compensare


Uneori nu-ti trebuie prea mult ca sa ti se para viata ok… sau din ciclul „una rece, alta calda”. Sambata am vrut sa rasuflu si eu usurata ca am scapat de o zi in care aveam de indeplinit o sarcina relativ dificila si care a presupus o mobilizare de cateva zile, cu niste pregatiri minutioase – iar dupa depasirea cu bine a momentului ma gandeam sa ma relaxez, pana la anu’ cand se repeta miscarea. Nu stiu cum s-a facut ca a mea mama s-a poticnit de ceva si am asistat la „aterizarea” ei fortata pe covor, ocazie cu care si-a luxat o glezna. Accident casnic cum ar veni. Pe moment fara simptome, dar dupa cateva ore si mai ales duminica (ieri) dimineata, destul de rau aratand situatia. Ca de obicei si profitand ca era duminica, soare si avand implicit o energie suplimentara la purtator, am zis sa nu stau pe ganduri, ca oricum amanarile in cazuri de-astea nu-s tocmai indicate.

Pe scurt, pentru a ajunge la spitalul Elias, care e la doar jumatate de statie RATB de mine  (adica niciun taximetrist nu ar fi incantat de perspectiva), m-am gandit rapid la cine sa apelez. In vecinatate aveam doua variante : Cristina, prietena mea veche si buna si sprijinul meu inclusiv la rau, nu doar la distractii – dar cu care vorbisem sambata dimineata si imi spusese ca avea de pregatit o expozitie undeva – deci pe ea nu era cazul s-o agit ; a doua, o cunostinta care locuieste in apropiere, colaborator in campul muncii uneori si care e precum un inger…. nu-l lasa inima sa nu ajute atunci cand poate. Asa ca l-am sunat, i-am explicat rugamintea de a ne deplasa, pe mine si pe mama, de acasa pana la spital urmand sa ne astepte sau nu, dupa posibilitati. Si uite asa omul bun a fost pe post de inger salvator, sofer, baston 🙂 si din nou sofer la intoarcerea acasa. Plus ca entorsa, tratata din scurt si intensiv, deja s-a domolit in mare parte.

Apoi ieri dupa-amiaza ma suna Cristina sa ma ia undeva in oras, la un targ de obiecte vintage ; i-am povestit faza cu mama si s-a suparat, a zis ca alta data s-o sun pe ea intai si doar daca ea e indisponibila sa apelez la altii. Pai erai ocupata, zic eu, nu nu eram, trebuia sa ma suni ca ma gaseai libera la ora aia de dimineata.  Ok…:)

lolek

E placut sa auzi din cand in cand ca cineva iti e oricand aproape daca ai nevoie… chiar si rar, sa nu-l deranjezi pentru orice, dar el e acolo. Nu-ti trebuie multi, dar trebuie sa stii ca exista acolo undeva si ca te poti baza pe ei…. si ei pe tine, fireste. Sa existati unii pentru altii. Pe de alta parte e trist sa nu poti (pot) apela la rude indepartate ca distanta, dar apropiate dupa sange, ca sa zic asa, si la care nici nu ma gandesc sa sun in situatii ca asta prezentata. Ciudat si fara noima, dar asta e realitatea.

Si ce concluzie am mai tras eu de aici ? Aceea ca e cazul sa ma dotez cu autoturism, o aman de prea multa vreme si din ce in ce mai des mi se „arata semne” care ma indeamna s-o las incolo de ezitare si sa devin independenta odata, inclusiv automobilistic vorbind. Ei… 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s