(scurta) odisee – 2


Continuare de aici.

Dupa aproximativ cinci ani de munca fizica, mai mult sau mai putin dificila, in vara lui 1993 am devenit “tehnician” si mi-am luat in primire biroul, la o societate care si inainte de 1989 avusese acelasi obiect de activitate : gestiona, administra si intretinea toate vilele din zona Snagov, acelea ale demnitarilor (fosti sau actuali). Numai ca inainte se numise “intreprindere” iar acum era S.C. … S.A. Aici am stat fix un an si prea multe n-as avea de spus… ajunsesem in respectivul post printr-o relatie, munca mea consta din hartogaraie simpla si banala si cel mai mare castig a fost ca acolo am cunoscut-o pe prietena mea Cristina, care de fapt imi era sefa. Sefa, dar si vecina de cartier, cu doar doi ani mai mare si deci cu preocupari comune. Cu ea mergeam dimineata la Arcul se Triumf, sa asteptam microbuzul cu care faceam naveta si care ne aduna pe toti, din diverse cartiere. Si desigur tot amandoua ne inapoiam seara acasa, pana la intersectia la care ne desparteam si fiecare mergea spre domiciliul personal. Cristina e o persoana deosebita, printre putinele pe care si azi (si sper ca toata viata) o pot suna la orice ora din zi sau din noapte sa-i cer ajutorul, in caz de ceva rau. In plus e o tipa desteapta, amuzanta, cu principii sanatoase si un om cu multa moralitate. E si sotie, si mama, munceste mult si pe toate le face bine, ca asa e ea.🙂 Fie si numai pentru a o gasi pe ea in lumea asta mare, si tot a meritat sa fac naveta un an la Snagov.🙂 Pe de alta parte, asa tinerele cum eram noi in acea perioada, tot ne dadeam seama, din ceea ce vedeam in jur, ca acolo nu era locul nostru – si mai mult n-am sa spun. Sa zicem doar ca ceva mai tarziu realizam impreuna ca atunci asistasem la “inmugurirea” primelor afaceri mafiote din zona, si cu asta inchei.

In toamna lui 1994 citeam intr-o dimineata ziarul si un anunt mi-a atras atentia. Suna atat de bine si am avut un asa sentiment acut ca mi se adresa mie, incat faptul ca m-am angajat acolo, peste putin timp, a fost cat se poate de firesc. Uneori in viata lucrurile se leaga atat de bine si de repede, ca te intrebi daca nu cumva ingerasul tau pazitor a fost pe acolo. M-am dus la interviu fara sa stiu despre ce era vorba, ca angajatorii nu doreau asta. Insa cerintele postului mi se potriveau manusa, asa ca in ziua cu pricina trebuia sa fac cumva si sa plec mai devreme de la Snagov, intr-o vineri. Am gasit relativ repede pe cineva care venea cu masina spre Bucuresti, am ajuns la interviu si totul a fost ok.  Fac iar o paranteza in care spun ca pana atunci eram deja familiarizata cu interviurile de angajare, fusesem la suficiente, asa incat emotii nu prea mai aveam. De fapt, din firea mea sunt o persoana care comunica bine, nu am trac in discutii indiferent de ce nivel mi-e interlocutorul si asa am fost dintotdeauna… asta fiind una din putinele mele calitati. Ca am si defecte destule, dar pe alte planuri :)… In fine, am plecat de la acea intalnire cu potentialii angajatori cu inima usoara, fusese incurajator si acum urma sa fiu anuntata in cel mult doua zile daca da sau ba. Am stat ca pe ghimpi in acel week-end, nu eram intr-o situatie disperata si nici macar intr-una rea, dar atat de tare vroiam aceasta schimbare incat un eventual refuz m-ar fi descumpanit. S-a facut duminica seara si sperantele imi scazusera… asa ca ma uitam la un film, cu gandul la ce aveam de facut a doua zi, cand a sunat telefonul. Era cam ora 22 seara, destul de tarziu, dar cand am raspuns si am auzit o voce din partea firmei X, care ma intreba daca as fi disponibila de a doua zi, mi s-au taiat picioarele de bucurie. Fireste ca eram, mi-am luat concediu timp de doua saptamani, cat dura perioada de proba, si m-am dus la ei.

Mai tarziu am aflat ca decizia fusese luata mai devreme, dar cineva a uitat sa ma sune… Si cand si-au amintit, duminica tarziu, s-au gandit ca o sa-i consider neseriosi si ca o sa refuz. Aiurea🙂 .

Era vorba de o casa de schimb valutar, m-am speriat un pic la inceput si am vrut sa refuz, dar totul a fost ok.  Sefii mei, doar cu 2-3 ani mai mari, ne permiteau sa le spunem pe nume, ceilalti colegi erau cam de aceasi varsta, firma mica, nou infiintata, cu sedii mirosind a mobilier nou si a zugraveala proaspata… si cu mult entuziasm din partea tuturor. Dar si cu mare concurenta, din partea altor agentii mai vechi, cu patroni straini, unsi cu toate alifiile. Curat capitalism… pe care am inceput atunci si acolo sa-l inteleg mai bine. Salariul era bun, programul presupunea lucrul inclusiv sambata si duminica, prin rotatie o data pe luna. Adica acceptabil. Si din nou cu iesiri cu colegii, dupa munca, la un suc. Ca sa nu mai spun ca fiecare angajat era repartizat la un centru cat mai aproape de casa, ceea ce la mine a insemnat zona Pietei 1 Mai, adica la aproximativ 10 minute de mers pe jos de acasa. Cam bune toate, brusc, si tocmai de aceea ma gandesc uneori cum am anticipat acest bine inca de cand am citit anuntul in ziar. Ciudata e viata, uneori.

Aici a fost momentul cand am aflat ca un computer nu musca🙂, am inceput, cu spaima, sa scriu cu tastatura, sa tiparesc diverse si sa depanez imprimanta. Era din acelea care utilizau hartie cu gaurele pe margini si uneori se mai intamplau incidente, dar nimic de nerezolvat. Aici am inceput sa fac si contabilitate primara in lei si valuta, sa deosebesc banii intre buni si falsi, etc, etc. Plus relatia cu clientul, modul de adresare, capacitatea de a-l face sa revina, toate explicate cu rabdare de niste oameni care de fapt invatau si ei din mers, ca pana atunci niciunul din noi nu avusese de-a face cu domeniul. Era nevoie doar de bun-simt, atentie la toate operatiunile, politete si colaborare cu ceilalti, fiind chiar o activitate de echipa. A fost tare frumoasa perioada aia… chiar si atunci cand din graba greseai ceva si trebuia sa platesti din buzunarul propriu :)… pentru ca, pe buna dreptate, daca te-ar fi iertat, alta data ai fi repetat gafa. Corect, dar oricum s-au intamplat rar accidente de acest gen.

Pana in primavera lui 1998 am stat aici, dar venise momentul unui alt pas inainte. Eram la un punct de lucru care se invecina cu sediul principal al unei firme din zona si ai carei patroni veneau des sa faca tranzactii la noi. Adica ne salutam si ne stiam de ceva timp atunci cand unul dintre ei m-a intrebat daca n-as fi interesata de un post la ei, in urma plecarii unei angajate. Cu interviu cu patronul “cel mare” si tot tacamul.

Paranteza, iar🙂 : la un moment dat intermediasem, din motive de timiditate a persoanei, o angajare a unei college de la exchange. Auzisem de un post, stiam ca ea isi dorea plecarea si doar le-am spus “vecinilor” ca ea ar fi persoana potrivita, si ca om, si ca angajat. S-a rezolvat si ea era deja la ei de vreo doi ani cand m-a sunat sa-mi spuna ca a aflat ca vom fi iar colege, aici, desi pe mine inca nu ma sunase nimeni sa-mi confirme. Si ne-am amuzat amandoua, ca eu pusesem candva o vorba buna pentru ea acolo, iar acum roata se intorsese si ea pistona de zor sa fiu eu aleasa, dintre cateva care fusesera chemate la discutii. Coincidente simpatice, cred.

Aici, dobandire de noi abilitati. Colegii nu mai erau chiar toti tineri, ba chiar aveam in birou domni destul de in varsta, dar specialisti in bransa – si anume in acumulatoare, auto si nu numai. Eu, trecand de la contactul simplu cu un computer, la un nivel mai avansat, cu lucru in Excel si cu Internetul, care ma ingrozea pur si simplu. Era anul 1999 aproximativ, si folosirea  e-mailului nu era chiar la indemana tuturor. Dar era fascinant, se deschidea o perspective noua. Plus entuziasmul unui nou inceput, plus bucuria ca ii aveam pe fostii colegi la cativa zeci de metri distanta, adica ma duceam la fostul job sa-i vad si sa-i salut, cand doream.

De fapt mi-am dat seama mai demult ca, pe plan profesional, n-am ca sa-i reprosez vietii (sau lui Dumnezeu), schimbarile au fost mereu ca niste transferuri line de la un loc la altul, si mereu evoluind. E singurul aspect al vietii mele in care, cel putin pana acum, a fost bine si toate au avut o noima.

Si ma opresc aici, iar in partea a treia (si ultima) o sa ajung pana in prezent, trecand insa prin amintiri mai… dure, chiar daca de scurta durata.

To be continued…. again.

3 gânduri despre “(scurta) odisee – 2

  1. Imi place traseul tău profesional. Şi faptul că ţi-a plăcut ce ai făcut şi că ai tot învăţat chestii noi. Îmi place şi detaşarea cu care povesteşti. Eşti o fată grozavă.

  2. Pingback: (scurta) odisee – 3 | prin preajma

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s