Nu e vorba de blazare sau plictiseală, ci de un nou mod de conviețuire, bazat deja pe încredere, respect (știu, sună ca un stereotip… și nu este), siguranță și liniște, asigurate de aceeași iubire de început, dar îmbogățită prin cunoaștere. În plus, cu partenerul potrivit viața poate să-ți fie bogată prin ceea ce se realizează împreună, fără să mă gândesc aici la copii – de fapt oricum copiii cresc și pleacă din cuib, dar asta nu înseamnă că părinții lor se despart cu ocazia asta, de parcă ei le-ar fi fost unic scop de a fi împreună. Și nici măcar atunci când sexul încetează să mai fie parte din viața lor, asta ar însemna ca oamenii să divorțeze sau să se despartă, toți, atunci când din motive de bătrânețe sau de altă natură, sexul nu mai e luat în calcul între ei. Și nu văd că se întâmplă așa. Si ar fi ingrozitor să fie asa !

Asa că, dacă ajungi să găsești un partener compatibil, cu care trăiești și iubirea romantică, apoi și pe cea ”așezată”, cu care poți avea pe termen foarte lung o comunicare firească și sinceră…. nu înseamnă astea toate iubire ?  Și nu e ea cu mult mai prețioasă decât orice succesiune de aventuri sexuale bazate pe nimic și generatoare de același nimic ?

La final nu uit să adaug, deși e evident, că în iubirea reală sunt mereu implicati doi, musai…. Si chiar dacă initial doar unul dintre  ei e dispus să investească și să se implice pentru ambii, e important ca celălalt să nu demoleze noaptea ce a clădit celălalt ziua, că în legenda Mesterului Manole. Iubirea, dragostea, sunt o întreprindere de zi cu zi, ca o muncă în echipa dar pe care o faci cu plăcere și fără îndoieli. Numai să poți si să si ai cu cine. Adică pe lânga persoana necesară ar trebui sa nu ai in creier atrofiată zona corespunzatoare sensibilității și emoțiilor… sau dacă o ai normală, ea să nu fie strașnic baricadată, ca să poti să te minți apoi singur că iubirea nu există… sau ca tu n-ai nevoie de ea.

Mă mai gandesc dacă nu cumva o să ajung să văd prin filme sau nu numai, părerea avizată a vreunui specialist care să spună că fidelitatea si stabilitatea în cuplu sunt patologice si că cei care au un asemenea comportament „deviant” ar face bine să se trateze… și atunci o să spun ca le-am văzut pe toate.  Sper sa nu apuc vremurile alea.

DSCN2397

6 gânduri despre “și cu sufletul cum ramâne, domnu’ doctor ?

  1. Vorbesti depre iubirea urmata de traiul in comun? Atunci sunt de acord. Altfel, pentru iubiri intense, ti-as recomanda „Adam si Eva” de Rebreanu. Am citit-o in tinerete si asta spune totul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s