niste impresii


Am fost cateva zile in Bulgaria si ma bucur. Mi-a placut tot, dar probabil conteaza si gandul cu care pornesti la drum… iar eu ori de cate ori ies din tara natala am doar asteptari pozitive – si mereu e cum gandesc. In Bulgaria mai fusesem, dar in alte zone, asa incat orasele nou vizitate acum m-au incantat inclusiv prin ineditul lor. Pe de alta parte, cazarea si tot ce mai presupune un scurt sejur au fost ca la carte. Oamenii locului asisderea, tineri, draguti, atenti la detalii si gata sa te serveasca cu orice iti doreai. Iar vremea, asa cum se cere la malul marii, adica insorita si blajina.

Ceea ce a fost nou e reprezentat de grupul din care am facut parte, pentru ca a fost prima oara cand am facut cunostinta cu partea ACEEA a natiei romane pe care ai vrea s-o eviti vesnic. Auzisem ca ei exista (vorba filmului), inteleg chiar ca-s majoritari numeric, deja, la nivel de populatie. Dar pana acum nu ma afectase, in vacanta, prezenta lor. Cred ca am avut noroc sau poate pe traseele facute de mine de-a lungul vremii ei nu se simteau bine si astfel nu ne-am ciocnit, lucky me ! Ei, de data asta i-am vazut si mai ales i-am auzit (ca ei cu partea vocala domina de fapt ) in toata “splendoarea”. Pe scurt, agentia ne-a facut surpriza de a ne oferi cazare all-inclusive, desi cand am platit excursia figura ca demipensiune. Adica oamenii ne-au facut cadou masa de pranz si alte adaosuri. Care a fost reactia ? Una de repros, pentru ca intr-una din zile pranzul a fost luat la pachet si nu a parut satisfacator. Nu conteaza ca in celelalte trei zile totul a fost fara cusur si, mai ales, ca indiferent cum ar fi fost, era din partea casei cum ar veni. Adica nu cauti la dinti calul de dar, iar daca totusi il cauti, nu gasesti dinti defecti acolo unde nu sunt. Doar ca sa te afli in treaba si sa vorbesti in plus.

Pe principiul “nicio fapta buna nu ramane nepedepsita”, in alte doua zile cam aceleasi persoane croite pe scandal au dorit si au reusit, prin racnete, sa modifice programul, in sensul prelungirii unor vizite in asa fel incat sa nu mai ramana timp de plaja la amiaza, pentru cei care doreau. Si asa cum se preciza de fapt in programul oficial. Cum faceau ei asta ? Simplu, urlau ca lor nu le ajunge timpul (desi era alocat destul) si anuntau ora la care urmau sa revina la autocar, mult peste orarul stabilit. Ghidul, un domn educat si cu bun-simt, incerca degeaba niste precizari, ca meltenii erau deja departe si oricum nu se putea pleca fara ei, ceea ce de fapt ar fi fost perfect… dar nu se facea. Si in acest fel simplu iata cum se impun mitocania, nesimtirea si prostia tupeista in fata unui grup care nu vrea decat sa fie respectat un contract.

In ultima zi, fireste, vreo doi viteji acompaniati de consoarte isi indesau de zor in sacose pachetele cu mancare de la micul dejun, adica peste limita, pentru ca urma sa plecam inainte de pranz si aveam drum lung pana acasa, cu obiective de vizitat iar. Si ca nu cumva sa moara de foame pe drum sau sa cheltuie cateva leva in plus din buzunarul propriu, fara o minima jena oamenii (cica…) faceau de ras tot grupul si lasau o anume impresie in urma noastra, chiar daca cei din staff au inteles probabil cum stau lucrurile.

Am uitat sa precizez ca excursia a fost foarte accesibila ca pret si a inclus cateva deplasari de drum lung care altfel, in sezon, ar costa cu mult mai mult luate separate. Adica tot sa le fie bine turistilor, asa a fost gandita. Dar tot insuficient pentru unii… Si culmea e ca mutantii galagiosi si neispraviti nu pareau sa fie in viata de zi cu zi atat de boieri si pretiosi pe cat vroiau sa lase impresia ca ar fi… penibilii. Adica oamenii educati sunt cei tacuti si impaciuitori, iar scursurile neamului iau decizii, cu aere de mari personalitati, ei fiind pe plan local la ei acasa, la coada vacii din batatura, niste neica nimeni.

Amuzant mi se parea ca ma uitam dimineata la stirile Protv International (singurul post romanesc la tv ), unde din 5 in 5 minute intervenea Cotimanis cu vocea lui grava, de zici ca cine stie ce lucruri importante ne comunica, rostind lozinca “Noroc cu romanii in lume” in care ne explica el ca n-a vazut englezul distractie, n-a pomenit francezul mancare, nu a auzit austriacul ce e aia petrecere adevarata pana nu i-a intalnit pe romani…. si alte aberatii pe aceeasi tema. Eu ma uitam la asta la tv, apoi ii vedeam pe aia din grup…. iar ma uitam la tv, iar ii vedeam pe mutanti… si nu se potrivea deloc. Si ma gandeam ca auzindu-i pe astia de la rahatul de trust Pro, cu patriotismul lor de doi bani bazat pe nimic, e posibil ca unii concetateni chiar sa inceapa sa creada astfel de ziceri… si sa si-o ia in cap rau de tot. Astfel s-ar explica prostia combinata cu lipsa de realism si cu galagia tupeista, ca stil de viata si mod de lucru. Si la romanii care sunt de toata jena, si la Cotimanis cel indrumat de seful sau de trust sa minta cu nerusinare. Urat. Si greu la deal cu boii mici.

Image

4 gânduri despre “niste impresii

  1. Zilele trecute am vizitat Roma, si, desigur, Vaticanul. La sfarsitul vizitei ne-am oprit la restaurantul muzeelor Vaticanului sa bem o cafea. In fata noastra doua doamne din Franta: doi chelneri, un baiat si o fata. Una dintre frantuzoaice il intreaba pe chelner din ce tara vine; jenat acesta raspunde in gluma „din America” apoi foarte incet „din Romania”. Cand imi vine randul ii cer in limba romana doua expresso. Ei bine, mi-a raspuns in italiana. Evident a inteles ce i-am cerut, fiindca doua expresso mi-a dat, dar la fel de evident s-a jenat sa foloseasca limba materna.
    Din cauza unor mitocani de genul celor prezentati in articol noi toti ceilalti tragem ponoasele. Cred ca e momentul ca cei educati sa nu mai taca, ci sa-i educe pe cei carora educatia si bunul simt le lipsesc.

    • In Italia mereu am spus ca suntem romani, cu curaj, pentru ca eram toti cu pielea deschisa la culoare si miroseam a deo. Adica era pacat sa lasam doar tiganii nespalati sa se declare asa si sa puna o stampila. Si niciodata in Italia n-am vazut priviri piezise dupa ce spuneam de unde venim. In schimb in Franta…. ehe, acolo te auzeau vorbind si brusc le vedeai mutrele acre si fandosite, desi nu te cunoscusera in viata lor si, ca si in alte parti, nu aratam a infractori tuciurii. Degeaba insa, cu francezii e greu. Ca si cum ei ar fi cine stie ce natie… oricum, mi se pare greu spre imposibil sa mai educi pe cineva indiferent ca e tanar sau nu, atat timp cat pe toate canalele e promovata nesimtirea ca mare valoare umana. Incepand de la cel mai inalt nivel posibil, unde „seful statului” ne arata de ani de zile ca a fi de proasta calitate e un merit si un mod de a obtine orice. Dar nu doar el, ci toata societatea e inecata in asaltul nonvalorilor puse pe piedestal si considerate modele de urmat. Horror.

      • In Franta mi s-a intamplat si mie. Luam trenul de la St. Etienne la Lyon. In compartiment o doamna s-a asezat langa mine. Am primit un apel si am raspuns. Cand m-a auzit vorbind romaneste s-a mutat pe alta bancheta. Calatoria a fost mai confortabila pentru mine🙂
        In Olanda am petrecut 40 de minute asteptand ca vrednicii vamesi olandezi sa-mi verifice buletinul. Nici macar nu m-au intrebat daca nu cumva imi pleaca avionul.
        Si adevarul este ca in Italia nu am fost deloc privit cu dusmanie. M-am mirat🙂 la cata reclama negativa s-a facut pe tema romanilor acolo.

        • 😀 in Franta nu ma voi mai duce sa cheltui bani decat daca o sa ma decid sa vad Parisul… ceea ce nu tin neaparat. In rest, nu-mi place nimic din ce reprezinta Franta, stiu ca suna ca o blasfemie dar asta e. Ma lasa rece sau chiar ma agaseaza, incepand cu limba, continuand cu poporul lor (pe care nu il caracterizez acum aici ca n-are rost) si cu grandomania de care sufera toti.
          In schimb Spania si spaniolii mi se par cei mai de treaba cetateni europeni, iar cu romanii au fost mai mult decat fair-play mereu. Italienii probabil ca rabufnesc doar cand se intampla cate o porcarie facuta de vreun roman, apoi nu tin dusmanie. Si cred ca fac si ei deja diferenta intre… rase😀, ca italienii de aici stiu clar ca nu e toata lumea de bagat in aceeasi oala. Ei, sanatosi sa fim.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s