pretext


Profit că e sezonul examenelor, dar nu numai de ele e vorba.

Eu am dat Bac-ul cu doi ani inainte de 1990 si m-am dus la examen îmbracată în uniformă – adică sarafan bleumarin și camașă bleu – și cu bentiță albă pe cap. Aveam și matricola prinsă în copci pe piept, în stânga. De prisos să spun că nu era vorba de telefon mobil decât în filmele SF, dar nici la alea nu aveam acces prea des. Tableta, aparate foto digitale, alte gadget-uri nici urmă, nici măcar în vise.

Cel mult ne făceam fituici (copiuțe) cu subiectele pe care nu le stăpâneam bine și speram să puteam apela la ele, adică să avem curajul, în caz că ne pica unul din acelea. Dar era slabă șansa, și în ce privește neatenția profesorilor, dar și ca tupeu al nostru de a le folosi la un examen atât de important, când riscul si miza erau mari. Pe vremea mea nu circula vorba aia cu tupeul, definit ca mare calitate si garanție a succesului, în lipsa oricărui efort personal.

Am trecut cu bine de toate și au rămas undeva în urmă, ca o amintire frumoasă de la o vârstă când noi înca mai copilăream cu adevărat, fără dorinta de a părea mai maturi decât eram.

Acum Bac-ul necesită alte proceduri, de la intrarea in sală cu predarea în prealabil a dispozitivelor electronice diverse si până la deranjul pricinuit de camerele de luat vederi, care sunt un fel de Big Brother școlar. Așa e secolul, la vremuri noi, oameni si obiceiuri noi. Inclusiv vestimentație nepotrivită, bijuterii și machiaje anapoda, având în vedere că te duci la examenul de maturitate, nu la o ocazie unde e nevoie sa frapezi cu o apariție de neuitat. Nu sunt toti liceenii așa, dar sunt mulți.

Iar între astea doua ipostaze mă gandesc, ca omu’, că ar putea exista si o variantă de mijloc. Una în care să nu mai fie excese de niciun fel – nici cu disciplina socialistă dusă la absurd, care parțial punea o talpa pe gat tânărului și il depersonaliza, dar nici opusul ei, cu o libertate de care se abuzează, ca o consecință a lipsei de respect în general.

Ce trebuie să se întâmple pentru ca acea cale de mijloc sa fie găsită, de ce pedepse, reguli, legi e nevoie ca să fie scoase la suprafață bunul-simt, echilibrul, ambiția și dorința de a face lucrurile bine, renunțând la „merge si așa” ? Cum să faci să-l convingi pe un tânăr rebel, care e la vârsta la care poate fi modelat, că cinstea și seriozitatea NU SUNT DEFECTE ?  Că unii așa percep lucrurile și nimic nu-i poate convinge de contrariu.

Sau, până la urmă, ce procent din omenire și la ce nivel de superficialitate și indiferență trebuie să ajungă  pentru ca restul populatiei sa nu mai vrea sa tolereze atitudinea asta păguboasă și să impună, cu pedepse dacă e nevoie, respectarea unor reguli clare ?

Și de ce nu vrea/ încearcă nimeni, de atâta amar de timp, să descopere calea de mijloc ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s