Despre ”decreței”…


… ”decrețeii” scris în ghilimele nu pentru că ar fi ceva ironic, ci fiindcă reprezintă deja o expresie care face referire la o anumită generație. Cum aș putea să scriu ironic despre asta atâta timp cât cu mandrie fac și eu parte din categoria respectivă ? :)

De mult timp, când într-o discuție la tv (mai ales) vine vorba de decreței e musai ceva legat de fondul de pensii, se pare că atunci când ei (noi) vor deveni pensionari, adică prin anul 2030, întreg sistemul va intra în colaps pentru că sunt atât de mulți, iar cei care ar trebui să-i susțină (pe principiul solidarității, pe care s-a bazat mereu societatea) vor fi atât de puțini, încât pur și simplu metoda nu va mai funcționa. Nu contează că de vreo 20 de ani aceiași decreței cotizează de zor pentru pensionarii actuali și că vor mai contribui incă minim 20 de ani în același scop… dacă nu au optat deja pentru o pensie privată (alți bani, altă distracție și eventual o mare țeapă atunci când va veni momentul scadenței), probabil o sa se adopte mai degrabă principiul ”capul pe butuc, la voi se schimbă regula”, scapă cine și cum poate. Sau nu mai ies la pensie, își caută de muncă până la final, desigur dacă or să și aibă loc și abilități pentru vremurile de atunci.

Am găsit aici mai multe informații, inclusiv conținutul celebrului (și hulitului) decret care le-a dat numele, ca un alint până la urmă, dacă stau să ma gândesc.  Un pic trist articolul, dar adevărat:

http://carturareasa.wordpress.com/2012/06/20/dedesupturi-ce-mai-fac-decreteii/

Pe mine mama mea recunoaște clar că nu m-a vrut, avea deja 38 de ani și doi baieți mari. A făcut tot felul de manevre ca să scape de sarcină, gen cărat greutăți, urcat și coborât scări cu ele, băut nu știu ce ceaiuri amare sau sălcii, rugat o vecină să-i facă anumite masaje, neavând totuși curaj să recurgă la andrele, plante ciudate introduse direct la sursă ori alte metode barbare, fiindu-i totuși frică de așa ceva, adică frică de moarte până la urmă. Însă fără efect, pesemne aveam musai o misiune anume și trebuia să mă alătur găștii pamântene, hop și eu cum s-ar spune.

Sigur că până la urmă faptul că le-a venit și o fată în familie i-a bucurat, iar din copilaria mea îmi amintesc EXCLUSIV lucruri bune, legate de iubire din toate părțile și de mult răsfăț… dar dacă n-ar fi existat decretul cu pricina, clar nu mai scriam acum pe blog și aș fi fost în continuare în sferele înalte din care cred eu că vin copiii pe pamânt :)

Ce vroiam eu sa spun de fapt, dar am deviat mult de la idee, e legat de cum au fost și cum sunt în prezent decrețeii.

Păi au fost așa: începând din anul 1967 au devenit vizibile efectele legii, adică în acel an s-au născut cei mai mulți. Țin minte ca atunci când am intrat eu la școală erau clasele anului meu înscrise până la litera G, adică mulți, dar cei din clasa a treia , adică primii decreței, erau înscriși până la litera M !!!!….  asta numai într-o școala din București, fiecare clasă fiind atunci compusă din circa 35 de elevi .

Apoi, la mine în bloc, adica o clădire de 10 etaje și o singură scară, 44 de apartamente, eram cam 40 de copii din perioada cu pricina ; acuma nu știu dacă nu cumva unii din ei veneau pe lume oricum, pentru ca așa doreau părinții, sau nu. Spun doar câți eram, de-a valma impuși de vremuri sau planificați. E adevarat că aveam in bloc două familii de pocăiți, una cu vreo 5 copii la activ, cealaltă cu vreo 8… asta din urmă a și emigrat in SUA, cu cățel și purcel, prin anul 1980 cred. În fine, eram mulți, ne jucam mult pe afară indiferent de anotimp, ba chiar cu greu (și cu lacrimi) reușeau părinții să ne adune seara pe la case, mai ales în vacanțe când ne duceam cu toții doar să mâncăm, ne prefăceam că stăm cuminți în orele de liniște obligatorie ale amiezii, iar pe la ora 16 ne vedeai ciurdă, afară, disperați să ne reluăm jocul abandonat mai devreme.  Nu ne certam, sau oricum nu țineam dușmanii pe termen lung. Nu ne invidiam pentru că eram cam egali din toate punctele de vedere. Avantajele comunismului, ca sa zic așa : uniforma la școală, aceleași rechizite și jucării ; aceleași hăinuțe de la magazin sau cu mici diferențe, în funcție de priceperea de croitoreasă a mamei, care adăuga chestii originale ținutelor ; același tip de autoturism condus de tata, adică Dacia 1300 de obicei (dacă era, că nu era mereu și nici nu conta de fapt); aceleași vacanțe la mare sau la munte, cu foaaaarte rare ieșiri în Bulgaria sau pe la sârbi ale unora din noi – dar atât de rare încât nici nu merită menționate.  Așadar, cam plafonați noi așa, dacă stăm acum să ne gândim. Însă eram solidari, împărțeam tot ce aveam, ne bucuram de orice și apreciam la justa valoare fiecare lucru material primit, pe care îl foloseam până la distrugerea sa, ori faceam schimburi între noi când ne plictiseam.  Dar nu-mi amintesc să fi avut vreunii din noi istericale legat de pretenții neonorate de părinți, nici nu bateam imperativ din picior și nici nu ne înjuram profesorii. Eram cam cuminți, adică.

Cum sunt acum decrețeii ?  Sunt cei care au azi în jur de 45-46 de ani, precum și cei mai tineri, ca mine adică. Să zicem că sunt(em) cei în intervalul de vârstă 25 – 45 de ani. Sigur că dintre ei, cum am mai spus, unii s-ar fi născut oricum, doriți și planificați de părinți. Nu asta e important, ci atitudinea lor față de viață. Din ce am observat în timp, ”oamenii noi” ai lui Ceaușescu formează o clasă de oameni care au învâțat pe bune la vremea lor, în licee și facultăți care nu se făceau pe bani și chiar dacă nici atunci școala poate nu era perfectă în structura ei, scotea totuși oameni foarte bine pregătiți, fiecare pe domeniul său. Și pregătea mulți profesioniști, care treptat vor dispărea și în locul lor nu va veni nimeni. Apoi, decrețeii au început să muncească de tineri, pentru că ”sistemul” te lăsa să devii student sau, dacă nu, intrai în câmpul muncii vrând-nevrând… ceea ce era uneori neplăcut, pentru că puteai fi repartizat undeva unde nu-ți plăcea, dar pe de altă parte aveai salariul tău încă de la vărsta de 18-19 ani. Adică tăiai cordonul ombilical, nu e puțin lucru. Și apoi pe parcurs nu te împiedica nimeni și nimic să evoluezi, fie că deveneai student mai tarziu, fie ca te specializai în ceva și avansai profesional, după cât efort depuneai. Și nu în ultimul rând, după cum am citit pe alocuri, aceiași decreței au alcătuit în cea mai mare proporție masa de oameni ieșiți, exasperați de absurd, să-l dea jos pe Ceaușescu, ”creatorul” lor.  Dincolo de dulcegăria ideii, totuși chiar așa a fost și nu doar în rândul oamenilor de pe stradă, ci și în cadrul soldaților armatei române – inclusiv a celor din plutonul de execuție a dictatorului și e nevesti-sii… foarte straniu și interesant mi se pare.

Cum vor fi decrețeii ? Asta nu mai știu… nu pot să citesc în stele și chiar dacă aș putea nu cred că aș vrea să știu viitorul, în general vorbind.  Tot ce pot să le doresc (și să îmi doresc) este să fie puternici până la capăt, alături de celelalte generații care, de fapt, traiesc și ele în secolul ăsta cum pot, adică aceeași dramă. Mi se pare că va fi tot mai dificil și cu siguranță se vor descurca mai bine cei căliți, ambițioși, maturi și cu abilități de supraviețuitori – așa cum e peste tot în regnul animal, unii adaptați la mediu mai bine decât alții. Sper însă că la final de drum dragii de decreței să aibă  zile liniștite, satisfacții de tot felul, un minim de atenție din partea generațiilor mai tinere în a căror grijă vor fi… iar când iși vor face bilanțul să le iasă cu plus :) – la urma urmei chiar dacă startul unora n-o fi fost conform dorințelor, măcar parcursul zic eu că le-a fost (și le e) frumos, onest, productiv și demn de dat exemplu, măcar din când în când.

Iar la final mai pun un link al unui articol la fel de interesant ca blogul de mai devreme, cel puțin așa mi se pare mie. Enjoy :)

http://gen90.net/generatia-cu-cheia-de-gat-a-gasit-mereu-yala/

2 thoughts on “Despre ”decreței”…

  1. Trebuie sa recitesc si apoi sa comentez. Maine, ca azi sunt prea nervoasa. Problema decreteilor e dura. Toti pe care-i stiu se simt, cumva, vinovati ca exista ceea ce e de neacceptat. Pe maine.

    • Mie mi-a adus aminte de “ei” tocmai anuntul ala de angajare de ieri, al individului despre care au scris si Diana si Dan… stii despre cine spun. Pana si el a zis-o pe aia cu colapsul si asa mi-a venit mie ideea. Nu stiu daca se simt vinovati, dar e clar ca la batranete vor (vom) avea probleme. C’est la vie.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s