caldura


Nu, nu e vorba de o incalzire brusca a vremii – afara e mijloc de februarie, cu gri, frig si oameni imbracati cu haine groase de care, precis, s-au cam saturat. Si de cizme asisderea.

Caldura de care spun eu mi-a rasarit azi in suflet pentru ca mi-am amintit ceva frumos. A fost cam asa : in primavara lui 2008 aveam sediul job-ului in strada Matei Basarab, la nr. 96. La parter, cu vedere spre spate. Asa incat, atunci cand au aparut doi pui de caine abandonati era greu sa nu-i observ… eu si alti vecini. Unul era complet negru, un baiat, care din pacate a murit la scurt timp, nu mai stiu exact de ce. Celalalt, de fapt cealalta, o catelusa inspicata alb cu negru, vioaie si dragalasa ca orice puiut de animal. Fiind inceput de mai mica fiinta a avut anotimpuri prielnice ca sa creasca si sa se intremeze incet. O hraneam eu si altii din bloc, printre care o pereche de tineri care locuiau tot la parter, pe diagonala palierului meu si cu care nu avusesem ocazia sa ma intalnesc. Cand plecam eu (de la munca) veneau ei acasa, si viceversa. In fine, catelusa a crescut acolo, nefiind amenintata de alti caini sau de oameni haini. Ma mir, dar asa a fost. Cu mine avea o relatie mai speciala pentru ca stateam cu ea cat de mult si de des puteam, ne jucam pe afara, ii dadeam mancare si apa si ne dragaleam una pe alta. In bloc nu vroia sa intre, se speria si o tulea afara de cate ori incercam s-o ademenesc. Pesemne ca cineva ii „explicase” vreodata ca are interzis acolo, sau poate doar era ea tematoare de spatii inchise. Oricum, spatiul din spatele blocului era al ei si isi intrase in drepturi treptat, in sensul ca isi insusise teritoriul respectiv si deja se purta ca o stapana. O catea frumoasa, buna si educata, fara sa fi lucrat prea mult cineva cu ea. Nici nu avea cine, dar prindea din zbor comenzi si cuvinte si in rest intelegea ea singura cam ce e bine si ce nu, in relatia cu oamenii.

In prima ei iarna a cam suferit, statea undeva langa intrarea din spate a scarii respective si se incalzea atat cat putea, facuta covrig pe presurile care i se puneau la dispozitie. Dar macar a avut mereu asigurata hrana, ceea ce nu e putin lucru pentru un maidanez. Si asa slabanoaga cum era, ca un caine in crestere caruia intai i se dezvolta oasele si abia apoi musculatura, „Iubita” (ca eu asa o strigam) a ajuns in primavara urmatoare, spre bucuria mea cel putin.

Intr-o zi, urata rau, am venit ca de obicei la munca, prin spatele blocului. Trebuie sa mentionez ca ma astepta dimineata iar eu, de la capatul aleii, incepeam sa zornai cheile, ca sa ma auda. Si numai ce o vedeam aparand, ciulita, de dupa vreo masina, pornind in goana spre mine – nu pot sa spun cum mi se umplea inima de bucurie, era atat de benefica prezenta si bucuria ei de dimineata incat nimic nu ma mai putea afecta pe parcurs. Suna exagerat, dar nu e. In perioada existentei mele si a ei in zona aceea, chiar a fost o placere sa ma duc la munca…. pai e putin lucru ?🙂 . Dar sa revin… in ziua respectiva nu m-a intampinat si nici n-am vazut-o timp de cateva ore. Imi faceam treburile prin birou si ma uitam pe geam, din timp in timp… degeaba. Asa ca intr-o pauza, pe la pranz, am iesit s-o caut, ca era ceva suspect. Eu cu mancare intr-o punguta, am gasit-o sub o tufa, dormind. Sau asa am crezut, pentru ca am strigat-o, m-a auzit si a inceput sa dea din coada dar nu venea la mine. Cand m-am apropiat am simtit ca mi se taie picioarele : avea un fel de pelicula alba pe ochi, se uita aiurea, derutata, si doar cand i-am apropiat bucatelele de carne pe la nas s-a ridicat si a venit sa manance. Altfel tot vioaie, dar din cauza ca nu vedea pesemne ca ii era frica sa iasa din culcusul ei protector. Era o zi de vineri, am stat cu ea cat am putut, am vorbit si cu un vecin , administratorul chiar, si l-am rugat sa vada de ea pana luni, poate isi revenea. Si el si eu am conchis ca a fost otravita, asa pareau sa stea lucrurile. Am plecat acasa franta, am ajuns si am plans tot restul zilei convinsa fiind ca ala ii era sfarsitul. Spre seara m-am dezmeticit un pic, am intrat pe net si am cautat veterinari in zona aia, cat mai aproape de bloc, ca sa o duc a doua zi urgent, sa o vada si sa o salveze ! Am notat cateva cabinete, am sunat la unul care era non-stop parca si cei de acolo mi-au spus ca ma asteapta a doua zi. Mi-a mai venit inima la loc, cat de cat… asa ca sambata dimineata am pornit, lansata ca o racheta, am ajuns si am ocolit blocul – cu spaima cat casa in suflet – si am gasit-o in gradina. Am strigat-o si cand s-a intors spre mine mi-au disparut toate fricile : avea ochii mult mai limpezi, sa juca cu un bat pe care il tot arunca si prindea din nou, singurica, precum un copil  cuminte si bun ce era. Nu-mi venea sa cred, m-am dus la usa domnului administrator sa-i spun ca venisem s-o iau si s-o duc undeva, la care el, fericit, mi-a explicat ca in seara precedenta o luasera cu masina cei doi tineri, vecinii mei de palier pomeniti mai devreme. Ii facuse veterinarul o injectie si le daduse tratament pentru ea, pentru cateva zile. Cu precizarea ca daca scapase pana atunci, nici nu mai avea sa moara. Si da, cu confirmarea faptului ca fusese otravita, clar.

Acuma nu stiu ce sa zic: de ce ar vrea un animal de om sa omoare un caine care nu doar ca nu deranja cu nimic, dar mai era si foarte sociabila, blajina, gata de joaca si de iubareala daca aveai timp de ea. Mi-e greu sa inteleg si nici nu pot. Dar in saptamana care a urmat i-am cunoscut pe vecinii mei, Loredana si Andrei, iar de atunci am ramas prieteni desi si eu si ei, si cateaua (pe care au adoptat-o ei intre timp…. asta e alta poveste) ne-am mutat de acolo intre timp.

Pun si cateva poze cu Maxie ( asa o cheama de mult timp, dar eu tot cu „Iubita” o apelez – ea oricum a avut diferite nume prin cartier, dupa cum am aflat mai tarziu🙂 ) . Si uite asa mi-am facut eu azi singura un bine, eu cu amintirea mea. Despre Maxie multe altele, de acum incolo.

DSCN2863

DSCN2870

DSCN2888 DSCN2890

3 gânduri despre “caldura

  1. Pingback: musafir | prin preajma

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s