ganduri rasucite


O sa sune rau, stiu. Apoi o sa incerc s-o dreg, dar la inceput o sa fiu dura.  :)

Pentru ca-s un om dus la biserica (desi din ce in ce mai rar, din pacate), am o oarecare spaima legat de postarea asta, dar tot o fac. Ca asa simt azi si sesizez si in juru-mi semnale asemanatoare. O fi de la ploaie ?

Asadar, eu am ajuns demult la concluzia ca viata e o pedeapsa. Stiu ca la biserica auzim cu totii ca ea e un dar, ca trebuie pretuita. Numai ca urmatoarea fraza spusa acolo suna ceva de genul „ea ne-a fost data ca sa ne mantuim, sa ne ispasim pacatele (sau pacatul primordial) prin suferinta.” Deci , pedeapsa – dupa care ne intoarcem in lumea din care am venit si traim acolo fericiti, purificati  prin tot ce trebuie sa induram cat stam pe Pamant. Acum nu prea inteleg eu bine de ce venim aici sa tragem niste ponoase, adica din care viata ar fie ele ? Ca daca ajungem aici fiind deja  vinovati, din scutece, nu pricep de unde le-am strans, ca sa fim “trimisi” aici, la cazne.  In fine….

Daca nu abordam problema religios, atunci e si mai rau – ca in caz de lipsa de sens pe planeta, chiar nu ni se mai justifica existenta, in niciun fel.  Adica daca nici macar nu foloseste nimanui suferinta indurata aici, la ce bun tot efortul ? Cum ar veni, si chinuiti, si fara rost ? Sau cum ?

Oricum ar fi, inca de mic incep problemele omului. Bolile copilariei, ca o adaptare la mediu ; apoi scoala si examene ani la rand, pana dupa varsta de 25, sau minim pana la 18 ani. Urmeaza adolescenta, cu trairile ei intense si chiar greu de suportat adesea, cu complexele de inferioritate (sau de superioritate) de care poate ca nu vei mai scapa toata viata.  Apoi urmeaza deruta cauzata de presiunea pusa de societate pe individ, ca sa devina util si sa fie un element bun.  Trebuie  sa muncesti ca sa supravietuiesti, in caz contrar intri in conflict cu normele. Daca nu muncesti  e rau, ca inseamna ca altii te intretin si asta e contra firii de la un punct.  Daca altii isi permit sa te intretina, atunci se vor simti ei frustrati ca au un parazit pe langa casa, care nu se mai desprinde odata de „cuib“.  Adica nu e stresul tau, dar al lor este.  Apoi, cand devii independent financiar trebuie sa te gandesti la insuratoare/ maritis. Bine, asta nu mai e chiar o obligatie…. din fericire.  Daca insa faci pasul e mai mult decat probabil ca te vei inmulti, ocazie cu care o iei de la capat cu grijile, acum din postura de parinte – iar rolul asta il vei interpreta pana la finalul vietii tale, indiferent cat de mare iti va fi crescut copilul. Si vei sta cu inima stransa pentru orice actiune a lui si vei suferi alaturi de el pentru orice esec.

Profesional vorbind, toata viata te zbati sa ajungi si sa te mentii la un nivel decent, care sa-ti permita o viata din care sa nu lipseasca cele necesare, daca nu cumva o sa vrei chiar mai mult. Lupta, adica.  Zi de zi, zeci de ani. Rasplatita financiar, dar tot lupta.

In relatiile cu oamenii, vei fi adesea dezamagit de ei. Si ei de tine. Mai cu intentie, mai fara, noi intre noi, toti, ne facem destule neajunsuri. Fie din egoism, fie din rautate sau doar din neatentie, foarte des oamenii sufera din cauza unor fapte sau vorbe care ranesc.  Scuzele repara adesea, dar suferinta trecuta a lasat urme, ne-a mai uzat un pic psihic, atunci cand am trait-o.

Dragostea, atunci cand nu e impartasita, poate sa te omoare. La propriu, lent. Si uneori chiar se poate intampla sa te indragostesti fara speranta (si fara reciprocitate) si sa suferi intr-un asemenea hal incat sa nu mai vrei decat sa te asezi jos, undeva, si sa astepti sa mori. Nimic nu mai are rost in momentele alea, si chiar si dupa ce te vindeci ramai cu un gust amar , cu o cicatrice adaugata altora, in suflet si in minte.

Cand devii matur si ajungi la o anume stabilitate (financiara, emotionala, relationala), incep sa te lase puterile si te gandesti cum sa-ti aranjezi batranetea. De ea, de batranete, ce sa mai vorbim ? E un sir de suferinte mici sau mari, dupa norocul fiecaruia. Incerci sa nu le fii altora povara dar nu-ti iese intru totul si automat asta te stanjeneste. Iti scade vederea, te lasa auzul, ti se subrezeste sanatatea, treptat.  Iti amintesti cata forta fizica aveai si te vezi acum in cu totul alta postura, una care te descumpaneste si te sperie pe termen lung.

Si atunci ce e de facut ? Cand viata este acest amalgam de incercari, greutati, eforturi diverse si adeseori necazuri, sau cel putin tensiuni ? Cand totul se obtine atat de greu si multe vise nu se implinesc niciodata ?Cand nedreptati diverse se petrec la tot pasul ? Cand te indoiesti de lume si nu gasesti un sens ?

Pai, daca constientizezi asta deja e un pas inainte.

Apoi poti sa te auto-educi in sensul unei abordari mai degajate a situatiilor. Sigur ca asta necesita exercitiu si rabdare si nu-ti va reusi din prima, sau intotdeauna. Iar pana vei reusi o sa tot suferi si o sa te intrebi ce sens au toate. Dar trebuie sa insisti, ca alta cale nu prea este.  Sa te bucuri de soare si de cerul albastru vara, dar si de norii plini de zapada iarna. Sa iubesti frunzele copacilor trecand prin toate fazele, de la verde crud pana la ruginiu sau gaben. Sa asculti multa muzica, sa-ti gasesti oameni potriviti ca sa-i ai ca prieteni…. asta fiind de fapt foarte important. Sa-ti ingrijesti sanatatea prin toate mijloacele, pentru ca daca iti va fi dat sa traiesti mult, nu va fi placut sa descoperi prea devreme afectiuni pe care le-ai fi putut evita si care nu ti-ar fi…  sabotat viata mai devreme decat era cazul.

Sa dai si sa primesti iubire cat mai multa, ca ea e un izvor garantat de bine, de sanatate si de fericire. Si sa traiesti clipa, mai ales. Ca momentele bune pot fi rare si odata pierdute prin neglijenta ta, posibil sa nu mai revina.

Si sa nu faci rau nimanui, ca e de-ajuns zilei grija ei – si atunci de ce sa mai adaugi si tu altele ?

Cam atat. Despre solutii am scris mult mai putin decat despre probleme, adica am pastrat acelasi raport ca si cel din viata : cam 75%  suferinte cu 25% bucurii, daca ma intrebati pe mine.  Realista fiind, cred. Si cam trista zilele astea.

da

8 gânduri despre “ganduri rasucite

  1. Pingback: Punct. Și de la capăt. | prin preajma

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s