Ca un paratrăznet…


… aşa mă simt eu uneori. Azi, de exemplu. M-am dus să-mi fac o radiografie dentară şi apoi am mers la casierie s-o plătesc, 15 lei. Aveam o hârtie de 100, unica în portofel, şi n-am crezut că şi asta poate fi un motiv de gâlceavă între oameni – dar iată că da. Doamna care încasa, cu o cută nefirească între sprancene, m-a admonestat : ” aoleu, dar ce aveţi toti azi de veniţi numai cu hârtii mari, eu de unde să tot dau restul ? „. Am avut impulsul s-o întreb atunci de ce până la mine nu se mai răstise la nimeni de la coadă, m-a vazut pe mine mai mică şi mai uşor impresionabilă, sau cum ? Am preferat să tac, ea mi-a dat restul (adică de fapt avea bani mărunţi, nu s-a dus undeva să schimbe… ceea ce de fapt puteam să fac şi eu dacă îmi explica din start), eu i-am mulţumit şi ea mi-a intors spatele, trântind un caiet sau aşa ceva pe sub tejghea…. nervoasă adică. Am plecat şi sper să nu mai am treabă pe acolo pană nu iese doamna casieră la pensie. Că vârsta s-ar putea sa o ajute în sensul ăsta în curand. Culmea e că respectivul centru de raze X e unul important din Bucuresti, cât timp am stat eu acolo intrau si ieşeau clienţi non-stop, fetele care te preiau, precum şi radiologii sunt foarte expeditivi şi de aceea cred că afacerea le merge strună. Mă gândeam că în condiţiile astea, de prosperitate şi siguranţă a zilei de maine, poate ar fi mai potrivită o mutră zambitoare pe feţele tuturor de acolo. Că ar fi explicabil sa ai nervi, sau să-ti tune si sa-ţi fulgere, doar dacă ţi-ar sufla falimentul în ceafă, ca o sperietoare. Dar chiar nu e cazul.

Si uite aşa. Mai am adesea talentul de a atrage batrâni care se urcă în bus şi vin glonţ la mine, să mă ridic eu de pe scaun, deşi pe langă mine mai sunt zdrahoni care ar putea să se simta şi n-o fac. Dar de ăia le e frica… Eu am 1,60 m si vreo 50 kg, tocmai bună… Si eu oricum evit discuţiile cât pot şi oricum m-aş ridica, fără să le vad privirea crunta pe care, de altfel, nu ar îndrazni s-o afişeze cu vreun malac brunet de pe scaunul de lângă…. ci doar cu mine. Că aşa funcţionează unii oameni iar eu, moţ in calea lor :)).  Si mi se mai întamplă şi la muncă să îmi aud câte un repros, fiind pe traiectorie sau doar în raza vizuală probabil, iar după ce explic că nu e de domeniul meu respectiva problema şi că nu mi-am adus aportul, se domolesc şi nici nu mai comentează nimic cu altcineva, că deja s-au racorit cu mine…. misto :D. De-aia îmi place mie mult naţia asta, curajoasă şi verticală. Si nu fac eu bine că-i evit, atat cât pot, pe semenii mei ? Ba fac şi n-am de gand să mai schimb politica asta vreodată. Că doar am ajuns aici dupa o atentă observare a mediului inconjurător, nu din senin. Very nice :D.

4 gânduri despre “Ca un paratrăznet…

  1. Chestia cu restul la bani am patit-o, zilele trecute, la un zis supermarket de cartier. Eu am platit cu cardul, dar cei de dupa mine au renuntat sa mai cumpere caci nu aveau bani potriviti. Nu mi s-a mai intamplat. Asa am aflat (si de la ei si de la magazinul alaturat) ca cei de la banci nu vor sa le schimbe banii decat pe spaga.
    Cat despre ridicatul de pe scaun in autobuz (pe vremea cand mai mergeam cu asa ceva) imi venea sa ma ridic si abia apoi realizam ca sunt mai in varsta decat cei ce stateau in picioare. Reflexe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s