Se apropie…


… Pastele. Stiu, mai e destul pana atunci, dar in perioada cu pricina n-o sa postez pe tema asta, o sa fie lumea plina de trairi si de mesaje – anuale, ciclice, obligatorii/exasperante si sablonate… daca exista cuvantul.

Dar pana atunci, fiecare in felul sau meditam asupra evenimentului, ne pregatim sufleteste si trupeste, tinem post (sau nu) de mancare dar si de ganduri si atitudini nepotrivite si eventual avem diverse iluminari sau strafulgerari – favorizate pesemne de mai multa atentie acordata, in aceasta perioada, unor intamplari altfel banale.

Asa si eu, discutam recent cu cineva si am conchis noi, la ceas de amiaza, ca inca mai avem de descoperit si de concluzionat, pe marginea vietii si despre ea.  Si dupa ce ne-am povestit reciproc niste intamplari dificile recente, ale altora de data asta, la final am stabilit noi urmatoarele :

–        a avea o zi normala, in care sa te trezesti, sa mergi la munca, sa vii inapoi acasa si sa iti vezi de programul casnic obisnuit nu e deloc de la sine inteles. E un favor !

–        orice zi din viata in care te deplasezi pe propriile picioare, ai ochi sanatosi si urechi capabile sa auda cand claxoneaza o masina, duci singur furculita de la farfurie pana la gura si apoi mesteci si inghiti hrana, e si asta un privilegiu.

–        daca ai un televizor si urmaresti un film, a carui subtitrare o citesti singur, sau daca banii (multi sau putini) pe care ii ai ti-i numeri singur si esti capabil sa-i gestionezi cum vrei, e o mare realizare. Nicidecum o banalitate.

–        In general, toata rutina zilnica si fiecare actiune pe care o faci poate mecanic, parand un fleac sau ceva ce ti se cuvine, nu sunt deloc asa !… a fi sanatos la trup si mai ales la minte, toata puterea fizica de care dai dovada in fiecare minut sunt favoruri acordate tie si pe care le poti pierde destul de usor, partial sau total. Iar fiecare zi pe care o traiesti, in conditiile de mai sus, e un dar care trebuie apreciat…. oricat de blazati am fi.

Si de aici discutia se muta in planul spiritual, unde se ramifica si se complica pentru ca la final sa ajungi din nou la aceeasi concluzie…. Eu, cel putin.

Pe scurt, eu tin minte ca Vechiul Testament era cel cu violentele, tocmai pentru a arata cum era omenirea inainte de venirea lui Isus. Si mai tin minte ca Noul Testament, adica partea a doua a Bibliei, nu contine ceva care sa indemne omul la rau. E un set de reguli ca sa zic asa, pe care daca le respecti cat de cat nu faci decat sa te feresti de belele. E un indemn la echilibru si la abtinere de la a face rau, chiar daca (sau cu atat mai mult) asta inseamna sa te retii de la unele patimi… asa li se spune. Eu cred ca cei care au scris-o au vrut doar sa aduca o ordine in lume, pentru binele tuturor. Ca omul era si este predispus la diverse excese si numai cu pedepse il tii in frau. Si oricum Evangheliile au fost scrise tot dupa Isus, care a devenit reperul, sau referinta.
Ca de acolo s-a ajuns la abuzuri din partea bisericilor de-a lungul timpului, asta e cu totul altceva. Omul nu are decat sa extraga din cartile sfinte ceea ce ii e necesar, iar din randul preotilor sa-i aleaga pe cei care simt ei ca au har si le pot fi de folos in unele momente ale vietii. Asta pe scurt.

Pe de alta parte, eu nu ma simt deloc multumita avand ca explicatie Big Bang-ul, care de fapt mie nu-mi explica decat partea materiala, cel mult. Si cum o dau, cum o sucesc, mergand pe fir in urma tot ajung la particula de inceput, sau la prima celula vie a carei aparitie nu e usor de explicat stiintific.

Mai cred ca miliarde de oameni, de la anul 1 pana in prezent, nu au fost “manati in lupta” de povesti aiurea, primii crestini care au fost schingiuiti si ucisi nu se resemnau asa daca nu aveau de aparat ceva ce stiau ca exista , ceva ce vazusera. Iar indarjirea cu care ei erau prigoniti iarasi e ciudata, de ce era mai bine ca oamenii sa creada in zeci de zei si nu intr-unul singur ? Nicio alta religie in afara de cea crestina nu a fost atat de contestata in timp, poate si pentru ca s-a raspandit cel mai repede si in toate zarile.  Un adevarat “pericol”…

Si chiar daca de multe ori, tot mai des, simt un soi de revolta fata de divinitatea care parca nu vede si nu aude cand trebuie, dincolo de toate astea, daca reusesc sa ma desprind de ce e in jur si fac un efort minim, reusesc sa ajung la starea necesara. Macar cat de putin timp, tot e ceva. N-o fi comuniune deplina cu Dumnezeu, dar un canal de comunicare un pic deschis tot e. Si nu, nu e autosugestie  … nu trebuie dacat sa lasam un pic garda jos si sa permitem ca ceva ce de fapt e firesc si natural sa ne stapaneasca. E ca o intoarcere acasa dupa orbacaiala prin noapte, eu asa o simt. Ca altfel tot intr-un zbucium suntem.

Nu trebuie decat sa te lasi stapanit de “raza tractoare” fara de care plutesti in deriva.

Pana la urma, basic, asa am concluzionat : daca esti constient ca raul exista, ca se manifesta plenar si cu putere, ca doar el e atat de prezent si de consistent, atunci de ce n-ar fi si antidotul ? Este sigur ! Trebuie doar incurajata , sau macar permisa, insinuarea lui in viata ta. O fi atat de greu, daca nu reusim decat partial… si mereu avizi de normalitate si de firesc, de parca am vrea luna de pe cer, cand in realitate dorim doar echilibru si firesc ? Si daca e greu si suntem orgoliosi si rai, n-am putea ca macar uneori sa ne „abatem” spre bine ? Of course we can… pentru ca daca vrei, poti. Mereu.

Un gând despre “Se apropie…

  1. Pingback: valuri… | prin preajma

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s